Hibrizii Phablet şi consumul de media

Telefoanele inteligente de dimensiuni mari – aşa-numitele phablets – tind să scoată din circulaţie tabletele. Deşi pare a fi vorba de o ştire pentru site-urile de gadget-uri, această schimbare va influenţa în moduri multiple consumul de media şi informaţie.

Ce este un phablet, de fapt? Un hibrid între telefon (phone) şi tabletă (tablet), de unde şi numele, cu dimensiuni intermediare ale ecranului – 4,3 şi 6,9 inchi, după Wikipedia (13-18 centimetri, cu aproximaţie). Marii producători de mobile testează această categorie încă de prin 2007, dar lansările de astfel de dispozitive au început să se înmulţească după 2011. Adică la un an şi mai bine după ce Apple şi Steve Jobs a lansat revoluţionarul iPad, cel care a creat o piaţă diferită de dispozitive, intermediară între telefon inteligent şi laptop.

Ca să înţelegem cum schimbă telefoanele de tip phablet piaţa de conţinut, trebuie să ne întoarcem un pic la iPad. Dispozitivul lui Jobs, cu diagonala de 10 inchi (cam 25 de centimetri), a însemnat o explozie a designului atractiv. Fără a intra în detalii, e de menţionat că autorii de aplicaţii, dar şi editorii de presă au putut folosi, dintr-odată, fonturi (litere) mult mai diverse decît în Firefox sau Internet Explorer, animaţie, un tip de organizare mai subtilă a paginii, care ţine seama de distanţa dintre rînduri, alinieri şi alte detalii care constituie caracteristicile designului bun. iPad-ul (şi echivalentele lui ulterioare cu Android) a însemnat, dintr-odată, un fel de „revistă mişcătoare“, de o calitate excepţională, colorată şi inovatoare. Sau, mai degrabă, un număr cvasiinfinit de asemenea reviste, limitat doar de spaţiul disponibil pe tabletă şi banii cheltuiţi pentru aplicaţiile-revistă sau, ulterior, publicaţiile din aşa-numitul Newsstand lansat de Apple.

Părea că viitorul sună bine pentru făcătorii de presă, fiindcă aplicaţiile şi publicaţiile disponibile pe tabletă puteau fi achiziţionate comod, din (aproape) toată lumea, contra unor sume de ordinul cîtorva euro. La asta se adăugau şi posibilităţile luxuriante legate de reclamă.

Totuşi, dintr-un motiv sau altul, la cîteva luni după lansarea iPad 1, încă din 2010, s-a dovedit că „tirajele vîndute“ (numărul de abonamente sau numere punctuale) achiziţionate pe tabletă nu corespund exploziei de creativitate şi investiţiilor industriei. În toamna lui 2013, AdWeek publica un articol în care spunea că numărul de cititori de tabletă ai publicaţiilor este de 3,3% din total sau, altfel spus, numai 6% dintre utilizatori citesc publicaţii pe acest mediu.

Publisherii de media s-au văzut astfel rămaşi fără o bucată mare de viitor. E drept, media se consumă în continuare şi pe tablete, şi pe smartphones. Brandurile serioase de conţinut au o versiune de iPad şi o alta de iPhone. Versiunea de telefon este, în linii mari, organizată ca o listă de titluri, în mod cu totul diferit faţă de cea de tabletă, care seamănă cu o pagină tipărită, în care, eventual, încap mai multe articole sau un articol cu elemente secundare (imagine, video, casete de text). Aici intră în joc ideea de phablet, fiindcă un recent studiu al International Data Corporation consemnează creşteri procentuale ale acestei categorii, în totalul telefoanelor inteligente, în timp ce vînzările de tablete se plafonează (techrepublic.com/ article/are-phablets-cannibalizing-tablet-sales-among-business-users).

Zilele trecute, am primit în teste de la Quickmobile dispozitivele de top de la Apple şi Samsung, principalii doi fabricanţi. iPhone 6 plus şi Samsung Galaxy Note 4 au diagonale de 5,5 şi 5,7 inchi şi o rezoluţie superbă de ecran, un pic mai bună în cazul Note 4. Comparativ cu designul arhetipal al iPhone (3,5 inchi, vreo 9 centimetri), ecranul e mult mai ofertant, în sensul că în el „încap“ pur şi simplu mult mai multe lucruri. Altfel zis, organizarea gen „listă de ştiri“, tipică pentru simplul smartphone, nu e destul, dar designul casetat, din mai multe elemente, de pe tabletă, e prea mult. Majoritatea aplicaţiilor de conţinut, bine proiectate pentru ecranul clasic, mai mic, de smartphone, arată sărăcăcios pe un ecran mai mare de 5 inchi.

Încă o dată, diferenţa nu e suficientă pentru o reorganizare a ecranului în stil tabletă. Consumul de media pe smartphone clasic şi phablet înseamnă, în linii mari, „lista de titluri“, galerii foto şi clipuri video care se deschid pe întregul ecran. Primul principiu de organizare e dominant şi duce cu gîndul la ceva mai apropiat de ştiri decît de poveşti jurnalistice elaborate, extinse, cu elemente de conţinut secundare. Cu alte cuvinte, stagnarea şi relativul insucces al publicaţiilor de tabletă înseamnă o orientare către consumul rapid de media, care media aduce mai degrabă a ştiri decît a reportaje, materiale elaborate şi altele, oricare-ar fi discuţiile despre online ca mediu propice pentru media longform, extinsă. Dar ce aduce nou categoria phablet?

La dimensiunile şi rezoluţiile de ecran amintite, fotografiile şi clipurile video arată superb. Predilecţia pentru costisitorii (dar numai deocamdată) hibrizi deschide posibilităţi noi în aceste domenii. În privinţa „listei de titluri“ despre care vorbeam, aceasta ar putea fi asezonată cu un număr finit şi relevant de butoane şi elemente grafice (poză, infografic), pentru ecranele de phablet.

Contează toate aceste subtilităţi? Da, în primul rînd pentru că truismul lui McLuhan, „mediul e mesajul“, se aplică şi dacă vorbim de dimensiuni de ecran. Dar şi pentru că numărul consumatorilor de conţinut pe mobil şi tabletă creşte. În 2014, pe comanescu.ro, am avut cam 22% din vizite pe platforme mobile. Cu doi ani înainte, totalul utilizatorilor de acest tip era de aproximativ 6%. Iar în 2010, anul în care Apple declanşa nebunia tabletelor, utilizatorii mei de mobil erau doar 0,8%.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).