Avertisment: Vă pot afecta emoțional!
…mai întîi vreau să vă asigur că am fost profund marcat de dramele lăsate în urmă de cutremurul devastator din Turcia și Siria. După puteri, am încercat și să ajut. Acum însă mă gîndesc cu groază că, pentru mărturisirea care urmează, mă veți considera un monstru insensibil, vreo combinație nefericită între un psihopat și un sociopat. Iat-o: avalanșa de avertismente conform cărora „urmează imagini cu un puternic impact emoțional” care a inundat toate emisiunile de știri m-a lăsat deopotrivă epuizat și nedumerit. Știu, formula e utilizată și în alte contexte – accidente rutiere, crime sîngeroase, acte de extremă violență surprinse de camerele de luat vederi, dar parcă niciodată cu o asemenea obositoare frecvență. Bănuiesc că e vreo lege a audiovizualului, deși nu sînt sigur, dar asta ar afunda situația și mai adînc în absurd.
In extremis, aș putea înțelege rațiunea unei avertizări de acest gen în cazul unui ipotetic jurnal de știri compus, în proporție covîrșitoare, din știri bucolice, cu mielușei care zburdă nevinovați pe pajiști înflorite și, dintr-o dată, cînd lor le e lumea mai dragă și nouă inimile mai pline de bucurie, o haită de lupi fioroși s-ar apuca să-i sfîrtece pe toți, umplînd pajiștile de organe însîngerate. Poate, doar poate, într-un asemenea context, aș vrea să mă avertizeze cineva de măcelul care urmează. Nici atunci, însă, n-aș fi cu totul totului convins. Pe de o parte, pentru că un asemenea jurnal de știri, după cum știm, e mai puțin probabil decît Visul unei nopți de vară în montarea lui Adolf Eichmann. Pe de altă parte, pentru că și imaginile bucolice mă pot afecta emoțional. Iar avertismentul nu precizează în ce fel voi fi afectat. Din cîte știu, bucuria, dragostea sau mila sînt și ele afecte, la fel ca tristețea, groaza sau invidia. Din acest punct de vedere, mielușeii pot avea un impact emoțional egal cu cel al lupilor fioroși, dar cu semn schimbat.
Or, în cazul unei tragedii de proporțiile celei din Turcia și Siria, cu zeci de mii de morți și cu imagini actualizate din clipă-n clipă, cam la ce informații-surpriză te-ai fi putut aștepta? Pînă și puținele vești bune – dovezile de generozitate și sprijin sau miracolele găsirii unor supraviețuitori cînd și unde te-ai fi așteptat mai puțin – au avut și ele un puternic impact emoțional, pentru orice om care mai avea un puls. Și-atunci despre ce vorbim? Pe baza căror criterii se fac diferențierile mai subtile? Pentru că, în cazul în care n-ați remarcat (și n-ați remarcat pentru că erați deja sastisiți, iar atunci asemenea avertismente nu vă mai avertizau de nimic), uneori „urmează imagini care vă pot afecta emoțional” (se subînțelege că nu e sigur, depinde de cît de simțitor e naturelul fiecăruia), alteori care „vă vor afecta emoțional” (negreșit, cum ar veni). Cine stabilește asta? Vreun „specialist”, pe criterii „profesionale”? Vreun producător, pe baza bunului-simț? De-o fi una, de-o fi alta, tot nedumerit am rămas: în ce fel ne „pot” sau ne „vor” afecta? C-altminteri orice avertisment de acest fel își pierde (încă o dată) rațiunea de-a fi lansat. Cum ați reacționa, bunăoară, dac-ați fi „avertizați” că mîine e, să zicem, joi, 23 februarie? Ce informație ajutătoare v-ar putea furniza avertismentul (în afara faptului că ați ști că trebuie să citiți noul număr din Dilema veche)? E bine că e joi? E rău că e februarie? Contează că e 23? Pentru cine? De ce?
În acest context, nu pot să nu remarc și o doză zdravănă de ipocrizie: avertismentele vin din partea media care trăiesc din și pentru știri și imagini senzaționale, cu – ați ghicit! – un puternic impact emoțional. După cum am aflat în perioada de ucenicie toți cei care am lucrat prin mass-media, „pe nimeni nu interesează trenurile care ajung la timp” (deși în România asta chiar ar fi o știre ieșită din comun, cu un puternic impact emoțional). Să ne înțelegem: nu acuz nici instituțiile media și, cu atît mai puțin, pe bieții prezentatori sau prezentatoare obligați să citească scriptul. În condițiile noilor media, sîntem cu toții, chiar dacă în proporții diferite, creatorii și victimele acestei mentalități (artificierii și substanța Leviatanului, ar fi spus Thomas Hobbes).
Și-atunci avem de-a face cu un avertisment binevoitor, după cum ni se sugerează, sau cu o perfidă și, în fond, banală ispită a fructului interzis? Cum s-ar cuveni să reacționăm la anunț? Ce se așteaptă de la noi? Să închidem televizoarele, ferindu-ne, sfielnic, privirile sau, dimpotrivă, să ne repezim, hulpavi, la ecrane pentru a ne satisface o curiozitate morbidă? Pentru că nu putem vorbi despre ipocrizie fără să ne-aruncăm privirile și-n oglindă. Pe de-o parte, haideți s-o recunoaștem cinstit: chiar dacă nu sîntem adolescenți obsedați de violente jocuri video, sîntem hrăniți, prin felurite canale, cu atîtea imagini șocante încît ne-a crescut „toleranța”. Aidoma drogaților, în secret, ne dorim senzații tot mai tari, capabile să „ne miște”, altminteri filmele de groază n-ar avea atîta succes. Pe de altă parte, însă, vrem și să ne simțim bine în propria piele. Vrem să ne păstrăm și o părere bună despre noi înșine, una care să nu ne contrazică flagrant imaginea publică ideală. Sîntem deopotrivă și lupii însetați de sînge, și mielușeii zburdînd nevinovați. Cum să facem să ne satisfacem ambele porniri, fără a o sacrifica pe nici una? Iată un paradox la rezolvarea căruia noile media lucrează din plin, dar încă se află în faza de tatonare: cum să mîncăm usturoi fără să ne miroasă gura?
Pentru moment cel puțin, soluțiile propuse se învîrt, îmbrăcînd forme dintre cele mai variate, în jurul aceleiași strategii de bază: recunoaștem că sîntem atrași de o sumedenie de fructe interzise, dar pretindem că o facem din motive înălțătoare. Ne fascinează criminalii în serie, pentru că vrem să înțelegem patologia umană. Și vrem s-o înțelegem pentru a o putea controla sau chiar vindeca. Ne atrage pornografia pentru că vrem să înțelegem mai bine sexualitatea. Și ne pasionează dramele de tot felul nu pentru că ne bucurăm că nu ni s-au întîmplat nouă, ci pentru a ajuta și putea preveni viitoare drame. Și uite-așa, genul acesta de anunțuri ne ajută să bifăm, fără să ne dăm seama, două porniri care se bat cap în cap, în capul nostru, că mai mult nu ne duce capul (sic!).
Dacă am reușit să vă șochez, se cheamă că v-am afectat emoțional. N-aveți de ce să vă plîngeți – doar v-am avertizat!
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).
