Basmele Fraților Grimm

Publicat în Dilema Veche nr. 881 din 25 februarie - 3 martie 2021
Basmele Fraților Grimm jpeg

Scriam, într-un „Accent…“ trecut, că basmele Fraților Grimm au o istorie interesantă.

Pe la începutul secolului al XIX-lea, Clemens Brentano era cunoscut ca cel mai mare folclorist german. După ce a lansat o serie de cîntece populare, cu succes, acesta s-a gîndit că binevenite ar fi și niște povești din popor. În acest scop, le-a cerut ajutorul fraților Jacob și Wilhelm Grimm, cărora le revenea rolul de a colecta istorisiri de tot soiul direct de la sursă, adică de la oameni. Cei doi erau proaspăt absolvenți de Drept, dar erau pasionați de folclor și filologie (pasiune insuflată și de Clemens Brentano, care le-a fost profesor). Nu au ezitat, au acceptat propunerea și s-au apucat de treabă.

Au invitat cunoștințe, prieteni sau pur și simplu povestitori amatori la ei acasă și au început să își noteze din povestirile pe care aceștia le spuneau. Întîmplările erau din toate domeniile, toate categoriile sociale erau incluse.

Astfel, dintr-o sumedenie de narațiuni, s-au născut Prințul fermecat, Albă-ca-Zăpada, Frumoasa din pădurea adormită și încă alte 46 de basme culese de Frații Grimm, apoi prezentate și înmînate lui Clemens Brentano în anul 1810. Aparent, folcloristul a dus materialele la o mănăstire din Alsacia și le-a lăsat acolo. Unde au stat mult și bine, vreo sută de ani, se pare. Noroc că cei doi frați își făcuseră cópii ale lucrărilor.

Cam la doi ani după ce devenise evident faptul că Brentano nu va duce la final proiectul său de tipărire a basmelor, Frații Grimm au publicat propriile ediții ale acestora. Au ales să le numească povești pentru copii, nu basme.

În total, au scos șapte ediții ale poveștilor pentru copii în timpul vieții, devenind atît de cunoscuți și apreciați încît în 1870, la scurt timp după ce au murit, unele dintre poveștile lor au fost incluse în programa școlară națională. La sfîrșitul secolului al XIX-lea, cartea semnată Grimm devenise a doua cea mai vîndută publicație din spațiul german, după Biblie. Succesul s-a extins internațional, iar opera celor doi frați a devenit sursă de inspirație pentru Walt Disney.

Altfel, lupta dintre forțele binelui și forțele răului continuă.

Ca și istoria.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Frații Grimm (flickr)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.
capre Tokyo captură Facebook jpg
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Două capre au primit o misiune neobișnuită în centrul Tokyo-ului: să scape de buruieni. „Angajate” de o companie feroviară japoneză, Nagi și Pokke au devenit rapid cele mai simpatice lucrătoare din cartier și vedete pe internet.
SAR Artemis foto ziuaconstanta jpg
Alertă pe Marea Neagră: un marinar căzut de pe un pescador este căutat în largul Constanței
Un elicopter și mai multe nave de intervenție au fost mobilizate vineri după-amiază pentru găsirea unui marinar care a ajuns în apa Mării Negre după un incident la bordul pescadorului SEA ANGEL 1, la câteva mile marine de Constanța.
plata taxe și impozite primaria slatina   foto alina mitran (7) jpg
Primarii care se opun creșterii taxelor locale în 2027. Ce au decis edilii din Craiova, Câmpulung și Bacău
Mai mulți primari din țară au anunțat că nu vor majora taxele și impozitele locale pentru 2027 sau că le vor menține la nivelul actual, invocând modificările legislative și presiunea fiscală asupra populației.
meghan și thomas markle jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în dosarul de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor
Meghan Markle, în centrul unui nou scandal de familie. Tatăl ei a fost arestat în Statele Unite