Autorităţi provinciale

Sinaia e poate una dintre cele mai bune mărturii asupra stilului în care autorităţile locale, alese în mod liber în România după 1990, şi-au înţeles menirea. În mandatele succesive din ultimii 18 ani, indiferent de primarul sau partidul cîştigător, acestea au reuşit să compromită un mare potenţial turistic şi de dezvoltare. Au transformat un loc istoric, apropiat de Bucureşti, plin de resurse naturale şi hoteluri care aveau ştaif, cu un castel faimos şi probabil cele mai spectaculoase pîrtii de schi din ţară, într-o provincie lipsită de orizont în care turiştii vin doar din inerţie. Regimul construcţiilor din Sinaia e astăzi unul de-a dreptul dubios, rezultatele fiind alăturarea de vile vechi, lăsate în paragină cu noi imobile fără personalitate (sau cu prea multă personalitate) şi total nepotrivite într-o staţiune de munte. S-a construit te miri unde şi am auzit că unii proprietari au rămas cu maşinile blocate luni de zile în curte din cauza şantierelor deschise în mod aberant. Un primar a dat aprobări pentru construcţii chiar şi pe domeniul Peleşului. Cabane precum Piscul Cîinelui (şi despre asta am mai scris) sau cea de la cota 1300 au fost pur şi simplu vîndute unor persoane particulare care le-au închis accesului public. Hotelul de la cota 1400 continuă să funcţioneze într-un circuit obscur, total neatractiv, probabil spre bucuria unor indivizi interlopi. Străzile Sinaiei au fost de-a lungul celor 18 ani mai mult desfundate cu unele pauze de reparaţii care le-au scos total din funcţiune, cam la fel ca în Bucureşti. Restaurantele au depăşit cu greu (dacă au depăşit) izul neplăcut căpătat în timpul comunismului. Magazinele sînt la rîndul lor provinciale, scumpe şi mizerabile. Vînzătorii sînt acri, la fel cum par şi produsele de pe rafturi. Multă lume s-a înrăit în timpul comunismului şi a rămas aşa. Telecabina, mîndria anilor ’70, a rămas şi ea la fel, nu s-a mai făcut acolo nici o investiţie. O mulţime de mijloace de transport pe cablu, care funcţionau pe vremea comunismului, sînt acum pradă ruginei. Exista odată (tot pe vremea comunismului) şi o pîrtie cu reflectoare între cota 1500 şi cota 1400. Acum, aşa ceva pare de neconceput. Ce-i drept, s-a construit o telegondolă nouă care însă, vorba lui Mircea Badea de la Antena 3: "pleacă de nicăieri". Şi tot Mircea Badea observa că mai nou, chiar pe şoseaua naţională, în centrul oraşului, a apărut un sens giratoriu care nu reglementează nimic. Pentru că acolo nici măcar nu prea e o intersecţie. Primăria a construit adică un fel de mal rotund care trebuie pur şi simplu ocolit, o lucrare fără rost, model de cheltuire a banilor comunităţii. În acelaşi timp, presa semnalează afaceri incredibile făcute de primari cu terenuri şi case. Şi în acest stil de administrare, oraşul se dezvoltă (dacă dezvoltare se poate numi) într-un mod de-a dreptul hidos. Turişti din Occident, cu un ochi proaspăt şi imparţial, se strîmbă cînd ajung în staţiunea pe care unele cărţi le-o prezintă ca pe o perlă a Văii Prahovei şi a României. Iar Sinaia e doar un exemplu. Un altul este acela al nu prea îndepărtatei cetăţi a Rîşnovului. Luată în stadiul de "zid părăsit" de un italian bogat, Alberto Drera, aceasta a fost transformată în doar cîţiva ani într-o adevărată oază turistică. Drera a reparat zidurile, a început să reconstruiască ansamblul de clădiri din interior, a reînviat muzeul, a iluminat cetatea, i-a făcut reclamă. A muncit enorm şi cu pasiune. Cînd lucrurile au început să meargă bine, autorităţile locale cu care italianul se asociase pentru reconstruirea cetăţii s-au trezit că o vor înapoi. Mai bine zis, doresc beneficiile de pe urma ei, cu nişte argumente puerile. Au pornit un mare proces, iar în toiul scandalului, Alberto Drera a murit de inimă. Lupta a fost preluată de o fiică a sa. Dar conflictul e mai mare. Însuşi preşedintele Consiliului Judeţean se implică şi, fără să clipească, declară că şi dacă n-ar fi fost italianul, consiliul ar fi reuşit să aducă cetatea cam în acelaşi stadiu. Pînă în anul 2000, Consiliul Judeţean n-a făcut nimic la cetatea din Rîşnov. De asemenea, nu prea se ştie ca pînă în 2000 sau după, autorităţile să fi reconstruit vreo cetate din cele destule aflate în judeţ. E de presupus şi că înainte de 2000, indivizilor care au făcut parte din aceste foruri de conducere nici nu le-a trecut prin minte că o asemenea cetate poate fi şi altceva decît un "zid părăsit". De asemenea, observîndu-le năravurile, e de presupus că dacă vor reuşi să recîştige administrarea cetăţii din Rîşnov, vor ajunge să se certe şi între ei pe beneficiile aduse de taxa de vizitare şi nu vor mai voi şi nici nu vor mai şti să facă nimic pentru cetate. Într-un oarecare interval de timp, aceasta va deveni iar o ruină. E stilul de acţiune aproape obişnuit al autorităţilor noastre locale. O combinaţie de prostie, ticăloşie şi lipsă de orizont, indiferent de partid. Iar peste o lună, noi trebuie să alegem.