Acum 70 de ani. Aproape fix 70
În 2 iunie 1953 a avut loc un eveniment istoric, în accepțiunea cea mai completă a termenului „istoric”: încoronarea Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
În „istoric” s-a încadrat și prima transmisiune la televizor a unei încoronări din istorie. Sigur, televiziunea era la început, în zorii anilor ’50 mulți dintre britanici nici nu văzuseră vreodată un televizor. Totuși, impactul a fost imens, iar momentul a fost simbolic pentru începuturile televiziunii.
BBC a cerut aprobare la Palatul Buckingham și la cabinetul premierului. A obținut-o, nu ușor, și a început planificarea transmisiunii, care a inclus 95 de comentatori radio (mai ales pentru publicul din afara țării) și 21 de camere de filmat, dintre care cinci au fost plasate în interiorul catedralei Westminster Abbey. Omul ales de televiziunea națională britanică să prezinte momentul în fața telespectatorilor a fost jurnalistul Richard Dimbleby, care se remarcase și prin activitatea sa ca reporter de radio în timpul războiului. Pentru a avea acces mai facil la ceremonie, acesta și-a cumpărat singur o barjă olandeză, pe care a ancorat-o pe Tamisa în dreptul zonei Westminster. Timp de vreo șase luni (și preț de sute de notițe) și-a pregătit desfășurătorul ceremoniei.
În dimineața de 2 iunie 1953, una friguroasă și umedă, Richard Dimbleby și-a părăsit barja și s-a urcat în loja de transmisiune. Ceasul arăta 5,30 a.m. A plecat de acolo după 17 ore.
Transmisiunea a adus în prim-plan, firește, personajul principal: Regina Elisabeta a II-a. Rochia acesteia de mătase, atitudinea ei serioasă, coregrafia complicată, ceremonia religioasă în sine cu momentul de apogeu al ungerii monarhului, toate acestea au ajuns prin imagini video la cetățenii britanici pentru prima dată în istorie. Chiar dacă multe dintre televizoarele la care priveau erau închiriate.
Planificarea încoronării, lesne de imaginat, a reprezentat o desfășurare de forțe. A durat un întreg an, timp în care s-au pus la punct toate detaliile, de la cele de protocol pînă la cele referitoare la sandviciurile pentru invitați (ca detaliu savuros, pairii au primit permisiunea să își ascundă sandviciuri în acoperămîntul de pe cap).
Ca detaliu mai puțin savuros, furnizat direct de Richard Dimbleby: „Rînd după rînd, băncile pe care stătuseră nobilii erau acum acoperite cu ambalaje de la sandviciuri, resturi de mîncare, ziare de dimineață. Coji de fructe, dulciuri, chiar și cîteva sticle goale”.
Altfel, în catedrală, printre oamenii care o priveau pe regină în acea zi a încoronării se afla, îmbrăcat în costum (tot) de mătase, un prinț în vîrstă de cinci ani: Charles.
