Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici

Publicat în Dilema Veche nr. 997 din 18 mai – 24 mai 2023
index jpeg 5 webp

Cîteva scrisori din Arhivele de Stat din Florența. Într-una dintre ele, o baroneasă din Viena îi mulțumește Annei Maria Luisa de’ Medici (1667-1743) pentru praful miraculos pe care i l-a trimis ca să-l folosească drept leac pentru copilul ei. Ceea ce doctorii nu reușiseră să rezolve o făcuse doctoria venită din Toscana, iar acum copilul se simțea foarte bine. Ce conținea pudra vindecătoare a reprezentantei familiei Medici? Printre altele, semințe și rădăcină de bujori.

Au urmat și alte scrisori. Aceeași baroneasă îi scria Annei Maria Luisa cerîndu-i cantitați mai mari din praful-medicament întrucît acesta a avut niște extraordinare efecte asupra copiilor unora dintre cele mai influente familii din Viena. Doamna de’ Medici a răspuns favorabil, cu încîntarea omului care este de folos, dar mai ales care își atinge subtil un scop. Nu era la mijloc (doar) un act de bunăvoință neinteresată (rar spre deloc se întîmpla asta în istorie pe la marile curți), ci și un soi de strategie de a-și crea niscaiva influență socio-politică în cercurile vieneze. Avea nevoie. Ea era ultima moștenitoare de’ Medici, fără putere politică efectivă, însă. Fratele ei, Gian Gastone, aflat în fruntea Marelui Ducat de Toscana, nu avea urmași, așa că după dispariția lui, ducatul avea să fie moștenit de Casa de Lorena (din 1737), iar soarta acestuia avea să fie decisă la curtea imperială de la Viena. Astfel, efectele prafului de bujori au fost oportune.

Nu neapărat și pentru zeul grec Paeon (de unde și denumirea ștințifică a florii, Paeonia), care era un fel de medic al zeilor. Se pare că acesta l-a supărat pe Asclepius, zeul medicinei, cînd l-a vindecat pe Pluton cu ajutorul unui lichid extras din rădăcină de bujor. Asclepius a devenit invidios că Paeon, și nu el, găsise leacul. Așa că, simplu, ca la zei, a decis să îl ucidă. A intervenit Zeus, care l-a salvat pe Paeon. Tot ca la zei, l-a transformat într-o floare roșie.

În ceea ce noi numim bujor.

Pentru care avem și noi o legendă populară, legenda lui Bujor, fiu de împărat. Ajuns pe tărîmul ielelor, acesta a încălcat regulile impuse de tatăl său, iar drept urmare a fost transformat într-o floare de culoarea sîngelui.

Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Daniel Bîrligea a spart gheața în Serie A cu o dublă pentru Frosinone! Italienii au tras concluziile despre român: „Intră ca un demon!”
Atacantul român a bifat primele reușite în campionatul Italiei după numai patru partide jucate.
image png
Regele Charles a uitat de protocol în Bahamas! A dansat la carnaval și a devenit „regele dansului”
Regele Charles a dansat alături de localnici în Bahamas, în timpul vizitei sale în Caraibe. În paralel, comunitățile cer scuze și despăgubiri pentru comerțul cu sclavi.
andreea popescu (3) jpg
Cine plătește chiria penthouse-ului în care locuiește Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc
Detaliul neștiut despre penthouse-ul Andreei Popescu. Ce se întâmplă, de fapt, cu locuința în care s-a mutat după divorț
Viorel Cataramă (1) jpg
Viorel Cataramă convoacă în decembrie o reuniune a aripii liberal-conservatoare din PNL pentru schimbarea lui Ilie Bolojan de la conducere
Omul de afaceri Viorel Cataramă anunță, într-o postare pe rețelele sociale, organizarea unei reuniuni a aripii liberal-conservatoare din PNL, programată pentru 5 decembrie, la București.
Alex Velea și Antonia Instragram
De ce nu are Alex Velea permis de conducere? „Probabil nu îmi voi lua niciodată”
Alex Velea și Antonia au fost invitați la WTFun, emisiunea de la Pro FM, unde au făcut dezvăluiri savuroase despre viața de familie, relația de cuplu și obiceiurile lor de zi cu zi. Printre subiectele abordate: de ce Alex Velea nu are permis de conducere.
5 parcul mogosoaia jpg jpeg
Un turist străin caută sate de vizitat lângă București. Ce i-au răspuns românii
Un turist străin care vizitează Bucureștiul în perioada 30 octombrie- 2 noiembrie a cerut recomandări pentru sate și localități din apropierea Capitalei, pe care să le poată explora cu mașina în excursii de cel mult o oră și jumătate.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților vineri, 30 octombrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România vineri, 30 octombrie, iar benzina standard și motorina continuă să coste, cu mici excepții, peste 10 lei pe litru.
Brooklyn Rolph a descoperit un vârf de suliță al nativilor americani în largul coastei Virginiei în timp ce căuta dinți de rechin
În căutarea dinților de rechin, o studentă a descoperit un vârf de suliță vechi de peste 3.000 de ani
O excursie universitară dedicată ecologiei s-a transformat într-o descoperire arheologică neașteptată. Brooklyn Rolph, studentă la biologie, a găsit pe o insulă de pe coasta statului american Virginia un vârf de suliță din piatră, conservat într-o stare excepțională.
Apărarea modernă a României cu drone png
Scutul României începe în fabrică
Războiul din Ucraina obligă România să transforme miliardele pentru înzestrare în capacitatea de a produce drone, de a le combate și de a-și apăra infrastructura cu sisteme care funcționează împreună