Capcana cu parfum de Nobel

Peter MANU
Publicat în Dilema Veche nr. 389 din 28 iulie - 3 august 2011
Capcana cu parfum de Nobel jpeg

Era în luna mai, cred, cînd am fost înştiinţat, prin poştă, că fusesem promovat la rang de profesor la Albert Einstein College of Medicine în New York. Mi-am pus o pereche veche de bluejeans, un tricou negru şi haina ponosită de piele pe care o cumpărasem la Istanbul cu decenii în urmă şi am luat trenul suburban către orăşelul în care locuia iubita din acel an. I-am spus la uşă; şi-a încreţit fruntea şi m-a întrebat: Nu erai deja? Apoi n-am mai vorbit despre asta. Nu eram; fusesem asistent la State University of New York şi asociat la University of Connecticut. Dar nimănui nu părea să-i pese, iar procesul de trecere dintre aceste trepte nu lăsase nici el urme; un formular, un curriculum vitae adus la zi şi apoi multe luni pînă la aflarea deciziei. 

Un lucru e clar: nu auzisem niciodată despre reviste ISI şi factorul lor de impact. Nici pînă cînd am devenit profesor şi nici mai tîrziu, între 2004-2007, cînd am făcut parte din comitetul care hotăra promovările la Einstein. Ne întîlneam la început de an universitar, 36 sau 40 de oameni trecuţi prin multe. Fiecare dintre noi primea dosarul unei cereri de promovare şi numele unui coleg dintre profesorii facultăţii, pentru ca împreună să stabilim, în următoarele şase luni, dacă persoana era cunoscută pe plan naţional, în California, să zicem, sau în Texas, de personalităţile domeniului în care lucra candidatul. Evaluarea publicaţiilor şi documentarea suportului financiar primit din afara Universităţii aveau o importanţă secundară. Cînd eram gata, spuneam ce era de spus comitetului, apoi urma o discuţie şi un vot de la care erau excluşi colegii de catedră ai candidatului. Asta era tot. A fost promovat, la recomandarea perechii din care făceam parte, un om cu 8 lucrări care era adorat ca lector de către membrii prestigioasei societăţi internaţionale pentru care trudise 20 de ani şi a fost respins un chirurg cu 65 de articole publicate care nu era cunoscut de nimeni dintre cei care contau în specialitatea lui. L-am considerat promovabil şi pe un urolog care publicase o jumătate de duzină de articole şi cîteva capitole în monografii, pentru că „crescuse“ generaţii de specialişti în programul de rezidenţă pe care-l conducea şi care era apreciat ca unul dintre cele mai bune din America de Nord. Iar faptul că un internist evalua un fiziolog sau un chirurg nu era considerat o problemă. În fond, trebuia doar să înţeleg care era obiectul de studiu sau de activitate didactică şi să aflu, de la experţi, dacă rezultatele obţinute schimbaseră felul în care erau interpretate fenomene biologice sau se practica medicina. 

În alte părţi, inclusiv în România, sistemul e diferit şi se bazează pe valoarea revistelor în care sînt publicate cercetările candidaţilor şi pe ecoul pe care îl au aceste publicaţii. Primul test este includerea revistei pe lista creată de Institute for Scientific Information (ISI), divizia de scientometrie a Thompson Reuters Corporation. Apoi se ia în consideraţie factorul de impact al revistei, care rezultă grosso modo din numărul citărilor articolelor revistei împărţit la numărul de articole publicate în ea. Ecoul publicaţiei se măsoară prin numărul de citări în reviste cotate ISI. Felul în care sînt folosiţi aceşti indicatori în România poate fi exemplificat printr-un extras din regulamentul de promovare al Institutului Naţional pentru Fizica Materialelor care specifică că „Activitatea ştiinţifică se evaluează pe baza publicaţiilor în reviste cu referenţi incluse în sistemul ISI“ şi că „baremul minim“ pentru promovare ca cercetător ştiinţific gradul I sînt 10 asemenea lucrări. Nu este deloc clar de ce 10 şi nu 15 sau 5 articole. Sistemul mi se pare absurd, pentru că acordă valoare unor măsurători care sînt influenţate de domeniul de activitate, tema articolului şi natura concluziilor. Se ştie, bunăoară, că referatele generale şi metaanalizele sînt mult mai des citate (din lenevie, căci altfel ar trebui să citim/cităm mai mult) decît lucrările care prezintă cercetări originale. Iar ecoul poate fi manipulat prin autocitare, dragostea de sine despre care ne spunea bardul din Stratford-upon-Avon în sonetul LXII. În plus, stadiul bibliografic al oricărei cercetări este efectuat astăzi pe Internet, nu la bibliotecă, prin folosirea cuvintelor-cheie, şi nu a numelui revistelor. 

În cazuri-limită, se poate ajunge la situaţii în care numărul publicaţiilor şi al citărilor din sistemul ISI nu reflectă valoarea cercetării. Să examinăm, ca exemplu, prin prisma scientometrică, valoarea a ceea ce este considerată, la posturile de televiziune, performanţa ştiinţifică de vîrf din România ultimului deceniu – descoperirea telocitelor. Identificate în 2005, telocitele cardiace şi un presupus potenţial al lor de a „regenera“ inima după infarctul de miocard au fost popularizate intens, începînd din 2009, de către academicianul Laurenţiu Mircea Popescu, director general al Institutului Naţional de Patologie şi Cercetări Biomedicale „Victor Babeş“ din Bucureşti şi editor-şef (fondator) al revistei Journal of Cellular and Molecular Medicine (JCMM). Vom menţiona acum că existenţa JCMM pare să fi fost importantă şi pentru producţia ştiinţifică a academicianului Popescu. Din anul 2000 pînă astăzi, academicianul Popescu a produs 75 de publicaţii, sau 6,5 articole/an. Remarcăm însă că 52 din cele 75 (69,3%) de articole apărute din 2000 au fost publicate în JCCM. 

