A mea e mai mare decît a lui!
…pentru c-am constatat cu mîhnire cîte mai avem de învățat atunci cînd vine vorba despre înțelegerea naturii umane. Altfel spus, a capitalismului. Comentariile referitoare la „cursa spațială” (Space Race) a miliardarilor Elon Musk, Jeff Bezos și Richard Branson au pendulat între „Cine-i nebunul care dă 250.000 de dolari (sau 30 de milioane, depinde de companie) doar pentru a trăi preț de două-trei minute senzația de imponderabilitate?” la „Ăștia nu mai știu ce să facă cu banii”, pînă la verdele-n față „Ăștia trebuie că o au mică și-atunci se-ntrec în cine are racheta mai mare”. E-adevărat, nu-i nevoie de cine știe ce finețuri psihologice pentru a înțelege că mulți dintre cei cu mașini „bengoase” au felurite frustrări de rezolvat, sexuale sau de altă natură. Dar a te opri, în acest caz, la genul ăsta de explicații simpliste e ca și cum ai spune, pe invers, că sîntem toți genii, dat fiind că și noi, precum geniile, folosim toaleta.
De bună seamă, competiția miliardarilor pentru controlul viitorului „turism spațial” se desfășoară și-n mass-media, și pe rețelele de socializare, și include componentele clasice ale reclamelor, din care se înfruptă cu nesaț și tabloidele. De bună seamă, pentru a capta atenția publicului, competiția se cuvine a fi prezentată în termeni de „cîștigătorul ia totul”. Și tot de bună seamă, fiecare miliardar își are grupul lui de suporteri, unii dedicați cauzei cu înverșunarea pătimașă a galeriilor echipelor de fotbal. Compania lui Musk a fost prima companie privată care a reușit să pună pe orbită o navetă spațială și s-o recupereze la sfîrșit, dar Branson a fost primul care a zburat, efectiv, în spațiu. Da, dar a fost un zbor suborbital, pe cînd Bezos a trecut de linia Karman, ba încă și fără piloți profesioniști. Și tot așa, ba că ăla, ba că ălălalt. Așa funcționează natura umană, așa funcționează capitalismul – pe baza de competiție. Pînă și comuniștii, oricît de egalitarieni în teorie, au realizat asta și-au inventat gazetele de perete, cu rubricile „Așa DA!” și, respectiv, „Așa NU!”, și multe alte forme de a încuraja competiția. Dar asta nu înseamnă că putem echivala „cursa spațială” cu American Idol, The Bachelor sau alte asemenea reality shows.
În spatele fiecărui miliardar stau ceva mai mult decît niște sîni, mușchi și trandafiri. În spatele fiecărui miliardar stau armate de minți plătite să inoveze, să gîndească „out of the box”, crema cremelor, de cele mai multe ori profesioniști mai buni, fiecare în domeniul său, decît profesioniștii angajați de diferite agenții guvernamentale. Dovada? Blue Origin (Bezos) și Virgin Galactic (Branson) se descurcă foarte bine fără nici un ajutor guvernamental, iar Space X a lui Musk a fost cooptată de NASA pentru a-i ajuta să trimită astronauți pe Stația Spațială Internațională (ISS), ceea ce-a și făcut cu succes. În toate cazurile, rachetele, avioanele sau capsulele folosite sînt reutilizabile, pentru că nici un capitalist nu-și permite, precum statul, să arunce miliarde de dolari pe o navetă spațială de unică folosință. Bașca, să nu uităm, oamenii și-au asumat riscuri uriașe – și nu doar financiare. Nu doar „put your money where your mouth is”, ci și-au pus și viețile-n joc.
Și, dacă încă vă mai întrebați: „Bine-bine, și pe mine cu ce m-ajută că ăștia se joacă-n spațiu de-a turiștii astronauți?”, întrebați-vă mai bine la ce vă folosește curentul electric și dacă i-ați simți sau nu lipsa. Acum. Pentru că, pînă pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea, oamenii nu i-au simțit-o. Nu poți simți lipsa a ceva ce nu cunoști. Iluminatul cu lumînări era baza, iar iluminatul cu gaz era ultimul răcnet al civilizației. Asta pînă cînd Edison, după ce a perfecționat becul incandescent, s-a gîndit că iluminatul public sau rezidențial poate fi deopotrivă îmbunătățit și mai ieftin utilizînd curentul electric. Folosind un generator de curent direct (DC), Edison a reușit să ilumineze primele 59 de case în Manhattan, în 1882. Mai tînărul său discipol, Tesla, era convins, însă, că viitorul va aparține curentului alternativ (AC), cu un voltaj mult mai mare, mai ușor (și mai ieftin) de transmis pe distanțe mult mai mari. A urmat ceea ce s-a numit „războiul curenților” (The War of Currents), între Edison și Tesla. Un război purtat, ca și acum, prin mass-media, dar cu acuzații crunte și manipulări grosolane de informație. Nici Edison și nici Tesla n-au cîștigat de pe urma competiției. A cîștigat, în schimb, curentul alternativ, și au cîștigat investitorii lor, J.P. Morgan și Westinghouse – ambii fondatori de companii care, sub o formă sau alta, au rămas importante pînă-n ziua de azi. Ambii au văzut potențialul uriaș al curentului electric într-o perioadă în care lumea-l vedea mai degrabă ca pe-o curiozitate de circ (Morgan senior, bunăoară). Ambii au pariat pe viitor și ambii au cîștigat. Și noi pe lîngă ei.
Ce-i mînă în competiție pe acești oameni? Cu siguranță, nu dorința de îmbogățire – fiecare are deja mai mulți bani decît poate cheltui în cîteva vieți de om, iar posibilul cîștig nu justifică riscurile. Și-atunci? Atunci nu mai rămîne decît dorința, adînc sădită în sufletul fiecăruia, de a ieși cumva în evidență, de a fi „cel mai bun”. E un impuls care nu poate fi eradicat, dar poate fi redirecționat. De la Iluminismul scoțian la Rousseau, John Adams, Madison sau Hamilton, oamenii au realizat că pofta de-a ieși în evidență poate fi canalizată într-o direcție sau alta. E o poftă care poate fi educată. Spune-mi ce admiri ca să-ți spun cine ești. Majoritatea oamenilor admiră bogăția și vor să ajungă bogați cu orice preț, pentru că banul este cel mai mic numitor comun al „succesului”. E, însă, și cel mai greșit. În realitate, nimeni, nici măcar cei mai bogați, nu admiră banii, ci admirația pe care o aduc banii.
Admirăm învingătorii. Ce haz ar mai avea un sport fără învingători și fără învinși? Ce haz Olimpiadele? De ce ne fascinează doborîrea recordurilor? E în firea omului, să nu ne mai ascundem după degete. (În treacăt fie spus, Bezos a știut ce face cînd a dus în spațiu pe cea mai în vîrstă femeie și pe cel mai tînăr bărbat. Aidoma Croitorașului cel Viteaz, a doborît mai multe recorduri dintr-o singură lovitură.) Or, dacă tot e competiție, măcar să fie una cu folos și pentru noi, chibiții. Nu știu cu ce ne poate ajuta cel mai bun influencer pe TikTok, dar știu sigur că, fără competiția pentru cel mai bun și ieftin curent electric, viețile noastre n-ar mai fi arătat la fel.
Să cîștige, așadar, miliardarul cu racheta mai mare! Și noi pe lîngă el.
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019)