Babic, ghiudem sau despre savoare

Radu DRĂGAN
Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Păstrez, din copilăria mea bucureşteană, cîteva amintiri mai ales olfactive: o călătorie cu tramvaiul, pe vreme de iarnă, de la Bariera Vergului spre Calea Rahovei, unde locuia bunica mea paternă. Tramvaiul era aglomerat, se oprea scîrţîind şi pleca fluierînd îndelung din fiecare staţie, le număram în gînd căci nu vedeam mare lucru, înghesuit cum eram între paltoane şi mantale milităreşti, groase şi aspre, mirosind a transpiraţie şi umezeală. Îmi amintesc una dintre acestea, o fostă manta soldăţească fără îndoială, a cărei stofă grosolană îmi zgîria obrazul şi care mirosea acru a sudoare, dar, ciudat, nu era neplăcut acel miros, era în el ceva nedefinit, puternic şi viu, şi m-am gîndit atunci că trebuie să îmi amintesc acest moment, nu mai avusesem acest sentiment intens niciodată. Era un amurg de iarnă incertă, trebuie să fi avut vreo şase ani. Îmi amintesc la fel o zi de septembrie, una din acele zile neverosimile de toamnă bucureşteană, era o vară indiană, căzuseră deja toate frunzele, ca în acel poem de Rilke tradus de Alexandru Philippide: "Cad frunzele, cad de departe, parcă / S-ar veşteji în ceruri păduri îndepărtate". Înotam în frunze cu ghiozdanul meu greu de şcolar, frunze aurii, frunze galbene, frunze roşii, frunze arămii, care scoteau, răscolite, un fîşîit inconfundabil, erau încă vii, nu căzuse încă prima ploaie care avea să le lipească de caldarîm, rătăceam în acel imperiu care mirosea a toamnă, acel miros inconfundabil al vîntului care începe deodată să bată în ultima zi de vară ("Unruhig wandern, wenn die Blätter treiben" sfîrşea un alt poem al lui Rilke, pe care aveam să-l descopăr mult mai tîrziu). Şi mai este poate gustul dulceag al marmeladei tăiate în cuburi, care făcea fără îndoială deliciul alaiurilor de muşte, pe care băcanul din colţ o ţinea în tăvi mari de tablă în galantar şi la care tînjeam cu o indicibilă poftă rareori satisfăcută, căci acasă mă aştepta dulceaţa făcută în oala mare care nu servea decît în această ocazie, o singură dată pe an, la sfîrşitul verii, după ce se sfîrşea culesul celor doi caişi din curte. Un psiholog ar putea, desigur, explica de ce sînt amintirile olfactive mai puternice, în timp, decît altele, de ce ne rămîn mai ales mirosurile, de ce acest simţ, atît de puţin însemnat în aparenţă, se dovedeşte a fi, în timp, cel mai tenace. Poate că ceea ce rămîne, pînă la urmă, din experienţa timpului nostru terestru, este savoarea. Acum cîtva timp, un reportaj TV descria, amuzat, cum trebuie să arate castraveţii pentru a fi acceptaţi la export în Comunitatea Europeană: verzi, proaspeţi şi lungi, dar mai ales cît se poate de drepţi şi egali, nici un castravete nu trebuia să aibă defecte şi nu trebuia să fie cu nimic diferit de ceilalţi; de gust şi miros nu se preocupa nimeni. Cartofii, roşiile, pepenii şi portocalele, toate produsele pămîntului trebuie să fie astăzi frumos ambalate, aseptizate, ce contează că nu mai au gust, pînă şi căpşunii mai au rareori parfum, deşi sînt, desigur, mult mai frumoşi decît cei din copilăria mea bucureşteană.... Hoinăream zilele trecute într-un cartier în care îmi petrecusem adolescenţa, un cartier de blocuri din anii '70, mai decrepit acum ca niciodată, dar care după '89, invadat de butice şi minimarket-uri, a căpătat un aer de bazar oriental din care lipsesc însă inconfundabilele mirosuri, forfota stradelelor înguste, acea sărăcie totuşi curată, compusă din nimicuri neostentative şi cumva inocente. Căutam, ca pe un trofeu din Balcania, babic şi ghiudem, acei cîrnaţi uscaţi şi condimentaţi aduşi aici cîndva de cine ştie ce negustor stambuliot. I-am descoperit pînă la urmă într-un supermarket gol şi curat, erau două forme identice, identic ambalate purtînd două etichete identice, abia dacă numele le era diferit, babic, ghiudem... Le rămăsese numele, dar dispăruse savoarea. La vederea lor, papilele gustative nu fremătau, deveniseră un aliment ca oricare altul, trofeul meu culinar îşi pierduse semnificaţia. Această obsesie a perfecţiunii nu se regăseşte numai în galantarele supermarket-urilor (semnificativă şi ea, înlocuirea pieţei şi a zarvei tarabagiilor, cu rafturile bine orînduite ale magazinelor cu nume anglo-saxon), ea ne locuieşte toate obsesiile intime, obsesia tinereţii, a formei fizice, a performanţei. Lumea în care trăim devine din ce în ce mai mult o bulă aseptică, inodoră, deşi colorată şi veselă, mult mai veselă decît înainte, căci decrepitudinea, imperfecţiunea au devenit păcate de neiertat. Şi mă întreb ce semnifică această invazie a asepticului, această lume artificială şi suficientă sieşi, din ce în ce mai emancipată de acea lume fără îndoială imperfectă, dar diversă, efemeră, privind cu stoicism şi chiar cu umor propria ei finitudine, o lume care nu-şi îngrijea ridurile, dar îşi îngrijea bătrînii, în care oraşele nu erau năpădite la fiecare colţ de stradă de fast-food-uri vînzînd aceleaşi chiftele fără gust, de minimarket-uri, cluburi de fitness şi Internet café-uri. Nu sînt un adversar al schimbării şi nu mă locuieşte nici un regret pentru acea lume de coşmar din care am ieşit acum şaisprezece ani. Nu pot totuşi să mă împiedic să remarc că n-am făcut decît să înlocuim visul omului nou comunist cu visul omului nou american (ar fi interesant de făcut o paralelă între cele două), şi că lumea spre care ne îndreptăm e de o uriaşă, tristă şi neliniştitoare uniformitate. E adevărat, omul pare să tindă în mod irepresibil spre aceleaşi idealuri, tinereţea fără bătrîneţe e un mit vechi, părem a avea o înclinaţie naturală spre o uniformitate a fericirii. Dar pînă de curînd nu era cu putinţă, mondializarea nu-şi arătase toate avantajele, dar şi toate defectele, eram la fel, dar totuşi încă, întrucîtva, diferiţi. Este adevărat, şi în societăţile premoderne individul conta puţin, el era prins în plasa fină a tradiţiei şi destinele individuale se repetau în aceleaşi tipare imuabile. Dar aceste societăţi erau diferite, şi echilibrul lor se reconstruia mereu, fragil şi instabil, din aceste diferenţe. Poate că uniformizarea crescîndă a lumii nu e decît împlinirea destinului nostru de a deveni, pînă la urmă, ca şi albinele, o specie compusă din indivizi identici, repetînd aceleaşi gesturi identice. Dacă această uniformitate este perfecţiunea la care am tînjit neconsolaţi, imperfecţiunea nu era, desigur, decît un alt nume pentru savoare.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.