Presa românească – şi nu numai – e plină de prostii. Cred că motivul pentru care am primit această rubrică de la Dilema veche acum cîţiva ani e că ştiu să descîlcesc prostiile cu pricina. Azi ne ocupăm de religia în şcoli.
„Dacă este o vină că am vrut ca Ministerul să facă promovarea României cu cel mai mare campion, atunci îmi asum“, a oftat Elena Udrea, încercînd să se apere de acuzaţiile DNA. Totuşi, despre ce fel de promovare vorbim şi ce e în spatele ei?
În epoca reţelelor sociale, reacţiile stîrnite de un brand propriu-zis sau de un brand-persoană sînt imposibil de controlat în proporţie de sută la sută. Dacă ne gîndim şi la competiţia acerbă în care se află aceleaşi branduri şi persoane pentru atenţia publică, pare firesc să crezi în butada: „Nu există publicitate/reclamă negativă.“
Ce uneşte şi ce desparte România şi Republica Moldova? E o întrebare pe care mi-am pus-o la reuniunea jurnaliştilor din cele două ţări, care a avut loc la Institutul Cultural Român în weekend-ul trecut. Iar pentru a afla ce ne uneşte, putem porni foarte bine de la ceea ce ne desparte.
Telefoanele inteligente de dimensiuni mari – aşa-numitele phablets – tind să scoată din circulaţie tabletele. Deşi pare a fi vorba de o ştire pentru site-urile de gadget-uri, această schimbare va influenţa în moduri multiple consumul de media şi informaţie.
Ideea de a fixa limite legale umorului, după asasinatele din redacţia Charlie Hebdo, e greşită şi neconformă cu legislaţia democratică. Caricaturile respective pot fi considerate excesive sau jignitoare, de mulţi, însă libertatea de exprimare include, în ea însăşi, propriul exces şi nu are cum fi altfel.
Dacă 2014 a fost anul în care Antena 1 a atacat, fără succes, poziţia unui PRO TV pus pe redus costuri, în 2015, formatele internaţionale nu neapărat de prima mînă, dar împînzite de vedete, se înmulţesc. Lipsa producţiilor autohtone duce la un fel de globalizare pauperă.
Mişcările semnificative de pe piaţa media românească au fost, în anul care a trecut, legate în cea mai mare parte de politic. O piaţă de publicitate care stagnează la volume mici (sub 300 de milioane de euro, în total) şi alegerile prezidenţiale au fost principalii factori care au influenţat evoluţiile.
Pe măsură ce presa migrează către online şi banii se împuţinează, presa autohtonă începe să sufere de o serie de simptome care o privează de relevanţă şi popularitate. Mai la vale, am adunat 5 simptome că lucrurile nu merg deloc bine în presa românească, în 2014.
Pentru mine, comunismul e un televizor Sport alb-negru. Dacă nu ştiţi despre ce vorbesc, imaginaţi-vă un cuptor cu microunde alb, din care iese o antenă lungă şi al cărui geam înfăţişează, în locul unei pete portocalii de supă de dovleac, imaginea tremurată, vineţie, a unui tip dintr-un secol incert, pe nume Bazarov.
Zilele trecute, un membru al Consiliului de Administraţie al TVR a afirmat, public, că numai penalizările pe care le are de plătit la ANAF televiziunea publică depăşesc suma de 9 milioane pe an. Situaţia din TVR este din nou critică. E cazul însă să vorbim doar de bani?
Ce părere am eu – m-a întrebat profa. Ar fi mai bine să-i spună Director Răposăţescu sau Albert Einstein? „Păi de ce nu-i ziceţi «Cabinet de fizică», doamnă?“ am întrebat. Profa de română a oftat evaziv. Cred că motivul era că liceul respectiv nu era liceu, ci Colegiu Naţional.
Din toate aceste lucruri trebuie să înţelegeţi că „Facebook a cîştigat alegerile“ pentru că avem multe cifre despre Facebook, de alegeri, şi, în rest, nu avem cifre. V-aţi întrebat vreodată cîţi alegători din diaspora au dat telefon rudelor de-acasă pentru ca să le convingă să voteze cu Iohannis?
