Asta ar face un guvern responsabil

Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Asta ar face un guvern responsabil jpeg

Ce-ar fi Bucureștii fără bombăneli? În România se poate imagina ceva cu o complexitate mai ridicată decît a unei cișmele care să nu fie expus imediat unui val de critici, bîrfe și contestări? Vă așteptați, poate, ca un eveniment cultural de anvergura Festivalului „George Enescu“ să fie prețuit pe de-a ntregul? Ei, aș! Ți-ai găsit. La București? Niciodată!

Festivalul are detractorii săi. Ceea ce i se reproșează de ani mulți este dimensiunea și costul – implicit, genul de program pe care îl are. Mai pe șleau, se spune că Festivalul „George Enescu“ ar putea fi mai ieftin, că ar putea să continue foarte bine și fără să mai invite muzicieni și orchestre chiar așa, numai din prima ligă. Și că ar putea fi mai scurt. Mentalitatea de „piață de mîna a doua“ lucrează mînă-n mînă cu pizma („fac și eu festivalul cutare, mie de ce nu-mi dă statul bani așa mulți?“). Așa cum valul sapă-sapă la temelia impresionantului castel clădit pe stînca ce stă în mare, zvonul, răutatea și meschinăria sapă-sapă la temelia marilor proiecte românești. Aud că, de la ediția viitoare, Festivalul „George Enescu“ va fi mai scurt în toate privințele: și ca durată, și ca număr de muzicieni/ansambluri de „A-list“ ce se vor alinia în program.

Am fost și sînt vehement împotriva scurtării festivalului și a scăderii valorii sale artistice. Mai întîi, eu cred că dimensiunea festivalului este esențială. Cum ar spune americanii, în acest caz mărimea contează! Bucureștii găzduiesc foarte multe festivaluri. În general, cultura română, eliberată de sub constrîngerile centralismului și ideologiei în 1990, a devenit într-o asemenea măsură producătoare de festivaluri încît riscă să devină ea însăși festivalieră. Avem festivaluri ale tuturor artelor, reunite sau separate. Avem festivaluri ale orașelor. Avem festivaluri ale îndeletnicirilor. Avem festivaluri dedicate unor personalități. Avem festivaluri ale unor publicații. Avem festivaluri ale unor fructe, ale unor roade ale pămîntului, ba chiar și festivaluri dedicate unor forme de relief. Avem și festivaluri în jurul unei idei. Iar în marea specie a festivalurilor muzicale, avem festivaluri pe genuri, festivaluri dedicate unui anume instrument, festivaluri consacrate unei anumite epoci și tot așa. Festivalul, care presupune efort de scurtă durată și o agendă limitată în timp, se potrivește mai mult românului, indiferent că este organizator sau spectator. Festivalul este cu mult mai aproape de specificul românesc decît opusul său, instituția. Instituția se construiește greu, presupune efort îndelungat și continuitate – este o trudă de tip sisific, care nu ne este tocmai specifică. Să recunoaștem, cele mai multe festivaluri nu lasă urme. Unele, însă, puține, se instituționalizează. Prin perseverență, prin prestigiu consolidat și, mai ales, prin anvergură. Într-o țară în care nu știm să fondăm instituții și, cînd le facem, se dovedesc de cele mai multe ori nimic mai mult decît fragile maimuțăreli, un festival care a devenit o instituție este o mare victorie a culturii. În timp, Festivalul Enescu a ajuns o instituție culturală în sine, tocmai din motivul pe care i-l reproșează unii: că e mare.

Să-l faci, acum, un festival de două ­week-end-uri înseamnă, de fapt, să închizi instituția care s-a născut din el și să-l cobori printre puzderia de festivaluri pe care autoritățile noastre le organizează, ca pe unul între altele.

Festivalul Enescu nu doar că are un program intens, susținut pe parcursul mai multor săptămîni, dar a obișnuit lumea muzicală prin participări de cel mai înalt nivel internațional.

De aceea are o identitate a sa, o ținută a sa, un standard al său. Este, pur și simplu, un festival la care participă cu regularitate muzicieni și ansambluri de top mondial. Paradoxal, cum ziceam, tocmai pentru acest lucru este criticat de unii, spunîndu-se că este foarte/prea costisitor.

