Auto-frîne

Ideea de drum în România a devenit sinonimă cu cea de drum prost. Un studiu recent al Societăţii Academice din România spune că aproape două treimi din drumurile noastre au nevoie de reparaţii sau modernizări mai importante decît simplele lucrări de întreţinere. De altfel, ştim cu toţii foarte bine cum arată şoselele şi ştim cum primarii şi politicienii mimează construirea sau repararea de drumuri doar înainte de alegeri. Studiul amintit spune şi că riscul de a muri în accidente rutiere în România ar fi de 40 de ori mai mare decît în restul Uniunii Europene. Mi se pare o cifră exagerată, dar şi dacă riscul ar fi de 10 ori mai mare, şi tot ar fi foarte grav. Studiul sugerează şi că ar fi mai bine să ne ocupăm de repararea drumurilor naţionale, decît să construim autostrăzi foarte scumpe. Iar recomandarea asta am auzit-o la radio, în maşină, în timp ce mă aflam într-un ambuteiaj inimaginabil între Sinaia şi Predeal (30 de kilometri pe care i-am parcurs în 3 ore şi jumătate). Şoseaua este una din cele mai bune, numai că erau prea multe maşini. Şi era cît se poate de evident că doar o autostradă suplimentară ar putea face faţă unui asemenea trafic. Mi-aduc aminte de ceea ce spunea Traian Băsescu pe vremea cînd era ministru al Transporturilor, şi anume, că nu avem un trafic atît de intens încît să justifice construirea de autostrăzi. Iar Traian Băsescu s-a ocupat, în schimb, de refacerea şoselelor şi a făcut-o bine. Poate că era o decizie corectă pentru acel moment, numai că viitorul preşedinte n-a avut cea mai bună viziune. Astăzi multe şosele sînt iarăşi stricate (deşi taxa de drum inventată de Băsescu e percepută în continuare) şi multe drumuri nu fac faţă traficului. Pe de altă parte, cînd te gîndeşti să construieşti o autostradă, mizezi şi pe faptul că ea va aduce cu sine şi trafic suplimentar. Ştim bine că una din cauzele pentru care străinii nu prea vin în România şi nici turismul nu se dezvoltă este şi aceea că nimănui nu-i convine să petreacă ore în şir pe nişte şosele prăpădite şi periculoase. Pentru comparaţie, în cealaltă extremă geografică a Europei, Portugalia are sub 10 milioane de locuitori, o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mică decît România şi 1500 de kilometri de autostradă (adică de vreo 6 ori mai mult decît România). De lipsă de viziune, dacă se poate spune aşa, a dus şi marele cîrmaci de dinainte de 1989. Beneficiind de comandă centralizată şi de ceva muncă forţată, adică de posibilitatea de a ordona să se facă lucrări gigantice în timp record, cu armată, deţinuţi, muncitori şi utilaje aduse de peste tot, Ceauşescu s-a gîndit să facă două mari lucruri inutile, Casa Poporului şi Canalul Dunăre-Marea Neagră. De autostrăzi nu prea i-a trecut prin cap, mai ales că atunci se circula o duminică cu număr cu soţ, alta cu număr fără soţ, iar cu raţia de benzină lunară nimeni n-ar fi ajuns prea departe pe o autostradă. Mergînd şi mai înapoi, am aflat de la prinţul John Ghica (nepotul Marthei Bibescu), cînd a venit în România să revadă castelul de la Mogoşoaia, că în tinereţe, în anii ’40, a străbătut drumul de la castel la Bucureşti cu o viteză de 90 de kilometri la oră, ceea ce era foarte mult. L-am întrebat cum era şoseaua atunci şi mi-a răspuns strîngînd din buze că foarte plină de praf. Se pare că şi invaziile turceşti erau încetinite de îngustimea drumurilor din Ţările Române, iar romanii şi-au făcut singuri pod ca să intre în Dacia. E o tradiţie cu care nu vrem s-o rupem. Mi-e şi teamă să mă gîndesc ce se va întîmpla cu întreţinerea autostrăzilor de care se vorbeşte de ani de zile, atunci cînd ele, în sfîrşit, vor fi construite. Dacă vor fi construite...