Mărturia lui Alexandru Mironescu

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Mărturia lui Alexandru Mironescu jpeg

Viața primilor creștini era o mărturie integrală a credinței: experiența radicală a întîlnirii cu Cel înviat și a înnoirii prin botez le dădea puterea și știința de a transmite, prin cuvînt și faptă, ceea ce înțelegeau și trăiau din taina lui Hristos. Mărturia nu era, desigur, doar atestarea sau răspîndirea convingătoare a unei viziuni, ci mergea pînă la sacrificiul de sine, pentru că viața nouă pe care o primiseră în Hristos nu putea fi acomodată cu eventuale atenuări sau negări aparente. Mărturia era proclamarea unei evidențe de ordin interior cu riscul glorios ca strălucirea lăuntrică să ia chipul însîngerat al martiriului.

Oricît ar părea de îndepărtată și de intangibilă, vocația aurorală a creștinilor a străbătut istoria în confruntarea, profețită de Apocalipsă, cu puterea și tentațiile născute din ea. Cei care n-au cunoscut direct prigoana pentru credință ar putea răsfoi, mai aproape de noi, literatura închisorilor pentru a lua pulsul puterii izbăvitoare a credinței. Sînt acolo mărturii nude ale încleștării cu fiara în carnea însăși a realității. Mă gîndesc la incomparabila carte a Adrianei Georgescu. Sînt altele pentru care lupta se ducea în primul rînd pe alt plan, iar ieșirea din labirintul inuman al violenței aparține „căii inimii“. Paradigmatic pentru acest tip de mărturie este Jurnalul fericirii, căruia i-aș alătura textele lui Alexandru Mironescu (1903-1973), pe care le putem citi astăzi în edițiile îngrijite cu devotament și exemplară empatie de Marius Vasileanu: Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins (Humanitas, 2019), Floarea de Foc (Eikon, 2019), Admirabila Tăcere. Jurnal (Eikon, 2015), ultimele două făcînd parte dintr-o importantă operă de restituire – colecția „Arhiva Rugului Aprins“.

N. Steinhardt spunea despre Mironescu că „era un creștin cum rar întîlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor“; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea „calitatea excepțională“ de „înțelept“, de „adevărat cavaler al spiritului și al credinței“, iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă „statura spirituală“ și „grija pentru soarta comunității“. Pornind de la aceste recomandări adamantine, cărțile sale s-ar cuveni să ne trezească atenția. Dincolo de valoarea lor documentară, întregind cunoașterea epocii și, în special, a Grupului „Rugului Aprins“, ele ne descoperă o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, dacă ar fi să ne gîndim doar la confrații săi, mult mai cunoscuți, din aceeași epocă.

Textele lui Mironescu sînt o autobiografie curajoasă și smerită în același timp: relatarea despre sine nu cade în viscerele introspecției, ci intră mereu în dialog cu celălalt; aflarea căii care duce la inimă, a „stelei dinlăuntrul magilor“, nu exclude peregrinările îndoielii și ale neliniștilor; apologia credinței este însoțită salutar de moderație, de grijă față de cel aflat în eroare, „mon semblable, mon frère“, și de diapazonul infinit al discernămîntului spiritual: „Nu‑l mai apăr de mult pe Dumnezeu, ci îl afirm, îl mărturisesc în măsura în care îl cunosc în mine; și de mult nu mă mai scandalizează cei care îl tăgăduiesc sau îl nesocotesc“. În esență, viața acestui intelectual creștin este dezvăluirea unei cunoașteri experimentale („rouă de sensuri vii“) survenită în rugăciune, căci despre Dumnezeu nu se poate vorbi în afara relației pe care El o inițiază și o crește, făcîndu-și sălaș în inimă și împărtășind, cum spunea Simeon Noul Teolog, „lucruri străine de gîndurile îngerești și omenești (…) ca și cu niște prieteni adevărați“. E o poartă spre un itinerariu al harului care se deschide în fața noastră: „Cine nu înțelege aceasta, nici nu se rumenește, nici nu se coace“.

Scriind despre întîlnirea cu părintele Ioan cel Străin sau despre prietenul său Sandu Tudor, despre unitatea creștinilor, în note care converg cu viziunea lui Andrei Scrima, despre puterea rugăciunii sau despre eroismul creștin, Alexandru Mironescu ne-a lăsat o mărturie solară și solidară despre „paradoxul Dumnezeului ascuns în strălucirea și teribila Lui evidență“: „Purtăm în noi o antenă subțire, fină, un peduncul gingaș, pe vîrful căruia se poate așeza inefabila prezență, neprihănita taină, Lumina cea adevărată, a Taborului, a Transfigurării!“.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.