Continuînd să ne mișcăm bezmetic între complexul de superioritate („avem o mare cultură“) și complexul de inferioritate („chelului tichie de mărgăritar îi trebuie“), plasăm nefericit judecăți nepotrivite. Cînd avem un eveniment prea mic, nesemnificativ, spunem că e păcat de banii cheltuiți pentru că nu are impact, cînd avem un eveniment de mare amploare și prestigiu, spunem că nu ni-l putem permite. Am auzit nu puțini oameni, ba chiar un fost ministru al Culturii, întrebîndu-se, retoric-insinuant: de ce oare SUA, Franţa şi Germania nu își permit un asemenea festival? E o întrebare care dovedeşte ignoranţă, atît în privinţa pieţelor culturale ale lumii, cît și în privința pieței culturale românești. Ia să ne gîndim puţin. De ce? Poate pentru că toţi marii artişti ai lumii, care vin la Bucureşti grupaţi, o dată la doi ani, vreme de trei săptămîni, la Festivalul Enescu, cîntă în SUA, Franţa şi Germania în mod obișnuit, în cadrul stagiunilor ordinare? De ce ar face cineva un festival de asemenea anvergură, adică un festival care să strîngă un dream team de muzicieni pentru trei sau patru săptămîni, dacă fiecare dintre muzicienii aceia cîntă în marile oraşe ale ţărilor respective cu regularitatea cu care dumneavoastră mergeți la serviciu? Mai mult, ansamblurile muzicale invitate au rezidențele în multe dintre aceste țări. În plus, diferența dintre calitatea vieții muzicale românești și cea a marilor țări care nu au ceva similar cu Festivalul Enescu este atît de mare.

Poate compara cineva viața muzicală românească cu cea din America, Franța sau Germania?

De aceea e nevoie aici de un Festival „George Enescu“, şi nu în SUA, Germania, Franţa. Pentru noi, aici, Barenboim, Radu Lupu, Murray Perahia, St Martin in the Fields, Concertgebouw, Filarmonica din Berlin, Orchestra Santa Cecilia, Gergiev și Martha Argerich, Pappano și Jordi Savall, Joyce Di Donato, Vadim Repin și Maxim Vengerov, Kissin, marile orchestre americane sînt rarităţi. Pentru ei, acolo, nu. Pentru ei, acolo, sînt obişnuinţe pe afişul săptămînal. Ei nu au de ce să dea mulţi bani o dată la doi ani ca să i strîngă pe toţi la un loc pentru o lună, fiindcă îi văd mereu, pe fiecare în parte, separat, dînd banii mulți continuu. Este exact diferența dintre cultura festivalieră, bazată pe „din cînd în cînd“ și cultura instituțională, bazată pe „tot timpul“.

Fără îndoială, cultura română este o cultură europeană. Dar asta nu înseamnă că viața culturală a României este, astăzi, europeană. Abia cu evenimente de genul Festivalului Enescu ne integrăm vieții culturale europene. A tăia din acest festival înseamnă a rupe legături deja stabilite cu Europa culturală de azi.

Melomanul român, vitregit tot timpul de muzică de mare clasă, primește o dată la doi ani ceea ce melomanul american sau francez primește în fiecare săptămînă a stagiunii. Nu vreau să fiu populist și să compar costul Festivalului „George Enescu“ cu alte costuri angajate de statul român, în diverse alte domenii. Dar, ca cetățean contribuabil al acestei țări, cred că în puține alte cazuri Guvernul cheltuiește banii mai cu folos decît o face, tot la doi ani, cu Festivalul „George Enescu“.

Atitudinea corectă, sănătoasă și, pardon de vorbă mare, românească ar trebui să fie aceea de a dezvolta această unică și impresionantă întreprindere culturală. Pasul următor, obligatoriu, este contrucția unei săli de concert adecvate. Să nu mergem înapoi, tăind festivalul! Să mergem înainte, lă­sînd festivalul așa cum este și dîndu-i sala de care are nevoie. Și el, și noi! Asta ar face un guvern responsabil și, iarăși spun vorbă mare, cu adevărat patriot!

Foto: Andrada Pavel

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.