Dacă nu sînt subiectiv, turul al II-lea al prezidenţialelor din 2014 a fost unul dintre cele mai intense din istoria post-1989. Pe undeva, 2014 e un fel de 1996, indiferent de rezultat. Lucru care m-a făcut să-mi amintesc ce am trăit cînd cu victoria lui Emil Constantinescu.
Bătaia încasată de Mircea Badea de la un luptător de box thailandez a declanşat o epidemie de like-uri şi share-uri din partea intelighenţiei de Facebook. În acest echivalent modern al aplauzelor şi uralelor din arenă se ascunde însă un eşec, al raţionalităţii şi, implicit, al ideii de presă.
Prezidenţialele din România au acaparat în aceste zile toată atenţia amatorilor de politică. Dar, în paralel, în Moldova e campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Dacă ne uităm puţin la ce şi cum comunică partidele moldoveneşti, s-ar putea să aflăm lucruri interesante, care ne şi privesc din punct de vedere geopolitic.
Florin Dumitrescu, bucătarul de la Hell’s Kitchen, face nişte sandvişuri care, pe lîngă că sînt de doi lei, sînt scumpe rău: 13 lei şi 25 de bani. Şi pe deasupra şi mizerabile. Ştiaţi asta? Poate că da, dar nu ştiţi cum a ajuns ştirea asta la voi. Şi dacă e ştire.
Campania electorală nu e la TVR, în spaţiul de campanie, ci în emisiuni de alte posturi, acolo unde n-ar trebui să fie. Pe outdoor-uri, pe Internet, în textele oamenilor-cu-treabă-de-la-partid, deghizaţi în editorialişti şi bloggeri. Nu e aproape nicăieri unde ar trebui să fie şi e peste tot unde n-ar trebui să fie.
Dacă like-urile de Facebook ar fi voturi, Victor Ponta ar fi, detaşat, preşedintele reţelei lui Zuckerberg. Privite mai de aproape, cifrele îi dau însă ca performeri ai campaniei pe Monica Macovei, Klaus Iohannis şi Elena Udrea.
Luni, 30 septembrie, doar cu o lună şi trei zile înaintea alegerilor prezidenţiale, numai cîţiva candidaţi îşi făcuseră cunoscute mesajele-cheie. Prin comparaţie cu sloganurile cîştigătoare din SUA, Marea Britanie, Franţa sau Germania, mesajele autohtone sînt goale de sens, plicticoase şi complexate.
Toamna asta, competiţia dintre posturile TV comerciale din România e interesantă. PRO TV şi Antena 1 se atacă frontal, programînd în aceeaşi zi talent show-uri rivale sau cooking game show-uri. Vineri, a sosit ziua bătăliei 1:1 între Vocea României şi X Factor.
PRO TV-ul îşi schimbă grila din mers, încearcă să reducă costurile şi să rămînă lider de piaţă – dar vestimentaţia dementă a lui Busu e pe cît de schimbătoare, pe atît de perenă. Ar fi bine, poate, să-i spună cineva că se-mbracă aiurea, m-am gîndit.
Zilele trecute, o serie de documente financiare apărute pe filieră ANAF au făcut vîlvă pe Internet şi în ceea ce a mai rămas din presa clasică. Conform acestora, Cătălin Tolontan avea, în anii buni ai Gazetei Sporturilor, venituri din drepturi de autor de 35.000 de euro lunar net. Scandalos! Sau nu?…
Arestarea lui Dan Voiculescu şi moartea lui Dinu Patriciu marchează sfîrşitul unei epoci controversate în presa românească. Cu Sorin Ovidiu Vântu în închisoare de mai mult timp, harta media arată cu totul altfel, iar o contabilizare în funcţie de proprietari şi surse de finanţare e necesară şi relevantă.
The Big Lebowski nu a produs numai un film irezistibil şi două cărţi. Pe Internet găsiţi şi un stil de viaţă numit dudeism, şi o publicaţie numită The Dudespaper. Există tipi care se îmbracă exact ca Lebowski, cu pulover cu guler-şal sau halat jegos de baie.
