Santa Maria Antiqua
Timp de cîteva decenii, vizitatorii Forului nu puteau vedea decît cu rare excepții cea de-a doua biserică din inima însăși a civilizației romane: basilica quae appellatur sancta Maria Antiqua, după cum nota un pelerin în veacul al VII lea. La capătul unor restaurări laborioase, începînd din martie 2016 spațiul de la poalele Palatinului, în care se întîlnesc cu o copleșitoare forță expresivă Bizanțul și Roma, se oferă privirii într-o rafinată și instructivă reconstituire inclusiv digitală. După capela surorii lui Constantin cel Mare din palatul imperial, unde se pare că a fost sărbătorită pentru prima dată la Roma Nașterea lui Hristos pe 25 decembrie, bazilica Santa Maria Antiqua este martora pînă în prezent a revoluției religioase constantiniene. Acolo, alături de vestigiile istoriei Romei, nu departe de arcul triumfal al lui Septimiu Sever, de templul lui Romulus și de cel al lui Castor și Pollux, putem încă vedea cum o reședință aristocratică sau un vestibul al Palatului dinspre For a devenit probabil din secolul al V-lea un locaș de cult creștin.
O serie de Papi, de la Martin I (649-653) pînă la Adrian I (772-795), dintre care unii de origine greacă, ca Ioan VII (705-707), dar și ctitori militari ca Theodotus, primicerius defensorum, au susținut pictarea bazilicii în mai multe rînduri, înlocuind treptat decorațiile în marmură și aducînd artiști din Bizanțul care avea să fie răvășit de furia iconoclastă. Uluitor este că toată splendoarea creată în două veacuri de prezență bizantină la Roma a fost abandonată în urma unui cutremur din a doua parte a secolului al IX-lea și îngropată sub o biserică medievală, refăcută mai târziu în stil baroc: Santa Maria Liberatrice. Abia la 1900, după mai bine de un mileniu de așteptare ca într-un imens sipet, arheologul și arhitectul Giacomo Boni, căruia i se datorează descoperiri faimoase în For, o scoate la lumină și deschide astfel calea restaurării de care ne putem bucura în zilele noastre.
Cea mai faimoasă frescă, inclusiv pentru raritatea reprezentării, este cea a Răstignirii lui Iisus, cu ochii larg deschiși, purtînd un colobium de culoare închisă, amintind de miniatura din Evangheliarul siriac al lui Rabbula, aflat acum la Biblioteca Laurenziana. Dar cea mai veche este o Bună Vestire situată de istoricii de artă în secolul al VI-lea, din epoca icoanei Fecioarei cu pruncul care a și dat denumirea bazilicii. La redeschiderea pentru public, această icoană venerabilă a fost purtată în procesiune solemnă prin For din biserica numită astăzi, tocmai pentru că o adăpostește, Santa Maria Nuova. Din fresca monumentală a absidei se mai disting unele siluete, între care un serafim ale cărui culori îl prevestesc pe Giotto, însă partea cea mai pregnantă din întreg complexul sînt cele două capele laterale dedicate Sfinților medici Cosma și Damian – unde credincioșii bolnavi dormeau pentru a-i visa pe tămăduitorii lor – și martirilor Chiric și Iulita, precum și alaiul de sfinți greci și latini care îl flanchează pe Hristos, înveșmîntați deja distinct, conform tradiției orientale sau occidentale, dar reuniți sub cupola romanității bizantine.
Pentru istoria artei creștine, locul despre care vorbim este esențial: elenism, pictură romană, artă bizantină și medievală latină ni se oferă ca într-un veritabil laborator de creație. Dar Santa Maria Antiqua este, cred, mai ales o parabolă a Romei și o mărturie profetică a fraternității dintre Orient și Occident, pentru că în centrul vechii lumi religioase și politice credința creștină își formula, cu înscrisuri deopotrivă în greacă și latină, expresia vizuală beneficiind de ospitalitatea cetății eterne. Nimic nu mi se pare mai sugestiv pentru devenirea Romei decît prezența de o intensitate lăuntrică a acestei bazilici printre vestigiile antice și fresca palimpsest din laterala dreaptă a absidei sale, în care mai multe chipuri, din straturi și în stiluri diferite, se înfățișează în desăvîrșită sintonie. Inepuizabilă și răbdătoare, Roma este un astfel de palimpsest al istoriei, al providenței și al emoțiilor noastre.
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. Cea mai recentă carte publicată este Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).
