Greenaccord 2014: Umorul este folosit ca armă în lupta anti-mafia (2)

Pe Antonio Picascia l-am întîlnit în prima seară a forumului Greenaccord din octombrie 2014, la ferma Fuori di Zucca (în traducere liberă, „Sărit de pe fix“) din Aversa. La început n-am înţeles despre ce vorbeşte. Am crezut că vrea doar să prezinte Cleprin, o mică întreprindere de produse chimice bio (detergenţi şi săpunuri) pe care a înfiinţat-o, în urmă cu aproape douăzeci de ani, împreună cu un prieten. În realitate, el vorbea însă despre libertate, solidaritate şi demnitate.

Picascia trăieşte în localitatea Sessa Aurunca, din Caserta. Caserta este astăzi un loc emblematic pe harta Italiei. O provincie din sud, de lîngă Napoli, în regiunea Campania (Campania felix, „Pămînt roditor“, cum îi spuneau romanii), ea ar fi avut toate motivele să se dezvolte frumos. A ajuns însă un loc al contrastelor. Pe de o parte, are Palatul Regal, cu apeductul Vanvitelli şi complexul San Leucio – patrimoniu universal recunoscut de UNESCO, o agricultură, un turism şi o mică industrie de invidiat. Pe de altă parte, are clanul mafiot Casalesi (denumit astfel după localitatea Casal di Principe) – una dintre cele mai violente şi periculoase organizaţii criminale din Italia, cu ramificaţii şi la nivel internaţional. Rezultat: Caserta este provincia cea mai săracă din Campania.

„Sîntem mai buni ca Generali, sîntem mai buni ca Allianz.“

Povestea lui Picascia începe cu un telefon primit de la un prieten, care l-a invitat într-o duminică la o cafea în oraş. S-a dus la întîlnire, dar în cafeneaua respectivă a dat doar peste nişte tipi stranii, nu şi de prietenul care-l sunase. Unul dintre cei de acolo i-a spus: „Am vrea să-l angajezi pe cutare.“ Cel care trebuia angajat era chiar fratele şefului mafiei locale.

Picascia a cerut timp de gîndire, în încercarea de a se eschiva. Mafioţii erau însă decişi să bată fierul cît era cald. Chiar de a doua zi, l-au trimis pe fratele şefului la întreprinderea lui Picascia: „Oricînd poate izbucni un incendiu. Dar noi te putem proteja. Sîntem mai buni ca Generali, sîntem mai buni ca Allianz. Vineri vei primi o vizită.“ În ziua stabilită, mafioţii au revenit, şi i-au comunicat lui Picascia care este suma pe care trebuia să le-o dea, ca să-şi poată vedea în continuare liniştit de treabă. „Ai două ore ca să ne plăteşti.“ Picascia a refuzat. Atunci mafioţii au devenit agresivi. Au trimis o basculantă care a vărsat un morman de deşeuri toxice în faţa întreprinderii. Picascia şi-a căutat aliaţi cu care să lupte împotriva mafiei. Dar nimeni n-a vrut să-l ajute. „Oamenii închideau ochii, nu-i interesa problema mea.“ Fiindcă nu se puteau înţelege cu Picascia, mafioţii l-au ameninţat cu moartea. Picascia şi-a dat seama că nu se poate lupta de unul singur cu mafia, şi s-a dus la carabinieri (poliţia militară). Acolo, spune el, „am găsit nişte oameni minunaţi. După ce trăisem două luni de disperare, în ianuarie 2007 am simţit că renasc. Statul m-a ajutat. Acum mafioţii sînt la închisoare, iar întreprinderea mea se dezvoltă, e un lider pe piaţa detergenţilor bio.“

„Dacă aş fi cedat şantajului, cum mi-aş mai fi putut privi fiul în ochi?“

„De ce am făcut asta? Ca să-i pot lăsa copilului meu un loc mai bun de trăit. Dacă aş fi cedat şantajului, cum mi-aş mai fi putut privi fiul în ochi?“, mai spune Picascia.