În mijlocul Nicosiei, în mijlocul zilei, o casă fără acoperiş, tencuială şi uşi îşi aşteaptă vizitatorii. Casa e distrusă, dar curată. Şi goală, nu din lipsa acoperişului: la Nicosia plouă foarte puţin, în ianuarie sînt 17 grade. E însă august, iar la 40 de grade locul e nepracticabil pînă seara.
Ieşirea în stradă a Antenei 3 a fost nu o mutare disperată şi confuză, ci o mişcare strategică. Problema e dacă nu cumva acest gen de strategie nu se va întoarce, pe termen mediu, împotriva lui Mihai Gâdea şi a celorlalţi realizatori.
Am putea să ne lăudăm cu toate aceste lucruri – şi eventual cu altele – într-o campanie patriotică, ca aceea făcută de Gândul şi GMP? Nu ştiu, dar într-o ţară cu drumuri execrabile, mîncare mediocră, salarii mici şi politicieni sub orice critică, ele sînt, măcar, cîteva motive de bună dispoziţie personală.
E începutul lui iulie, înainte de finala Campionatului Mondial. Gaşca noastră de studenţi bătrîni de la Şcoala de Vară a Universităţii Central-Europene, a lui George Soros, parchează la unul din barurile acelea imense, în care te rătăceşti, alcătuite din diferite încăperi ale caselor din jur, plus curtea interioară.
La Budapesta, într-o fabrică de textile fondată acum mai bine de 100 de ani de un industriaş pe nume Goldberg, trecutul recent doarme în bibliorafturi groase, pline de orori. Arhivele Societăţii Civile – una dintre creaţiile lui George Soros – conţin informaţie care începe pe vremea Războiului Rece şi se termină în anii ’90.
Brazilia este o ţară a cărei economie creşte rapid, dar care pierde anual, prin corupţie, 41 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, includerea în grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) nu înseamnă un trai mai bun pentru cetăţeanul obişnuit, care are de suportat aşa-numitul Custo Brasil.
Picate ca din cer într-o vară în care motivele de mulţumire ale românilor sînt cel mult concediul de odihnă sau apropierea lui, succesele Simonei Halep au fost savurate din plin la noi, ca dovadă audienţele bune realizate şi de posturi de nişă ca Eurosport la meciurile jucătoarei românce.
Un studiu realizat de Facebook, care dovedeşte că starea de spirit pozitivă sau negativă a utilizatorilor depinde de mesajele cu conţinut asemănător ale prietenilor din reţea, a stîrnit acum cîteva zile un val de furie şi anxietate.
Vocea, chiar gîjîită de bătrîneţe, e legendară. E aceea care se aude pe tot felul de documentare despre balene, urşi, cimpanzei şi reptile. S-a născut în sens public înainte de Teleenciclopedia, în anii ’50, iar posesorul ei, David Attenborough, avea, în 2013, 87 de ani.
Dintre cele aproape 77 de milioane de euro, aproximativ 24 reprezintă aşa-numite proceduri anulate, adică servicii care nu au mai avut loc. Reiese că, în 2013, Guvernul şi sateliţii lui au trimis către media, pînă la proba contrarie, aproximativ 52 de milioane de euro.
Dacă aţi utilizat intensiv calculatorul în ultimii 15 ani, probabil că aveţi undeva în casă o colecţie extinsă de CD-uri şi DVD-uri care conţin diferite versiuni de documente din trecutul dumneavoastră digital. Problema e însă că acest trecut digital nu va rămîne pe mediile de stocare numite pentru totdeauna.
Mă gîndesc că, la fel ca şi mine, nu vă uitaţi prea des la televizor noaptea tîrziu, la orele la care Mircea Badea, Radu Banciu şi Dragoş Pătraru îşi debitează emisiunile. Nu contează cine ce-a spus, din cele de mai sus. Cei trei au destule în comun, printre care faptul că îşi etichetează emisiunile drept „pamflet“.
Criza media a curăţat cam tot ce era bun în redacţiile fostelor mari cotidiene româneşti, care, în 2014, se zbat pentru supravieţuire. Totuşi, peste Ocean, aceeaşi criză a generat o serie de idei creative de jurnalism, al căror succes e un motiv de optimism.
