PRO vs Antena în 2015 – dedesubturile

Publicat în Dilema Veche nr. 569 din 8-14 ianuarie 2015
Cum a funcționat media în tragedia de la Colectiv jpeg

Dacă 2014 a fost anul în care Antena 1 a atacat, fără succes, poziţia unui PRO TV pus pe redus costuri, în 2015, formatele internaţionale nu neapărat de prima mînă, dar împînzite de vedete, se înmulţesc. Lipsa producţiilor autohtone duce la un fel de globalizare pauperă. 

Emisiunile consacrate –

şi tot restul – rămîn în grilele PRO şi Antena, cu mici modificări. În platoul descompletat de Antenă de la

vor intra, alături de Andi Moisescu şi Andra, Mihaela Rădulescu şi Bebe Cotimanis. Adică vocea de promo a PRO TV şi o fostă divă mai populară pe copertele revistelor decît în ratingurile TV, în locul antipaticului Mihai Petre, plecat la Antena 1, unde nu se ştie dacă va mai reapărea după eşecul

La capitolul emisiuni deja existente, e de remarcat extinderea

pe PRO TV, care va avea, conform informaţiilor apărute în presă, două sezoane – în toamnă, cel obişnuit, iar din primăvara care se apropie, versiunea cu celebrităţi. E o mutare care pare eficace din punctul de vedere al costurilor, fiindcă licenţa pentru ambele programe e probabil mai ieftină decît două licenţe luate separat, iar platoul şi decorul sînt costisitoare, dar aceleaşi. Grila PRO TV pare a sta în 2015 sub semnul lui „Te uiţi şi mănînci“ sau, măcar, „Te uiţi şi salivezi“, fiindcă s-a mai scris şi despre un alt format de

care va fi gestionat de Adi Hădean. Nu este vorba de un concurs, ci de un soi de Poliţia bucătăriilor murdare, oarecum asemănător cu ceea ce publicul românesc poate vedea pe Travel Channel sub numele de

cu Anthony Melchiorri. 

În orice formulă, emisiunile despre gătit nu produc în România ratinguri astronomice, lucru previzibil pentru o ţară în care o locantă ca La Mama e unul dintre cele mai populare restaurante, iar cea mai bună mîncare românească e cea arăbească. De ce se înghesuie televiziunile autohtone să le facă? Fiindcă sînt aspiratoare de publicitate, nu numai în timpul pauzelor de reclamă, ci şi prin plasarea de produs pe care o permit la tot pasul. 

Tot PRO TV a făcut o achiziţie oarecum curioasă,

, un format BBC despre gimnastică, despre care postul românesc spune că va intra din toamnă. E vorba de celebrităţi care evoluează pe o saltea gri de concurs. Pe BBC One,

a rulat în toamnă cu Nadia Comăneci în juriu, ceea ce e bine, dar mai puţin bine e că a fost oprit după şase ediţii, fiindcă avea ratinguri medii de 3,3 milioane de telespectatori, faţă de hiturile care ating 5-6 milioane pe primul post al corporaţiei britanice. Ar putea fi vorba de un dezastru: după prestaţia de la

Nadia Comăneci nu pare că va primi vreodată nota 10 pentru TV, dar formatul aruncat la coş de BBC ar putea funcţiona mult mai bine în România, o ţară care, spre deosebire de Marea Britanie, a dat numeroase campioane de gimnastică şi unde Nadia e un simbol naţional. 

Lista mai mult sau mai puţin oficială de noutăţi de pe PRO TV se încheie cu

emisiunea pentru care Cabral şi Bobonete pleacă în Africa de Sud. Am găsit pe YouTube un episod din 2011 al formatului originar, de pe ITV (Marea Britanie) şi pare a fi vorba de un

lungit, sărăcăcios, dar cu vedete. Chiar şi aşa, ratingurile din Marea Britanie depăşesc 6-7 milioane de telespectatori, cu finalele peste 10 (aproape 15 milioane, la sezonul al treilea, din 2004). De

se leagă proteste ale unor asociaţii de protecţia animalelor, referitoare la gîndaci îngurgitaţi de vii, şi un proces cu CBS, care a reclamat fără succes asemănarea cu

a versiunii americane. 

