Clasicii sunt „mitul fondator” al Occidentului, dar au devenit și al restului lumii moderne, oricît s-ar simți contrariați unii, precum Padilla Peralta.
Recenta reacție indignată a lui Marcel Ciolacu la mica expoziție de sculptură a absolvenților Universității de Arte, organizată de Clotilde Armand, primarul sectorului 1, în holurile primăriei, dovedește simbolic că PSD a rămas același partid antiintelectualist și grosier populist care a fost întotdeauna.
Democrația (în varianta ei liberală, reprezentativă) e un sistem conceput nu atît ca să promoveze binele colectiv și justiția, cît ca să împiedice răul major și marile injustiții.
„Conspirația” nu e teorie, ci întotdeauna o poveste sau o parte a unei povești; dimpotrivă, o teorie veritabilă n-are nimic de-a face cu o „conspirație”.
Cel mai grav lucru este însă crearea unui climat de neîncredere în rezultatele alegerilor, în procesul electoral însuși, fără să existe nici un fel de dovezi de fraudă sistemică, ce ar putea rezista în justiție.
Niciodată ca acum democrația liberală n-a fost erodată sau distorsionată chiar în „inima” ei geografică, în Statele Unite (și, într-o măsură mai mică, în Marea Britanie, de cînd cu Brexit-ul).
În lista aceea celebră a Ecleziastului, unde fiecare vers începe cu „vreme este să...” lipsește parcă ceva, zic eu: vreme este să fii rob și vreme este să fii liber.
Mai întîi omul se adaptează la rău și apoi se obișnuiește cu el: trăiește de milenii dispunînd de tehnologii primitive, fie în deșerturile fierbinți și uscate din Australia, fie în ținuturile înghețate polare, fie în junglele pestilențiale din Amazon.
Etnocentrismul a fost așadar universal în toate civilizațiile – de la asirieni la germani. Așa cum tot universală au fost sclavia și subjugarea femeii.
Te simți confortabil mergînd, împreună cu grupul tău, împotriva curentului, te vezi mai important și mai ales ai sentimentul că nu te lași prostit, că ești „deștept”.
O singură pandemie totuși, produsă de un singur virus (fie și cu unele mutații), dar atîtea păreri, de multe ori radical opuse – nu vi se pare straniu?
Vrem să citim și noi în măruntaiele viitorului. Dar certitudinea lipsește, în pofida cohortelor de profeți, proroci și prezicători de toate felurile care își încearcă arta cu pandemia și urmările ei.
Omul de știință nu poate fi absolvit de răspundere morală, mai ales atunci cînd se pronunță, uzînd de autoritatea și de notorietatea sa, în domenii ce-i exced parțial sau total competența sa epistemică directă.
Articolul dlui Ioan-Aurel Pop se vrea o apărare patetică a vîrstnicilor, pe care societatea, chipurile pentru a-i pune la adăpost în aceste vremuri de pandemie, i-ar discrimina (fie și pozitiv) prin izolarea lor mai riguroasă decît în cazul celorlalte categorii.
Cînd am intrat și eu, ca toată lumea (mai ales lumea de peste 65 de ani), în „distanțare socială”, prin rămînere aproape permanentă la domiciliu, fericit n-am fost deloc. Fără să fiu prea amator de ieșiri, totuși nu mi-a căzut bine să fiu silit să renunț la plimbări, în afara celor din jurul blocului, la întîlniri cu cîte un prieten în oraș, la vreo după-amiază sau seară la un spectacol, ba chiar și la colindatul mai mult la întîmplare prin vreun mall.
Pandemia de coronavirus ne-a surprins pe noi, oamenii, nepregătiți: nepregătiți economic, nepregătiți politic, nepregătiți medical, nepregătiți moral și psihologic. Ceva va trebui schimbat aici.
Admirația mea se varsă în contul oamenilor de știință, al savanților care au studiat și studiază acum, febril, noul coronavirus și boala pe care el o produce.
Faptul că o mînă de inși au protestat săptămîna trecută împotriva legii vaccinării și că asta s-a petrecut exact cînd primele cazuri de coronavirus fuseseră semnalate în România poate fi trecut la capitolul bizareriilor minții omenești.