Desigur că auzisem despre activitatea anti-mafia din Italia – structuri şi legi speciale. Dar nu mi s-a părut că e chiar aşa simplu de scăpat din ghearele mafiei, atunci cînd aceasta îşi pune în gînd să te înhaţe. L-am întrebat pe Picascia dacă se simte suficient de protejat de instituţiile statului. Fără nici un cuvînt, Picascia mi-a arătat atunci, discret, revolverul mare şi negru pe care-l purta într-un toc de piele maro, la îndemînă, sub haină...

Lupta cu mafia este într-adevăr grea, şi de durată. O „camorra antreprenorială“ s-a infiltrat în sectorul productiv din Campania – construcţii, gestionarea deşeurilor, comerţ. Metodele sale de acţiune sînt uneori brutale – extorcarea sub ameninţare a unor taxe de protecţie, iar alteori subtile – cumpărarea influenţei politice, aranjarea licitaţiilor de atribuire a lucrărilor publice, controlarea forţei de muncă (formată atît din localnici, cît şi din emigranţi) etc. Acest sistem, care induce distorsiuni în funcţionarea democratică a societăţii, este facilitat în bună parte de omertà, legea tăcerii, prezentată drept cod al onoarei, care are ca scop izolarea actorilor sociali, pentru a-i face astfel mai vulnerabili.

Lumea evoluează, însă. Oprimarea naşte reacţii de opoziţie, de eliberare.

Fiindcă mafia s-a bazat pe interesul individual şi de clan, reacţia împotriva ei s-a sprijinit pe opusul acestuia – interesul comunitar.

„Ţinuturile Gomorei“ (camorrei)

Provincia Caserta, cunoscută ca „Ţinuturile Gomorei“ (denumire dată pentru prima oară într-o carte apărută în anul 2007), a fost redenumită simbolic ca „Ţinuturile lui don Peppe Diana“ (Le Terre di don Peppe Diana), în memoria unei figuri emblematice a luptei anti-mafia, Giuseppe (Peppe) Diana, preotul paroh din Casal di Principe, care s-a ridicat în apărarea enoriaşilor săi, lucru pe care l-a plătit cu viaţa. Don Peppe a fost împuşcat mortal în biserică, în sacristie, chiar de ziua sa onomastică, în anul 1994, în timp ce se pregătea de slujbă. Exemplul celor ca don Peppe sau ca Picascia este însă contagios.

„Dacă stăm uniţi – spune Picascia – vom cîştiga.“ În această logică, el a contribuit la formarea unei Reţele de Economie Socială (Rete di Economia Sociale – RES) în Caserta, din care fac parte diverse tipuri de instituţii: întreprinderi, organizaţii non-profit, autorităţi publice, instituţii academice. Scopul principal al reţelei este promovarea activităţilor sociale în proprietăţile (terenuri şi clădiri) confiscate de la mafie, cu accent pe integrarea unor categorii defavorizate (membri ai comunităţilor locale foarte sărace, tineri din familii dezorganizate, foşti delincvenţi, foşti drogaţi şi alcoolici, emigranţi etc.). În mod secundar, dar nu mai puţin important, reţeaua pune accent pe producţia ecologică (atît ca rezultat – produse bio, cît şi ca proces –, utilizare de energie obţinută din surse regenerabile, vînzare pe plan local, fără transport pe mari distanţe etc.). Activitatea desfăşurată de RES urmăreşte să rupă cercul vicios al delincvenţei, oferind o alternativă celor din categoriile sociale defavorizate, care altfel ar putea fi uşor prinşi în laţul mafiei, de unde n-ar mai putea decît cu greu scăpa.

