Alcoolul prin ţări străine

Aminteam de curînd cîte ceva despre restricţiile din Norvegia la băuturi alcoolice, despre cum în unele oraşe nu se vinde la magazin nici măcar bere după ora opt seara sau despre grozăvia vinului fără alcool (de care acolo am auzit prima dată). Am aflat pe pielea mea că, dacă ceri o bere şi nu specifici că vrei să fie cu alcool, poţi primi una fără. Iar preţul e cam acelaşi şi într-un caz şi în cealalt: nu mai puţin de 80 de coroane, adică peste 10 euro. După cîteva experienţe de acest fel, într-o zi, am avut grijă să intru într-un supermarket din Bergen cu mult înainte de fatidica oră opt. Spre marea mea surpriză însă am descoperit că berea fusese pur şi simplu arestată. Heineken, Carlsberg, Tuborg şi Urquell Pilsner zăceau după nişte gratii groase, închise cu un lacăt uriaş. Bax-urile erau de bună seamă din nou vinovate pentru conţinutul lor de alcool în vreme ce eu, aflat de partea cealaltă a gratiilor - nu neapărat cea bună -, eram condamnat la o nouă seară cu suc. Întrebîndu-l cu vocea uscată pe unul dintre jovialii vînzători care e motivul, am aflat că era o zi cu meci de fotbal, ocazie în care alcoolul nu se mai vinde. Am găsit totuşi ulterior o bere la sticlă de 33 ml cu un conţinut de 2,4% alcool, la preţ de aproape 10 euro, pusă la gheaţă, în piaţa de peşte. Dintr-un început şi din proprie iniţiativă, precupeaţa s-a scuzat (într-o engleză de BBC) că, din păcate, nu-mi poate oferi în acea zi decît astfel de bere. I-am mulţumit, bodogănind în acelaşi timp Norvegia cea frumoasă pentru inacceptabilele ei defecte, şi mi-am amintit de recenta poveste a unui prieten despre America. Fusese invitat de un amic pe undeva printr-un stat din centru. Umblaseră mult cu maşina de-a lungul şi de-a latul ţării, dar amicul îi atrăsese atenţia că, oricît de cald şi de sete i-ar fi, n-are voie să bea bere în maşină nici dacă stă pe scaunul din dreapta, nici în spate şi nici chiar pe capotă. Asta în ciuda faptului că toate maşinile din America au locuri speciale pentru aşezarea unei sticle sau a unui pahar şi în ciuda observaţiei că mai toţi şoferii îşi permiteau cîte o bere sau chiar două, la restaurant, înainte să se urce la volan. Benzinăriile nu aveau niciodată băuturi alcoolice dar, povestea prietenul meu, odată a găsit pe şosea un magazin lîngă o benzinărie. Şi-a luat de acolo un întreg bax pentru momentul în care va ajunge la un hotel. Odată ce l-a pus însă în portbagaj, în plină căldură de deşert, nu s-a abţinut să nu desfacă o cutie ca s-o dea pe gît. În fond, nu era în maşină, ci lîngă ea. Nu mergea, ci stătea. A apărut însă amicul care tocmai plătise şi, văzîndu-l ce face, mai că nu i-a trîntit capota peste mîini, întrerupîndu-i fericirea. "Dacă te-a văzut benzinăreasa, e acum obligată să anunţe poliţia că un individ bea alcool în benzinăria ei. Şi vin ăia imediat şi te pun cu mîinile la ceafă. Poţi să dai ochii chiar cu un judecător pentru treaba asta" - i-a explicat el supărat. "Păi asta-i ţara libertăţii?" - se întreba prietenul meu plin de necaz. Soţia lui a trăit un moment asemănător la o paradă sau un bîlci popular unde, la bufetul în aer liber la care se vindeau băuturi, i s-a cerut cartea de identitate (să se vadă că are peste 21 de ani, deşi recent a împlinit aproape dublu). Pe cît de măgulitor, pe atît de stupid, mai ales că o a doua bere pentru soţ (care nu stătuse la coadă) nu i s-a dat din lipsa unei a doua cărţi de identitate. "Ţara în care oricine poate cumpăra arme şi în care un permis de conducere se obţine de pe la 15-16 ani nu-ţi dă o bere la 40 de ani decît dacă arăţi paşaportul" - se plîngea el revoltat. Toate măreţiile Americii pe care le-a văzut i-au fost umbrite de aceste reguli frustrante, care l-au făcut în cele din urmă să ajungă să şi-i închipuie pe cei patru grandioşi preşedinţi săpaţi în stîncă la Mount Rushmore, ciocnind uriaşe halbe de bere. În timp ce spunea întreaga poveste la Bucureşti, o soluţie românească a problemei s-a ivit imediat: "Într-o viitoare excursie, pleci la drum cu mai multe cutii de Coca Cola umplute cu bere sau de ce nu, cu ţuica noastră strămoşească". Concluzia nu poate fi decît una singură: bine că trăim într-o ţară liberă.