De cîteva luni, newsfeed-ul meu de Facebook s-a umplut de linkuri către tot felul de site-uri de care n-am auzit în viaţa mea. Publicaţii locale (ca Telegrama.ro), blogo-ziare (Robintel.ro), ortodocşi (Neclintit.com), supăraţi (Manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro), dacopaţi (Lupuldacic.wordpress.com) şi nenumăraţi alţii...
„România“ şi „român“ sînt prezente în majoritatea sloganurilor de la europarlamentarele din acest an. Judecînd după formulele-descînt, 12 din cele 15 campanii ale partidelor şi ale independenţilor cît de cît vizibili sînt tot atîtea accese de naţionalism sau localism, într-o Uniune Europeană care scîrţîie.
Filmul McCullin va putea fi vizionat vineri, 9 mai 2014, la ora 20:00, la cinema Elvire Popesco, în cadrul Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC
Plecările din PRO TV, de după demisia lui Adrian Sîrbu, au fost discutate şi relatate pe larg de presă. Totuşi, ele nu au schimbat ceva esenţial, pînă în momentul demisiei Monei Segall, cea mai cunoscută producătoare a postului, care realiza Românii au talent, Vocea României, Dansez pentru tine şi Master Chef.
În ianuarie, la vreo săptămînă după ziua lui Eminescu, am postat la mine pe blog şi în alte locuri o carte electronică cu Poesiile, ediţia antumă a lui Maiorescu. Şi eBook-urile au soarta lor, iar ceea ce s-a întîmplat cu al meu (sau, mai degrabă, al lui Eminescu) este instructiv.
Plin de tentaţii uşoare şi locuri în care îţi pierzi vremea, Internetul are şi o zonă în acelaşi timp instructivă şi delectabilă: aceea a culturii gratuite, legale. Online poţi găsi aproape orice, de la cărţi, la filme şi soft-uri educaţionale care nu costă nimic. Am făcut pentru dumneavoastră o listă de site-uri de acest tip.
Săptămîna trecută, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a publicat rezultatele concursului de proiecte de filme depuse în 2013. Am fost în juriu la secţiunea „Documentar“ şi cred că o serie de probleme legate de felul cum se desfăşoară lucrurile merită adusă în discuţie.
Pew Internet Project a realizat de curînd un studiu referitor la modul cum va arăta anul 2025, din perspectiva digitalizării. Studiul conţine 15 „teze“ despre felul cum vor arăta lucrurile peste 11 ani, pe care am încercat să le rezum mai jos.
De ce s-a umplut lumea de selfies? Întrebarea asta mă bîntuie de cîţiva ani, de cînd ştiu ce-i aia un selfie. Cuvîntul a fost trecut în dicţionarul Oxford anul trecut, în 2013, şi pentru cazul mai greu de crezut în care trăiţi cu totul, dar cu totul în afara reţelelor sociale, o să explic.
Una din cele două jurnaliste care şi-au dat demisia în direct de pe Russia Today, Liz Wahl, a publicat pe Politico.com un articol în care povesteşte cum „a fost pionul lui Putin“. Relatarea jurnalistei conţine o serie de detalii relevante despre felul cum se face, azi, în lume, propaganda: mult mai subtil decît la noi.
Acum o lună, un tweet al lui Barack Obama a făcut înconjurul mediei globale: „Diseară mă uit la House of Cards. Fără spoilere, vă rog.“ Ştirea a venit la pachet cu o alta, despre acelaşi preşedinte, dar alte seriale, pe care acesta le-a cerut de la HBO înainte de data premierei: Game of Thrones şi True Detective.
TVR s-a redresat economic în 2013 – arată cifrele date publicităţii săptămîna trecută de preşedintele-director general interimar, Stelian Tănase. După ce, în perioada 2010-2012, pierduse anual între 32 şi 38 de milioane de euro, anul trecut, postul public a încheiat cu un mic profit, de 566.000 de euro. Pe hîrtie, lucrurile arată foarte bine. Dar nu şi pe ecran.
