Ospitalitatea putea fi o deschidere momentană a casei pentru cei aflați în trecere sau se putea prelungi printr-o suită de gesturi integratoare pentru cei ce doreau să mai rămînă.
Acest text aspru cu Aristotel, scris ca un exercițiu de școală sau ca o suită de notițe rezumative, din perspectiva unui platonism tîrziu, afin cu Proclus, e o probă de vitalitate intelectuală a lumii bizantine, oferindu-se, în amurg, să-i inițieze pe florentini într-o cunoaștere spre care aceștia aspirau cu toată ființa lor.
În momentul transfigurării pe muntele Taborului, Hristos a apărut însoțit de doi profeți ai Vechiului Testament: Moise și Ilie, despre care tradiția biblică spune că au trecut miraculos din această viață.
Viața Mariei Skobțova face să pălească cele mai palpitante și neverosimile aventuri, iar, pentru ochiul credinței, devine o parabolă a imprevizibilității lui Dumnezeu.
Dacă filosofia era percepută ca un mod de viață, aceasta poate justifica într-un sens asumarea termenului și aplicarea lui la viața spirituală ca realizare a credinței
Eseurile reunesc biblioteca și viața, fiind proba, foarte personală, că poți să încerca să înțelegi ce trăiești făcînd apel la experiențele exemplare ale celor vechi.
Traduse în siriacă, arabă, georgiană, armeană, latină, au fost privite ca model de retorică și, mai ales, ca izvor de inspirație de-a lungul istoriei creștinismului.
Dreptatea unui om moderat va fi mai solidă, în plan uman, decît a unui spirit revoltat și însetat să regleze dezordinea lumii fără să fi pus ordine mai întîi în sine.
Pentru monahii din pustie, acedia se manifestă ca atonie, relaxare spirituală, şi ca astenie, epuizare a fiinţei lăuntrice, însoţită de o toropeală fizică.
Sensul acestui imprevizibil divin, al prezenței lui Dumnezeu în istorie, capabilă să înnoiască, să convertească, să schimbe radical situații încremenite, îl captiva și-i traversa întreaga mărturie.
Pînza de in pe care se află imprimată inexplicabil imaginea trupului celui răstignit a stimulat toate competențele posibile, fără să-și fi epuizat misterul și nici atracția pentru credincioși.
Între profeții, Întrupare și actele Întrupării există o continuitate și o subtilă corespondență, astfel încît Iisus este împlinirea vizibilă a celor anunțate și totodată exegeza lor.
În toate modulațiile ei, de la vagă neliniște la angoasă, frica spune lucruri esențiale despre noi, despre felul în care sîntem alcătuiți și, mai cu seamă, despre propria așezare în viață.
Cel mai mult frapează asimetria chipului: jumătatea care corespunde mîinii ce binecuvîntează are o seninătate luminoasă și privește direct spre cel care contemplă icoana, în vreme ce jumătatea stîngă a feței, corespunzătoare mîinii ce ține Evanghelia, este cuprinsă de o umbră severă.
Probabil astrologi sau sacerdoți mazdeeni, magii deschid prin întrebarea pe care i-o adresează lui Irod tocmai „ambiguitatea politică“ a condiției pruncului mesianic: „Unde este regele Iudeilor?“.
Din seria marilor cărți despre această temă, care nu a încetat să‑i fascineze pe istorici și pe teologi, Editura Doxologia, cu impecabil gust în selecția titlurilor, ne oferă, în colecția „Historia christiana“, traducerea lucrării lui Jaroslav Pelikan, Creștinismul și cultura clasică. Metamorfoza teologiei naturale la întîlnirea creștinismului cu elenismul (versiunea îi aparține lui Sergiu-Adrian Adam, ediția fiind îngrijită de Ovidiu Sferlea).
După editarea postumă a scrierilor sale, lăsate în manuscris sau răspîndite prin diverse reviste și volume greu accesibile, a sosit vremea receptării depline a gîndirii părintelui Scrima prin cărți care îi sînt dedicate integral.
Borges ne-a împărtășit tuturor că-și imagina Paradisul ca pe o bibliotecă. Proiecție supremă a desfătării cititului? O reformulare a absolutului cunoașterii ca infinit al sensurilor cu
Cea mai faimoasă frescă, inclusiv pentru raritatea reprezentării, este cea a Răstignirii lui Iisus, cu ochii larg deschiși, purtînd un colobium de culoare închisă, amintind de miniatura din Evangheliarul siriac al lui Rabbula, aflat acum la Bibli
O seară tîrzie de sîmbătă în piața bazilicii Santa Maria din cartierul roman Trastevere: ca de obicei, valuri de turiști și localnici inundă străduțele medievale; se înfiripă ad-hoc cercuri în jurul unor mimi sau muzicanți itineranți, terasele de jur împrejur, la parterul unor prestigioase palate, sînt doldora de clienți, fîntîna centrală este asediată de tineri. În această mare pestriță și hedonistă, mulți privesc pentru o clipă mozaicurile de pe fațada medievală a bazilicii: Fecioara tron
Roger Etchegaray era vicedecanul Colegiului cardinalilor. Fusese primul președinte al Conferințelor episcopale europene (1971-1979), primise cardinalatul în 1979, la primul consistoriu din pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, și din 1985 cond
Pedagogii moderni, în descendența lui Piaget, a cărui operă este analizată în comparație cu perspectiva socio-culturală a lui Lev Vîgoțki, pornesc invariabil de la modelul cunoașterii științifice pe care îl aplică formării copilului. Or, între cunoaș
Cartea care avea să apară în 2006 sub titlul Descoperirea vieții personale este o construcție ambiţioasă, structurată amplu, după normele filosofiei universitare de inspiraţie germană, cu scopul de a restaura filosofia în finalitatea sa spiritua
Au trecut trei ani de la trecerea la Domnul a pictorului Paul Gherasim (1925-2016). În ultima parte a vieții sale, am avut șansa de a-i sta deseori în preajmă, în biserică, în curte la Stavropoleos, la expoziții sau la alte momente de convivialitate. Mi-l amintesc cu recunoștință pentru ceea ce mi-a dăruit, învestindu-mă cu o încredere la înălțimea căreia nu am reușit să fiu și cu melancolia de a nu-i fi putut oferi, prins mai mereu în lațul altor urgențe, ceea ce cred că spera
Contribuția de prim ordin a lui Moshe Idel nu se aplică doar unui autor, fie el și genial, ci trasează pornind de la opera acestuia liniile majore ale unui alt tip de Cabală decît cea „teoso
N. Steinhardt spunea despre Mironescu că „era un creștin cum rar întîlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor“; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea „calitatea excepțională“ de „înțelept“, de „adevărat cavaler al spiritului și al credinței“, iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă „statura spirituală“ și „grija pentru soarta comunității“.
Cazul Bibliei, textul cel mai răspîndit la nivel mondial, se află la răscrucea spiritului vremii cu diferitele cutume locale. La noi, a citi și comenta Biblia nu a fost niciodată curent, deși veacul trecut a cunoscut, începînd cu 1914, data primei ediții sinoda
Istoria separației e plină de acuze și acte care nu fac cinste credinței creștine, dar care s-au sedimentat identitar, blocînd pînă acum o jumătate de veac aproape orice reflex de restaurare a normalității. Or, în pofida tuturor sincopelor prezentului,
