Nopţi din mai, ca în fiecare an

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

La fiecare început de mai mi se face dor de Macedonski. Am crezut şi eu, cînd am simţit pentru primele dăţi acest dor anual, că e ceva superficial, frivol, că sufletul meu este ademenit de natura din jur care mă îndemna să îngîn versuri cunoscute din şcoală, dar, cu anii, am înţeles că e ceva mai mult. Spre bătrîneţe, sentimentul devine mai profund şi inima mai tare, zice un cîntec spaniol. Acum am ajuns să aştept luna mai gîndindu-mă la Macedonski ca la un om plin de talent, sucit şi greu de suportat, special în multe privinţe şi strivit de această ţară cum nu au fost mulţi. Talentat cu carul şi sensibil ca o harpă îngerească, Macedonski s-a stricat văzînd că lumea nu apreciază ceea ce îi oferea el. E deja un clişeu să spui că România a fost mereu vitregă cu marii români, în timpul vieţii lor. De aceea, mulţi dintre ei au plecat scîrbiţi să trăiască şi să moară în alte părţi. Şi Macedonski a avut momentul lui de lepădare, dar a revenit la Bucureşti după o şedere pariziană pe care o voia definitivă. Vorba românească, n-a fost să fie. Diferenţa, însă, este că în cazurile ştiute ale celorlalţi mari români, de la Caragiale la Eliade, Enescu sau Brâncuşi, măcar după moarte România le-a dat onorul. Oricît de hăituiţi au fost de compatrioţi în timpul vieţii lor, astăzi ei sînt zeii tutelari ai culturii naţionale, omagiaţi pios de toată lumea. Macedonski, însă, nu. Amărăciunea pe care „contimporanii“ i-au produs-o în timpul vieţii, ca şi strivirea înzestrărilor lui poetice în contextul coroziv autohton nu s-au răscumpărat niciodată.

Deşi e studiat la şcoală şi are parte, în general, de vorbe bune, Macedonski rămîne la scara culturii noastre un secund – şi nu e drept. Pentru o cultură mereu întîrziată, cînd se întîmplă ca unul să fie în perfect sincron cu marea cultură europeană fiind, în România, înaintea vremurilor sale, o imensă şi onestă apreciere ar fi de cuviinţă să urmeze. Macedonski e cel care, la finele secolului al XIX-lea, scria poezie cum se scria în Le Parnasse contemporain. Dintre toţi autorii români ai acelui moment, nu este altul mai aproape de Gautier sau de Mallarmé, cel de la începuturi. Proza lui e mai sincronizată cu D’Annunzio sau cu proza victoriană engleză decît a oricărui altui român din acel timp. Dar România nu îl putea aprecia pentru asta. România trăia întîlnirea cu geniul ei, cu Eminescu, Poetul însuşi, care venise la timp pentru noi, dar tîrziu pentru Europa. Talente ca Macedonski nu sînt niciodată bine primite de românii contemporani, cu atît mai puţin puteau românii să o facă atunci cînd ochii lor obişnuiţi cu relativul levantin vedeau pentru prima dată absolutul, sub numele Eminescu. Macedonski nu avea nici o şansă să primească ceea ce credea, nu fără îndreptăţire, că merita. Aşa că poetul, notează G. Călinescu, „apare invadat de psihoza de persecuţie… Sacerdotal, declamatoriu, cu o părere despre valoarea sa nebună, simţindu-se din esenţa aurului, diamantelor, eterului, divinităţii, poetul se extaziază de gloria eternă… El se declară împărat şi joacă rolul imperial cu o ţinută poate actoricească, dar, sub durata scenei, magistrală. Cînd mulţimea neghioabă îl insultă, Poetul ridică preoţeşte ochii la cer…“

În serile de mai, plimbîndu-mă prin parcuri sau pe sub dealuri obligatoriu „clasice“, mă gîndesc la destinul lui Macedonski. Mă întristez şi nu e tocmai primăvară în mintea mea, deşi sufletul meu exaltă, recoborît între roze.

A greşit şi Macedonski, nu-i îndoială! Epigrama cinică scrisă cînd Eminescu pleca din lume pe drumul sanatoriului este, uman şi literar, impardonabilă. Furia revanşardă cu care a susţinut porcăria Caion împotriva lui Caragiale este cel puţin o nesăbuinţă, dacă nu direct o ticăloşie. Ceea ce nu se poate scuza nu trebuie scuzat. Dar măcar simt că-l înţeleg pe Macedonski. El nu era rău; era, însă, înrăit. E uşor de imaginat ce producea combustia interioară în acest om convins de valoarea lui, sensibil şi vulnerabil, mai ales, la propriul orgoliu, cînd se vedea mai puţin prizat decît merita.

