Etchegaray

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Providența a făcut să-l întîlnesc la Napoli în 2007. Trecuse de optzeci de ani, dar își păstrase agilitatea și silueta zveltă, însoțind intrările și ieșirile din sălile de conferințe cu zîmbetul său inconfundabil și privirea iscoditoare. A asistat la micul meu exercițiu hermeneutic despre „sufletul Europei“ – temă aflată deja la amurg, dar despre a cărei absență Jacques Delors spunea că va reduce UE la „visul de vară al unui contabil“ –, m-a așteptat la ieșire și mi-a luat mîinile în mîinile sale arborescente, spunîndu-mi că-i amintesc de cineva cunoscut și că avem de vorbit. Cu gesturi de o grație aproape imperceptibilă mi-a făcut rost de un loc la masa rezervată invitaților de seamă ai conferinței și am început să vorbim ca și cum ne-am fi revăzut după o scurtă vacanță. Eram uluit – îmi amintesc și acum senzația care mă însoțea – de ușurința, încrederea și noblețea cu care m-a preluat și mi-a deschis atunci o poartă pe care aveam să pășesc peste cîțiva ani. La final, mi-a dăruit cartea cea mai faimoasă pe care o publicase, cu titlu provocator, un fel de caleidoscop biografic între Marsilia, al cărei arhiepiscop fusese (1970-1984), și zările pe care le străbătuse ca trimis special al Papei Ioan Paul al II-lea: J’avance comme un âne… Petits clins d’œil au Ciel et à la Terre.

Roger Etchegaray era vicedecanul Colegiului cardinalilor. Fusese primul președinte al Conferințelor episcopale europene (1971-1979), primise cardinalatul în 1979, la primul consistoriu din pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, și din 1985 condusese mai multe organisme ale Sfîntului Scaun cu impact global. Dar înainte de toate era cel care îndeplinise misiuni diplomatico-spirituale dintre cele mai delicate: China, Vietnam, Rwanda, Irak, Cuba, Rusia. Spontaneitatea, o viguroasă prezență spirituală, o anume candoare care nu se atenuase cu vîrsta, o capacitate naturală de a-l asculta pe celălalt, inspirînd încredere și dizolvînd tensiunile, toate acestea și multe alte calități făcuseră din cardinalul Etchegaray „omul misiunilor imposibile“, creatorul de punți, vocea Papei acolo unde Papa nu avea cum să fie prezent și nici diplomația oficială nu putea pătrunde.

Era întruparea unei fraternități franciscane care nu avea nimic sincretic. Chemarea sa fusese aceea de a-i cunoaște pe ceilalți, de alte confesiuni, religii, opinii, gusturi, ca pe niște frați, și de a le transmite că întîlnirea este posibilă. În prim plan la Assisi în 1986, ca și la marele Jubileu din 2000, al cărui comitet l-a prezidat, avea în mod cert intuiția marilor deschideri profetice, patosul, curajul deciziilor de anvergură și, în același timp, conștiința că este doar un instrument în țesătura infinit complicată a Providenței. Așa mi s-a și prezentat cînd am avut șansa de a-l cunoaște și, apoi, de a-l revedea la Roma, ca în cartea pe care mi-a dăruit-o și pe care o răsfoiesc acum, scriind aceste rînduri în memoria sa: „Înaintez ca asinul din Ierusalim din care Mesia a făcut într-o zi de Florii un cal regal și pacific. Nu știu mare lucru, dar știu că-l port pe Hristos în spate și asta mă face să fiu mai mîndru decît faptul că sînt basc. Îl port, dar El este cel care mă conduce!“. Era la fel de viu, de dezinvolt și de plin de umor în conversație și în scris, cînd povestea primele incursiuni în China sau cînd adresa scrisori lui Adam, profetului Ilie, lui Iuda sau chiar o scurtă misivă către sine însuși; cînd își amintea cum fusese oprit de doi polițiști care i-au atras atenția că purta același nume cu al unui… cardinal, dar realizînd apoi că era tocmai înaltul personaj, i-au cerut îngăduința să-i ofere o bere („Un cardinal c’est ­rare, on le déguste!“), sau cînd îl evoca pe Vincent „le ­coiffeur“ din Marsilia.

Dar, mai presus de toate, Roger Etchegaray avea o inimă mare, în care știa că nu au ce căuta violența, disprețul, nedreptatea. Doar așa putea scrie poemele-rugăciuni care îi scandează cărțile – confesiunea cea mai intimă și chintesența lirismului său profetic. Spre sfîrșitul vieții, acest călător-poet, brav slujitor al Bisericii sale, în loc să-și ofere o glorioasă postumitate romană, a ales să-și regăsească rădăcinile, la Espelette, în dieceza Bayonne, astfel ca, pe 4 septembrie, locul nașterii de aici să devină și cel al nașterii de sus: petits clins d’œil au Ciel et à la Terre.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.