Adevărul între informații și probe

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
În semn de respect și gratitudine jpeg

Procesul judiciar este, în primul rînd, un proces de cunoaștere. Judecătorii nu au acces direct la faptele deduse judecății. Prima dimensiune a procesului judiciar este una cognitivă. Sintagma faptele deduse judecății este echivocă. Părțile au reprezentări diferite asupra acestor fapte. Fiecare propune un scenariu și rareori există identitate sau măcar o vizibilă similaritate între scenariile construite de părți. De cele mai multe ori, scenariile sînt contradictorii, deși faptele ar trebui să fie aceleași. Diferențele de reprezentare (în terminologia juridică, reprezentarea are numeroase sensuri; în acest context este relevant sensul cognitiv al termenului, adică imaginea faptelor) sînt cu atît mai mari cu cît faptele deduse judecății sînt mai complexe. În fiecare proces, judecătorii se confruntă cu multiple imagini ale acelorași fapte, imagini care sînt rareori complementare. Altfel spus, ele pot fi unite într-o reprezentare coerentă a adevărului numai pe temeiul probelor, iar nu al unor simple informații.

Diferența esențială dintre informații și probe este dată de modul de raportare la adevăr, ca noțiune cognitivă. Criteriul informației este cunoașterea, indiferent de cantitatea de adevăr conținută. Probele conțin informații, dar sînt raportate mult mai strict la criteriul adevărului, adică la concordanța dintre reprezentarea pe care ele o oferă și faptele la care se referă. Această distincție dintre simplele informații și probe este măsura asemănării și a diferenței dintre jurnaliști și judecători. Și unii, și alții sînt – sau ar trebui să fie – preocupați de adevăr. Este ceea ce aseamănă cele două profesii. Diferența constă în aceea că jurnaliștii trebuie să prezinte informații credibile, obținute din cel puțin două surse, spre a evita riscul știrilor false, în timp ce judecătorii trebuie să se bazeze pe probe pentru a ajunge la adevăr. În acest scop, ei trebuie să stăpînească metodologia procedurală sintetizată în norme legale care sînt rodul gîndirii și al experienței juridice din zorii modernității și pînă astăzi. Regulile privind admisibilitatea, administrarea, evaluarea, interpretarea, acceptarea sau înlăturarea probelor constituie un ghid procedural obligatoriu pentru judecători, dar utilizarea lui eficientă în orice proces judiciar presupune și înțelegerea legăturilor subtile dintre acest ghid procedural și metodologia științifică. Pînă la urmă, epistemologia juridică este o formă particulară a epistemologiei generale, dar și mai mult decît atît, pentru că regulile probatorii trebuie să fie dublate de acuitatea intuitivă spre a vedea miezul faptelor și de prospețimea reflecției asupra propriei experiențe profesionale, reflecție la care este dator fiecare judecător spre a ocoli capcanele ce pot fi ascunse în versiunile înfățișate de părți.

Aflarea adevărului este indispensabilă  în orice proces judiciar, dar în procesul penal problema dobîndește dimensiuni speciale ca urmare a gravitații faptelor deduse judecății și a severității sancțiunilor. Acestea din urmă au, în cele mai multe cazuri, caracter de pedeapsă, adică se aplică, de regulă, în considerarea persoanei făptuitorului, și numai rareori a patrimoniului acestuia. Este motivul pentru care standardele probatorii sînt mai înalte în procesul penal decît în procesul civil. S-ar părea totuși că misiunea judecătorilor în procesele penale este simplificată, întrucît există un efort prealabil, desfășurat în faza de urmărire penală, pentru aflarea adevărului. Procurorii verifică mai întîi temeinicia, adică adevărul acuzațiilor împotriva unei persoane, iar instanța de judecată este sesizată numai dacă probele administrate, cu respectarea metodologiei procedurale, duc la concluzia temeiniciei acuzațiilor.

În realitate, misiunea judecătorilor este mai grea în procesele penale, pentru că nu mai este vorba doar de o confruntare între scenariile faptice construite de persoane private, ci de o confruntare între un scenariu înfățișat de o autoritate publică (Ministerul Public) și altul prezentat de către inculpat. Există tentația periculoasă de a se da credit din start scenariului prezentat de autoritatea publică. Eforturile probatorii ale acuzatului ar putea fi privite superficial, doar cu respectarea formală a regulilor procedurale, fără ca probele să fie analizate în profunzime. Or, fără o asemenea analiză, nu este posibilă examinarea critică a scenariilor prezentate de acuzare și de apărare cu privire la faptele deduse judecății. O astfel de analiză este cu atît mai necesară cu cît, în faza de urmărire penală, investigația începe de la informații, iar nu de la probe. Nu de puține ori există pericolul transformării, cu orice preț, a informațiilor în probe, chiar cu prețul sacrificării garanțiilor procedurale. Informațiile nu sînt suficiente nici dacă ar fi o imagine fidelă a faptelor; ele trebuie să fie întotdeauna filtrate critic și validate prin probe, cu respectarea metodologiei procedurale. Este explicabil că procurorii sînt contrariați cînd, deși au informații credibile despre o anumită faptă penală și autorul ei, nu reușesc să obțină probele care să confirme informațiile respective. Sentimentul de frustrare este firesc într-o asemenea situație, dar nu este un temei pentru a forța limitele cadrului procedural în care trebuie să fie admise, administrate și evaluate probele. Informațiile nu se transformă pur și simplu în probe, ci trebuie să fie validate prin probe. Judecătorii trebuie să aibă priceperea probatorie și curajul profesional pentru a cenzura scenariile întemeiate mai mult pe informații decît pe probe. Comoditatea de a lua totul de-a gata, adică de a prelua necritic scenariile din rechizitorii, este pericolul cel mai mare pe care trebuie să îl înfrunte și să îl învingă judecătorii în drumul spre adevăr în procesele penale. Pe acest drum, adevărul nu mai este însă doar o noțiune cognitivă, ci și o valoare morală.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Prințul William îl etichetează pe Regele Charles drept „incompetent” și prevede o revoluție regală când va urca pe tron
Se pare că Prințul William admiră felul cum bunica sa conducea regatul, dar crede că modul în care tatăl său o face nu se ridică la aceleași standarde.
image
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Românii care dețin case sau terenuri cu situație juridică neclară le pot pierde dacă nu se interesează de ele mai mult de trei ani. Acest lucru este posibil prin legea care permite notarea posesiei în cartea funciară și împroprietărirea după trei ani.
image
Fotografiile cu Cherecheș prins în Germania, subiect de glume: „Deci au dreptate vecinii mei care au zis că în Germania nu este ca în România”
Fotografiile apărute în presă și pe rețelele de socializare cu primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prins în Germania, au declanșat discuții aprinse printre internauți.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.