După cîte ştiu, articolul care anunţă descoperirea telocitelor miocardice (Hinescu ME, Popescu LM. „Interstitial Cajal-like cells (ICLC) in human atrial myocardium“, JCMM 2005; 9: 972-975) a apărut în 2005. În articol este prezentată dovada vizuală a unui nou tip de celule interstiţiale mici, care au cîte două-trei extensiuni moniliforme lungi care intră în contact cu celulele musculare, capilarele şi celulele ţesutului conjunctiv. Detalii ultrastructurale şi imunochimice au fost publicate un an mai tîrziu într-un articol în care se indică posibilitatea că aceste celule contribuie, printre altele, la tulburările ritmului inimii. Imediat după aceea este publicat un articol în care autorii se declară atraşi de ideea că aceste celule ar putea participa la regenerarea cardiacă (Popescu LM et al., „Insights into the interstitium of ventricular myocardium: interstitial Cajal-like cells“, JCMM 2006; 10: 429-458). Rolul telocitelor în regenerarea propriu-zisă nu a fost însă niciodată demonstrat. 

Din Google Scholar, o bază de date gratuită care publică numărul de citări ale fiecărei publicaţii ştiinţifice, se poate afla uşor că există 32 de articole care au menţionat, în ultimii şase ani, lucrarea în care cercetătorii Hinescu şi Popescu au descris prezenţa telocitelor din inimă. Vom observa mai întîi că 22 din cele 32 de articole au fost publicate în JCMM. 19 articole (59,4%) sînt autocitări. Dintre celelalte, doar trei sînt în articole care au fost publicate altundeva decît în JCMM de către cercetători care nu au colaborat cu echipa de la Institutul „Victor Babeş“. Prima citare de acest fel (Sanders KM, Ward SM, „Interstitial cells of Cajal: a new perspective on smooth muscle function“, J Physiol 2006; 576:721-726) este formulată astfel: “...there have also been morphological description of cells, referred to as interstitial cells of Cajal, in locations other than smooth muscle tissues“. A doua citare este la fel de neutră (Barth M et al., „Cordial connections: molecular ensembles and structures of adhering junctions connecting interstitial cells of cardiac valves in situ and in cell culture“, Cell Tissue Res 2009; 337:63-77: „Cells with similar long processes not only occur under cell culture conditions but also in situ“. A treia se află într-un referat general (Aguilar HN, Mitchell BF, „Physiological pathways and molecular mechanism regulating uterine contractility“, Hum Reprod Update 2010; 16:725-744) despre contractilitatea uterului. Nothing to write home about.

Analiza bibliografiei ultimelor 3 articole publicate de Laurenţiu Popescu în ultimele 3 numere din JCMM indică din nou un număr substanţial de autocitări şi faptul că majoritatea lucrărilor autocitate au fost publicate în JCMM: în numărul din aprilie 2011, cu 42 de referinţe bibliografice, dintre care 22 sînt autocitări, iar 15 din acestea din urmă au fost publicate în JCMM; în numărul din mai a fost publicat un articol al academicianului Popescu cu 26 de referinţe bibliografice care includ 10 autocitări, dintre care 7 au fost publicate în JCMM; în sfîrşit, articolul publicat în numărul din iunie are 76 de referinţe bibliografice care cuprind 15 autocitări dintre care 10 publicate în JCMM. Cum în aceste trei luni JCMM a publicat 55 de articole, rezultă că cele 32 de autocitări au contribuit cu 0,58 la factorul de impact al revistei pentru această perioadă. Media autocitărilor academicianului Popescu în aceste 3 numere ale revistei este de 32,7%. Comparativ, aceste autocitări au o frecvenţă substanţial mai mare decît cea înregistrată în reviste medicale de prestigiu, cum ar fi New England Journal of Medicine (11,7%), Lancet (12,2%) si Cell (15,7%). 

Un bărbat cunoscut multora dintre cetăţenii României tranziţiei, Constantin Bălăceanu-Stolnici, a reuşit să adulmece, în povestea telocitelor academicianului Popescu, „un uşor parfum de Nobel“. Departe de mine gîndul de a contesta precizia olfactivă a unui om cu atîtea calităţi. Îmi este teamă însă că acest subtil miros a rămas în capcana ISI de care trebuie cumva să scăpăm dacă vrem ca rezultatele cercetării din România să treacă graniţa dintre celebritatea autohtonă şi lumea competiţiei dure care caracterizează ştiinţa „mare“. Pînă atunci, nu pot decît să sper că în ce priveşte promovarea universitară vom începe, sau continua, să ne întrebăm nu cît s-a publicat şi cine a citat, ci cum s-a schimbat, în bine, ce ştim sau ce ni se întîmplă.

Peter Manu este profesor la Albert Einstein College of Medicine din New York. A publicat rezultatele cercetărilor sale în Annals of Internal Medicine, Archives of Internal Medicine, American Journal of Medicine, Journal of the American Medical Association şi a contribuit la tratatul Cecil’s Textbook of Medicine (2007). În România a publicat, împreună cu Horia Bozdoghină, volumul Polemica Paulescu: ştiinţă, politică, memorie (Editura Curtea Veche, 2010).

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Mituri despre nutriție, dărâmate de un specialist. Carnea nu face rău, pâinea nu îngrașă. Singurele alimente hipercalorice
Carnea nu ne face rău, la fel cum pâinea nu ne îngrașă. Măsura este însă totul, iar alimentele, oricât de sănătoase, nu pot face, singure, minuni în viața noastră, spune medicul nutriționist Laura Ene.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.