Burlăciţă
Cercetările de pionierat despre reflectarea în limbă a diferenţelor de sex (sau de gen: distincţia teoretică şi sensul specializat al lui gen din studiile feministe s-a impus şi în română, pînă la urmă) invocau adesea exemplul conotaţiilor diferite (neutre, pentru bărbaţi, depreciative, pentru femei) pe care le au în diferite limbi cuvintele care denumesc persoana necăsătorită. Exemplul clasic, reluat de nenumărate ori, a fost folosit de Robin Lakoff în cartea ei din 1975 (Language and Woman’s Place) şi sublinia diferenţa dintre termenii englezeşti spinster şi bachelor, dintre care primul, referitor la femei, e mai curînd depreciativ, sinonim cu sintagmele mai explicite, de tipul old maid în engleză, vieille fille în franceză, fată bătrînă în română. Schimbările sociale şi culturale ale modernităţii au atenuat, în urma unor iniţiative militante sau de la sine, unele dintre diferenţele formulelor curente legate de statusul marital.
În română, să recunoaştem, nu lipseşte simetria, cel puţin în limbajul popular, în care conotaţiile peiorative ale formulei fată bătrînă îşi au corespondentul în cele din sintagmele flăcău bătrîn, trecut, tomnatic sau stătut (cu ultima îşi începe Creangă „Povestea lui Stan Păţitul“: „Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan“). În limbajul standard şi în cel administrativ, participiile negative descriu statutul persoanei în mod echilibrat şi egal: neînsurat şi nemăritată, necăsătorit sau necăsătorită. Există, totuşi, o interesantă discrepanţă cantitativă între cele două ipostaze: numărul de cuvinte care denumesc bărbatul necăsătorit este mult mai mare decît cel al denumirilor pentru femei: modernul celibatar (împrumut din franceză din secolul al XIX-lea) e dublat de termenii burlac, holtei, becher. Celibatar are femininul celibatară, dar dicţionarele noastre indică o preferinţă pentru folosirea formei sale masculine: „persoană (în special bărbat) necăsătorită“ (DEX). Dicţionarul latinist al lui Laurian şi Massim propunea, în 1871, forma celibe, pentru ambele genuri (folosită şi în definirea verbului a juni – „a sta june“, „a rămîne celibe“). Ceilalţi termeni sînt împrumuturi mai vechi: holtei şi burlac, termeni populari intraţi în uzul standard, sînt de origine slavă, iar becher e un turcism, circulînd iniţial mai ales prin Muntenia. Holtei are atestări vechi (la Neculce, în documente din secolul al XVIII-lea, în Lexiconul de la Buda, 1825) şi o familie lexicală bogată; Dicţionarul limbii române (DA) consemnează formele holteiaş, holteiesc, holteieşte, holteime, holteie – „starea sau calitatea de holtei“, a holtei – „a trăi sau a petrece ca holtei“. Şi burlac are o familie lexicală bogată: burlăcesc, burlăceşte, a burlăci, burlăcie, burlăcărit, burlăcărie. Becher a fost mai puţin productiv (e totuşi atestat cuvîntul becherie) şi poate că ar fi ieşit din uz dacă nu era fixat de Caragiale („Dandanache: „nu spui ţine... persoană însemnată... da’ becher“; „Dandanache: Scrisoarea era a persoanei... da... becher. Trahanache: Cum becher? Dandanache: Adică necăsătorit...“). Toate cele trei sinonime s-au păstrat în uz: burlac e totuşi mai frecvent decît holtei, iar becher este destul de rar, adesea evocînd aluziv textul lui Caragiale, uneori asociat mai mult cu ideea de „persoana importantă“ decît cu sensul propriu („Nu dau nume pentru că e becher, a ajuns preşedinte al României în iarna trecută“, cdep.ro, 2010).
Lipseau însă, pînă de curînd, derivatele feminine de la aceste cuvinte. Doar pentru burlac Dicţionarul Academic (DA) cita, cu precizarea „neobişnuit“, o folosire adjectivală, cu referire la femei: „coniţe scăpătate şi burlace“. Chiar burlac e termenul de la care s-au format două feminine: burlacă („Britney, o burlacă de top“, acasa.ro; „o burlacă convinsă“, filmenoi2013.wordpress.com) şi burlăciţă („o burlăciţă răsfăţată“, kanald.ro; „o burlăciţă foarte activă“, cancan.ro). Cum se poate vedea din citatele de mai sus, termenii sînt folosiţi mai ales în mass-media tabloidă, în parte şi în urma preluării unui program de televiziune american (de tip reality-show), în care termenul bachelorette a fost tradus prin burlăciţă, precum şi prin difuzarea unui film din 2012, cu acelaşi titlu. De altfel, preluarea unor obiceiuri moderne din cultura populară americană a contribuit mult la răspîndirea termenilor: „este o onoare să organizezi petrecerea burlăciţelor pentru prietena ta“ (burlacite.ro); „totul despre petrecerea «burlacelor»“ (cancan.ro). Burlăciţă nu e un diminutiv propriu-zis (sufixul -iţă are şi rolul de a forma feminine de la masculine: doctor – doctoriţă), dar riscă să fie perceput ca atare prin raportare la burlacă. Nu e de mirare că tocmai această formă e preferată de stilul diminutival, afectiv şi afectat, al publicisticii contemporane cu destinatar feminin: „petrecerea burlăciţelor“ e descrisă pe site-ul miresici.ro.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