De cealaltă parte, Antena 1 mai propune un format obscur –

, creat de o casă israeliană de producţie, care poartă numele fondatorului, Armoza, împreună cu o companie TV chineză. Conform materialelor de prezentare de pe site-ul Armoza, e vorba de un fel de

care se desfăşoară într-un platou meschin, dar cu concurenţi-vedetă. Premisa de succes ar fi, în România, componenta de circ care a propulsat

la peste 20 de puncte de rating. Al doilea format propus de Antena 1 este unul cu circulaţie mai largă:

, lansat de americanii de la Fox şi descris justificat de presă ca un fel de

hitul de la începutul anilor 2000 al PRO TV. Fidelitatea unor bărbaţi şi femei care alcătuiesc cupluri e pusă la încercare de persoane atractive de sex opus, iar în versiunea românească asta se va întîmpla în Thailanda. 

Dacă ne gîndim la

şi

, televiziunile româneşti s-au supărat pe propriile progenituri, vedetele, pe care au început să le supună la chinuri, în formatele numite. O formulă comodă, pe termen scurt, dacă ne gîndim şi la lipsa formatelor originale, autohtone, care ar fi reprezentat riscuri, dar şi posibile surprize pozitive. Piaţa de conţinut TV din România este în 2015 într-un fel de expectativă, pornind de la micile creşteri ale cheltuielilor de publicitate prognozate: nu face vreo mutare decisivă, dar încearcă să-şi păstreze şansele intacte pentru o astfel de eventualitate.  

Cum să devii un Nimeni

GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

Ioan Mircea Pașcu la emisiunea „Agenda Internațională”
Pașcu, despre schimbările geopolitice: „Aceasta este lumea în care vom mai trăi”. Ce se întâmplă cu OCDE
Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu avertizează că blocajul marilor puteri în Consiliul de Securitate și fragmentarea relațiilor internaționale au creat „o ordine fără ordine”, într-o lume în care interdependențele devin vulnerabilități.
ruse gabi GettyImages 1363018308 jpg
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul
Românca a întors surprinzător meciul în favoarea sa, când părea că nu mai există șanse de victorie.
ambulanta, foto shutterstock jpg
Explozie la fabrica de armament Sadu din județul Gorj. Un angajat a fost rănit
O explozie s-a produs, joi, într-un atelier din zona pirotehnică a Uzinei Mecanice Sadu, din județul Gorj. Un angajat de 54 de ani a fost rănit și a suferit arsuri de gradul întâi și o fractură la piciorul drept.
Gheorghe Hagi si Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Ei sunt aleșii. Pe cine „aruncă” Hagi pe teren cu Suedia în Liga Națiunilor
Selecționerul României a ales lotul celor 23 de jucători pentru meci.
Siegfried Mureșan la Interviurile Adevărul FOTO Cătălin Mănescu 8644 jpeg
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, invitat la „Interviurile Adevărul” de la ora 18.00
Premierul desemnat Siegfried Mureșan este prezent, joi, la Interviurile Adevărul, unde, începând cu ora 18.00, va discuta cu Răzvan Munteanu despre programul său de guvernare, despre reformele pe care le propune, dar și despre discuțiile purtate cu social-democrații.
Eliza Tănăsie, sora Valentinei jpg
Mesajul sfâșietor al surorii Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „Nu am știut niciodată cum e viața fără ea”
Eliza Tănasie, una dintre cele mai apreciate hairstyliste din România, trăiește o dramă de nedescris după asasinarea brutală a surorii sale, Valentina. Copleșită de șocul dispariției bruște și nefirești, tânăra a transmis un mesaj plin de suferință, rememorând copilăria lor și golul imens rămas.
Banner Dana Roba
Dana Roba, planuri mari după procesul cu Daniel Balaciu! Ce vrea să își cumpere cu banii
Dana Roba vine cu noi dezvăluiri despre Daniel Balaciu, fostul ei soț, cel care a bătut-o și a lăsat-o la un pas de moarte. Make-up artista a vorbit recent despre procesul care se apropie de final și a explicat ce urmează să se întâmple în perioada următoare. Mai mult, Dana Roba știe deja ce va face
shutterstock 2499143613 jpg
Ce să măsori ca să evaluezi corect riscul de deces
Oamenii de știință au identificat două măsurători corporale simple care, atunci când sunt analizate împreună, sunt asociate cu un risc de deces aproape dublu. Niciuna dintre ele nu este indicele de masă corporală, cunoscut sub abrevierea IMC.
ilie bolojan foto facebook ilie bolojan png
Premierul interimar, întâlnire decisivă cu delegația agenției S&P înaintea verdictului privind ratingul României
Premierul interimar Ilie Bolojan se întâlnește joi cu reprezentanții S&P înaintea deciziei din 2 octombrie privind ratingul suveran al României.