ANAF – marea experiență a eternei datorii

Publicat în Dilema Veche nr. 771 din 29 noiembrie – 5 decembrie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Un geam gros mă separă cu totul de funcționarul care stă în scaun și are în față un ecran negru pe care mi-l arată ca să pricep odată că „nu merge sistemul“. „Dar în ultimii ani ați băgat zeci de milioane de euro în informatizare – cum adică nu merge?“ Dă din umeri și zice un pic iritat: „Și cu ce sînt eu de vină?“ Am băgat de seamă că, în administrațiile noastre, totul devine repede foarte personal. „Firește, nu sînteți de vină personal, dar instituția dumneavoastră are o problemă, nu?“ „Nu vorbiți asta cu mine. Faceți un memoriu către șefi.“

Comunicarea dintre contribuabil și funcționarul purtător de autoritate fiscală se poate face printr-o fantă care este dispusă la o înălțime pentru amîndoi nepotrivită: contribuabilului, care stă în picioare, îi vine la nivelul buricului. Funcționarului, care stă pe scaun, îi vine cam la o palmă deasupra capului. Așa că mă aplec și, cînd vorbesc, apropii gura de fantă. Funcționarul îmi răspunde ridicînd bărbia și atunci eu întorc capul și plasez urechea în dreptul fantei ca să pot auzi, rămînînd frînt de șale, cam la 80°. Eu mă aplec, el se ridică – este un context pur întîmplător, nu suprasemnificați aceste poziționări.

Sînt vreo zece ghișee dispuse așa, unul lîngă celălalt, cozi corespunzătoare, lume multă, zgomot de societate civilă nervoasă. Pensionari, antreprenori, împuterniciți, titulari, toți de-a valma. Singurul lucru pe care-l avem în comun este că fiecare dintre noi a primit o hîrtie de la ANAF care-l enervează. Iar acest numitor comun, care aparent e mic, e suficient de mare în acel hol ca să nască solidarități revoluționare ce se manifestă, pe moment, printr-o rumoare în cor. În această atmosferă, inevitabil, eu vorbesc prin fanta ghișeului tare, să fiu auzit, iar funcționarul răspunde pe măsură.

Îi dau înștiințarea și întreb: „Puteți să mi spuneți de unde s-au strîns toate aceste sume restante? Eu am plătit de fiecare dată cînd m-ați înștiințat, exact cît mi-ați comunicat că am de plătit…“ „Nu merge sistemul și nu am cum să vă spun. Dar se fac regularizări. Apoi, mai sînt dobînzi și penalități la sumele regularizate.“ „Așadar, cînd eu plătesc impozitul pe care îmi spuneți că-l am de plătit, nu achit toată datoria. Mai sînt dator cu ceva în plus – o sumă care nu apare în înștiințarea de plată.“ „Da, așa este.“ „Eu cînd vă plătesc cît îmi cereți, nu plătesc toată datoria, iar dumneavoastră, cînd îmi cereți, nu știți exact cît mai datorez dincolo de ceea ce mă somați să plătesc.“ „Asta este realitatea!“ „În mintea mea de om credincios, ăsta e genul de datorie pe care o am față de Dumnezeu. Și față de părinții mei. O datorie care mă urmărește toată viața și pe care, oricît o plătesc, tot n-o acopăr. Același tip de datorie am și față de ANAF, nu?“ Funcționarul mă privește un pic derutat. Nu se gîndise la așa ceva, dar văd din ochii lui că este de acord cu analiza mea. Mă îndrept de șale și-mi dau seama că nu este cum am crezut eu, pesimist, pînă acum. E mai rău.

În general, nu-mi place să „dau la ziar“ toate cele ce mi se întîmplă. Am colegi care adoră să povestească în articolele lor ce mai fac, cum e cu pisica, pe unde au mai fost, ce au mai văzut, ce mai era prin piața de la colțul străzii cînd au trecut ei pe-acolo, ce se mai poate ghici astăzi în curtea școlii pe care au absolvit-o acum 25 de ani, cum au condus mașina trei ore pînă în Bulgaria în vacanța de vară, ce filme au mai văzut – cel mai adesea texte fără cine știe ce miez și fără cine știe ce miză. Doar așa, uitați ce mai fac eu, impresii din viața-mi. Sînt un tip de modă veche și, chiar dacă trăiesc în mijlocul evului Facebook, în care e de rigoare să arăți planetei farfuria de mîncare din fața ta și șosetele din picioarele tale, cred că ce „dai la ziar“ trebuie să aibă, totuși, oarecare importanță. Și pentru tine, și pentru alții. Povestesc, totuși, întîmplarea de la ghișeul ANAF – de fapt, doar o parte a ei, pentru că restul dialogului cu această administrație este relevant doar pentru situația mea contabilă – fiind convins că ceea ce mi-a spus funcționarul purtător al unei fărîme din colosala autoritate de stat este important pentru noi toți. În ceea ce mă privește, acest fragment de discuție mi-a reorientat viața și m-a dumirit asupra plasamentului meu în lume.

De ani de zile, nu știu de ce, simt că mă enervez cînd tot aud că sînt luat drept „contribuabil“. Știu, multe spirite libere repetă discursul „sînt/sîntem contribuabil(i)“ cu apăsată mîndrie. Va să zică, statului să-i intre în cap că avem drepturi. Statul trebuie să ne servească, fiindcă-l plătim. Cam ca ospătarul la restaurant. Niciodată nu am fost de acord cu acest mod de a privi lucrurile. Mi se pare simplist – o formă rudimentară și cam jenantă de liberalism. La fel de subțire ca formula claselor sociale din marxismul de la fostele, faimoase, cursuri scurte. Dar, ca orice idei simple din punct de vedere intelectual și flatante pentru vanitatea omului, ideea „sînt contribuabil, am drepturi“ are mare răspîndire. Sigur că statul percepe impozite din cîștigurile mele și am dreptul să știu ce face cu aceste impozite, dar cîștigurile mele sînt posibile doar în condițiile existenței statului. Ideea că statul nu ar putea exista fără impozitele noastre este pe de-a-ntregul corectă doar în măsura în care adăugăm că nici cîștigurile noastre nu ar putea exista fără stat. Chiar dacă muncim exclusiv în sistem privat, siguranța sistemului privat se datorează statului. Nu există sistem privat eficient în lipsa unei organizări statale. Privatul nu există decît în pandant cu statul – este un binom în care cei doi termeni se presupun nu doar logic, ci și funcțional. Utopia libertariană a societății fără stat este o utopie comunistă cu semn schimbat. Statul este contextul necesar activității productive private. Că statul, uneori, e o povară pentru privat (ca la noi) este adevărat, dar statul nu este, prin natura lui, inamicul privatului.

Dialogul meu recent cu ANAF-ul, așa cum am arătat, mi-a schimbat serios perspectiva. Postura de etern datornic, de om care oricît ar plăti tot mai datorează ceva – un „ceva“ a cărui existență este certă, dar a cărui dimensiune este cu totul misterioasă –, mă repune într-o formulă nouă. Ce mă tulbură este că statul mă privește așa de cînd mă știe. Și eu nu știam…

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.