Aşadar, în fiecare mai, revizitez scrierile lui Macedonski în lecturi deloc sistematice, cu unicul scop de a mă umple cumva de un parfum fin, sofisticat, căutat cu meşteşug şi mereu bine găsit doar de el. Recitesc, de asemenea, pagini din excelenta monografie pe care Adrian Marino a dedicat-o poetului, în 1966. Găsesc acolo, descrisă emoţionant, scena morţii poetului, petrecută în toamna anului 1920. Nu-mi dau seama de unde ştia Marino toate detaliile, dar nu contează deloc. Vorba italianului, se non è vero, è ben trovato, pentru că această scenă sintetizează în epică nu doar un crez poetic, ci o reuşită estetică după o viaţă de creaţie. O redau, fără să mai adaug nimic.

„Pe la orele 3 după-amiază, poetul îşi cheamă copiii pe nume – Dinu! Nikita! Nina! – ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că stăteau mereu lîngă sine, el nemaiavînd puterea să-i caute cu privirea prin cameră, iar în apropierea patului nu veghea decît Ana Macedonski. Simţindu-se atins de aripa îngheţată a morţii, cu o voce înfrigurată, el ceru să fie ridicat pe perne, ceea ce Dinu făcu întocmai. Cel care visase toată viaţa bogăţii feerice, de nabab, nu avea acum de lăsat moştenire decît un vraf de manuscrise, ce urma să fie vîndut la licitaţie, şi un plic cu cîteva sute de lei, pe care îl întinde Ninei, cuprins de o stinsă amărăciune… Ar fi dorit să încerce o ultimă plăcere rafinată, să deguste cea din urmă bucurie suavă a vieţii sale, a cărei senzaţie adîncă să-i rămînă în suflet. Cîntăreţ al extazului crinilor, voluptuos al parfumului de roze, al cascadelor de roze, el murmură, deci, imperceptibil, ca pentru sine «roze… roze…» Sorbindu-i dorinţa de pe buze, Nikita aleargă să i le caute. Dar cum ne aflăm la sfîrşit de noiembrie, el se opreşte deznădăjduit la o drogherie. De aici, cumpără în disperare un flacon cu parfum. «Iată ce ţi-am adus, căci roze n-am găsit. Ţi-am adus parfumul de roze care-ţi place ţie…» spuse poetului, intrînd pe uşă. S-ar zice că l-a aşteptat să vină, căci Macedonski se trezeşte din comă. Revenind la luciditate, vrea să i se deschidă iute sticluţa. El dă să-şi scoată singur batista de sub pernă, cerînd înfrigurat «rozele». Ghicindu-i gîndul, Ana Macedonski ia batista şi i-o întinde lui Nikita, care o stropeşte cu parfum din abundenţă. «Mai repede» – şopti el, în prada unei dorinţe acute. Era ultimul fir subţire care îl mai ţinea legat de viaţă. Poetul o mirosi avid, cu o voluptate agonică, apoi mîna îi căzu inertă. Suprema sforţare îl învinsese. Mînată de un gest reflex, mîna sa descărnată dădu să mai apuce o dată batista ce exhala artificialele sale arome. Nikita i-o duse aproape, Macedonski îşi dădu capul pe spate, inspiră adînc, şopti încă o dată «rozele» şi muri într-un suspin extatic.“

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.
 Razboi Rusia Ucraina elicopter rusesc de recunoastere şi atac Kamov Ka-52 Alligator in misiune de lupta in Ucraina 27-28 mai 2022 FOTO Profimedia / Ministerul rus al Apărării
Spațiul aerian, mortal pentru ambele părți, în războiul din Ucraina. Cum încearcă piloții să păcălească radarul VIDEO
Piloții ruși și ucraineni își asumă riscuri enorme la fiecare zbor, fie el cu un avion de vânătoare, fie cu elicopterele, în încercarea de a evita să fie depistați de radarele inamicilor.
Astronauți în spațiu  Captură video NASA png
Imagini spectaculoase publicate de NASA. Doi astronauți montează panouri solare pe Stația Spațială Internațională
NASA a publicat un scurt video cu doi astronauți americani care au instalat două panouri solare pe Stația Spațială Internațională, iar imaginile sunt spectaculoase.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.