Aroma artei la Luvru
Ce legătură ar putea avea opt parfumieri de top din Franța cu operele de artă din muzeul Luvru?
Într-o inițiativă creativă (care miroase a bine), menită să promoveze instituția și operele de artă istorice pe care le găzduiește, conducerea muzeului s-a gîndit la o colaborare aromată.
Planul: crearea unor parfumuri inspirate de opt dintre operele de artă din muzeu.
Reprezentanții muzeului i-au contactat pe doi parfumieri de renume din Franța, Ramdane Touhami și Victoire de Taillac, care au primit sarcina coordonării proiectului. Aceștia, la rîndul lor, au selectat opt dintre cei mai buni parfumieri francezi pentru a lucra la colecția de parfumuri. Cei opt au primit libertate totală de creație. Și-au putut alege singuri operele de artă care să le inspire nasurile talentate în compoziția invențiilor olfactive, au putut opta pentru orice tip de arome și-au dorit și nu au avut limită de buget. Cu alte cuvinte, nimic nu a stat în calea creației.
Astfel, parfumierii și-au ales atît opere de artă foarte cunoscute, cît și unele mai puțin populare. Mona Lisa, de exemplu, a rămas neparfumată (ar fi fost o alegere prea simplă, zic parfumierii), în timp ce Venus din Milo și-a primit aromele corespunzătoare.
Sculptura zeiței Nike (Victoria) din Samothrace a fost tradusă olfactiv cu ajutorul parfumului tuberozelor albe și al aromei smirnei, iar pictura La Baigneuse (Femeia care se îmbăiază) a francezului Jean Auguste Dominique Ingres a inspirat un parfumier să combine arome de portocal, lavandă și neroli. Mai puțin cunoscuta Discuție în parc (Conversation in a Park), a pictorului englez Thomas Gainsborough, de la mijlocul secolului al XVIII-lea, a căpătat și aceasta un parfum propriu, de la o expertă în domeniu din localitatea Grasse, care și-a conturat creația în jurul aromei de petale de boboci de trandafiri.
Purtătorul de cuvînt al muzeului Luvru a declarat că ideea parfumurilor este aceea de trezi toate simțurile vizitatorilor în timp ce admiră piesele de artă din muzeu. O idee corectă. Probabil și utilă. Odată astfel trezite simțurile, opera de artă va rămîne mai bine întipărită în memoria admiratorului.
Altfel, poate că aromele ar putea fi considerate cumva un instrument neoficial al istoriei pentru că trezesc amintiri, deci istorii, cum probabil nic un alt stimulent al vreunui alt simț nu o face.