Jurnalista şi sălbaticii
Andreea Pora este un om onest, curat şi curajos. Unora le pare excesivă, ştiu. Mie nu. Cred că excesul este reacţia firească a Binelui cînd Răul cu care se confruntă este, la rîndu-i, excesiv. Dar nu excesul Andreei enervează, de fapt. Ci trăsăturile ei sus-enunţate: onestitate, curăţenie, curaj. Am putut vedea de multe ori ce reacţie nervoasă produc printre persoanele politico-financiare din România curăţenia şi curajul, aşa că pe mine nu mă miră delirul Antenei 3. Nu mă miră, zic, dar mă revoltă! Odată cu Andreea Pora, un alt om curat a fost călcat în picioare de trupele lui Voiculescu: Horia Patapievici. Pigmeii ies destul de des din peşterile lor insalubre şi dau cu pietre, să spargă frunţile înalte. Tuturor celor tocaţi de „torţionarii TV“ (specie a bestialităţii cu ştaif european şi ton de pastor, creată de disperarea lui Dan Voiculescu), le transmit solidaritatea mea, precum şi observaţia că trebuie să fie onoraţi pentru că se află, evident, pe lista binelui. Se zice că, ajuns cu lotul Pillat – Noica în faţa judecătorilor comunişti, în 1960, Nicolae Steinhardt ar fi spus în proces că se simte onorat să fie inculpat în acest dosar, căci, alături de cei doi capi ai lotului, Dinu Pillat şi Constantin Noica, se aflau în boxă Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Theodor Enescu şi alţii asemenea. Fiecare dintre cei maltrataţi de Antena 3 în demascarea colectivă condusă de gîde are toate motivele să se simtă onorat văzînd, pe de o parte, lotul, şi, pe de altă parte, plutonul de execuţie.
Agresivitatea Antenei 3 se poate discuta din multe puncte de vedere. Las la o parte pe cel strict medical – sînt evidente accentele psihopatologice ale seriei de emisiuni delirante anteniste. Las la o parte, poate pentru o altă discuţie dedicată Răului, pe cel teologic: organizatorul de studio al marii operaţiuni a urii şi a resentimentului este un fost predicator creştin, care dă propria-i sminteală drept curaj. Rătăcirea cuiva care crede că Voiculescu e Dumnezeu şi Băsescu e Diavolul, şi acesta e frontul de luptă apocaliptică, se explică bine în termeni teologici. Las la o parte şi discuţia despre calitatea morală a acuzatorilor. Las la o parte şi chestiunea reacţiei publice la ceea ce face Antena 3. Activiştii moralei şi ai ecologiei nu au nimic de zis – în capul lor, totul este o răfuială politică între două tabere adverse şi, poate, egal vinovate. Echivalenţa morală, boală bine ştiută a unui anumit activism, este epidemică printre civicii noştri.
Ceea ce mi se pare, însă, demn de atenţie este stadiul în care a ajuns securismul Antenei 3 şi al Jurnalului naţional. Este evident pentru toată lumea că, pe măsură ce se apropie de final dosarul penal al lui Dan Voiculescu, aparatul său mediatic devine din ce în ce mai agitat. Sigur că Dan Voiculescu este reprezentantul cel mai pur al Securităţii în România de astăzi. Interesant, însă, este că evoluţia sa repetă à rebours istoria Securităţii. Dacă, la început, Dan Voiculescu se exprima prin goarnele sale în stilul Securităţii anilor ’80, acum, după cîţiva ani buni, se exprimă în stilul Securităţii anilor ’50, al primilor ani ’50, pe cînd Stalin nu murise încă.
Cei mai în vîrstă îşi amintesc că Securitatea din primii ani ’50 avea un magnetism ciudat. Ajungeau, atunci, să lucreze în Securitate, ca şi în structurile de partid, cele mai declasate personaje ale societăţii. Securitatea atrăgea, realmente, pegra societăţii: brute, ticăloşi, trădători din vocaţie, grobieni, primitivi, apostoli nenorociţi ai urii, incompetenţii oricărei meserii sau chiar bolnavi psihic. Natural, se opera atunci o contraselecţie fără fisură. Oamenii de treabă stăteau deoparte instinctiv, în vreme ce oamenii-eşec dădeau buluc să-şi ofere braţele muncii Securităţii. De ceva vreme, Antena 3 operează cam acelaşi tip de selecţie naturală, cu modificările de rigoare. Brutele Securităţii dădeau cu pumnul – torţionarii de presă de azi dau cu imaginea, cu epitetul, cu predica. Dovada cea mai bună a calităţii anteniştilor este calitatea emisiunilor lor. Obsesive, compulsive, nevrotice, isterice – mai toată patologia sufletului este frapant recognoscibilă în prestaţiile lor televizuale. Unicitatea postului este dată de faptul că, oricît s-ar chinui, nici unul dintre cei cu care intră în luptă deschisă nu poate replica la fel de mizerabil. Pur şi simplu, nimeni altcineva nu e în stare de atîta mizerie, nici dacă se chinuie sub impulsul nervilor să o producă. De aceea, reacţiile mediatice ale celeilalte tabere nu reproduc nici pe departe vigoarea atacurilor Antenei 3, chiar dacă, sînt sigur, fac şi ei cît pot. Pur şi simplu, limitele bunului-simţ, oricît de largi ar fi, rămîn limite. Acolo, însă, unde bunul-simţ nu există, pur şi simplu, spaţiul de revărsare a dejecţiei este, practic, infinit. Mareea de noroi produsă în studiourile Antenei 3 nu poate fi oprită decît în afara postului, în Cetate. În interior – nici o şansă.
Acum cîteva luni, scriam aici că, indiferent de felul în care va evolua procesul penal în cazul şantajului exercitat de şeful Antenelor voiculesciene asupra unuia dintre şefii RCS-RDS, nu este bine să fie suprimat postul de televiziune Antena 3. Îmi menţin părerea, chiar şi după ce postul a atins cele mai intens-promiscue cote ale bolşevismului şi securismului. Într-o lume sănătoasă, Antena 3 nu ar avea cum să existe. Dar lumea românească este bolnavă – aşa că Antena 3 nu doar că există, dar are şi mare succes. Antena 3 trebuie să piară prin lipsa de audienţă, nu altfel. Acesta este singurul tratament sănătos la care trebuie să fie supuşi. Iar cei care încearcă, naivi, să frîngă securismul lor cu securism de semn schimbat, încercînd să facă împotriva voiculescienilor exact ceea ce fac ei împotriva „băsiştilor“, trebuie să ştie că, pe de o parte, nu vor putea fi mai răi decît oamenii lui Voiculescu şi că, pe de altă parte, vor deveni, la rîndul lor, nişte torţionari mediatici.