„Să-i tragem o ţeapă camorrei“

Şi ferma socială Fuori di Zucca este membru RES, prin intermediul asociaţiei Nuova Cooperazione Organizzata (NCO), înfiinţată în anul 2012. Din NCO fac parte patru organizaţii mari, şi peste patruzeci de cooperative mai mici. Reconversia socială a proprietăţilor confiscate de la mafie este posibilă în Italia în baza unei legi din 1996 (ferma socială didactică Fuori di Zucca fiind chiar rodul unei reconversii despre care autorii ei spun că n-ar fi putut fi realizată decît de cineva puţin „sărit de pe fix“ – ea a fost iniţial o închisoare psihiatrică prin care au trecut importanţi capi ai mafiei). NCO este un acronim ales în mod deliberat, ca o ironie la adresa numelui Nuova Camorra Organizzata pe care-l poartă mafia napolitană. Umorul este de altfel una din armele cu care aceşti oameni luptă împotriva mafiei. Sub denumirea Facciamo un pacco a la camorra (în traducere liberă, „Să-i tragem o ţeapă camorrei“), ei scot la vînzare cadouri de Crăciun – pachete cu produse obţinute din întreprinderile înfiinţate pe fostele proprietăţi ale camorrei, unde acum se produc bunuri meşteşugăreşti din materiale naturale, alimente bio etc., în loc de muniţie, şi unde se organizează agroturism, se ţin cursuri de calificare etc., în loc să fie folosite ca ascunzătoare pentru oameni certaţi cu legea, sau pentru produse furate ori de contrabandă.

Fare un pacco este o expresie tipic napolitană, care a ajuns să simbolizeze astăzi orice escrocherie, dar care iniţial se referea la una anume – vînzătorii necinstiţi care îi păcălesc în stradă pe cumpărătorii neatenţi. Vînzătorii le arată cumpărătorilor produsul, de obicei ceva scump, iar atunci cînd vine momentul ambalării, un complice îi distrage o clipă atenţia cumpărătorului, timp suficient ca „vînzătorul“ să ascundă produsul original şi să pună ceva contrafăcut în pachet. Amatorul de chilipiruri stradale îşi dă seama abia acasă, cînd deschide pachetul, că a fost păcălit, i s-a „tras o ţeapă“.

De data aceasta însă, păcăleala este aplicată mafiei, tocmai pentru că sînt vîndute numai produse autentice, de către oameni cinstiţi, care plătesc impozite statului, nu taxe de protecţie mafiei.

Mişcarea anti-mafia e mai puternică în Caserta fiindcă aici oamenii au suferit mai mult

Mişcarea socială este astăzi mai viguroasă în Caserta tocmai pentru că această zonă a avut mai mult de suferit de pe urma mafiei. Camorra şi-a bătut joc de pămînturile de aici, pe care a aruncat, pe parcursul ultimelor trei-patru decenii, mari cantităţi de deşeuri toxice (aduse ilegal din nordul puternic industrializat al Italiei). Mormanele de gunoi au fost uneori incendiate, pentru a nu mai putea fi recunoscute. De aici şi numele de „Ţara Focurilor“ (Terra dei Fuochi) dat zonei dintre Napoli şi Caserta. Desigur că aceste deşeuri n-ar fi ajuns aici fără complicitatea celor care le-au generat şi care au căutat să scape de ele cît mai ieftin (fiindcă ar fi fost scump să le neutralizeze conform legii), şi fără să le pese unde vor ajunge. De asemenea, n-ar fi putut fi aruncate pe cîmpuri, sau chiar în golful Napoli, fără complicitatea unor politicieni corupţi, care au închis ochii la ilegalităţile comise, deşi erau plătiţi să vegheze tocmai la respectarea legii. Instituţiile statului italian, între care şi armata, au intervenit, la început mai timid, apoi tot mai decis, dar problema persistă. Se mai descoperă şi acum depozite noi de deşeuri, cărora li se dă foc pe ascuns. De notat ramificaţiile externe ale fenomenului, o parte din deşeurile toxice fiind „exportate“, în ultimii ani, de camorra în ţări considerate ca fiind mai uşor penetrabile, ca România sau China, pe măsură ce a devenit tot mai greu să fie aruncate în Campania, unde cetăţenii sînt tot mai vigilenţi şi mai activi în apărarea dreptului lor la o viaţă curată şi sănătoasă, cerînd tot mai insistent instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să-i protejeze.

Alexandru-Radu Săvulescu, de formaţie geofizician, este eseist şi fotograf