Lumea în 2025, din perspectivă digitală

Pew Internet Project a realizat de curînd un studiu referitor la modul cum va arăta anul 2025, din perspectiva digitalizării. Studiul conţine 15 „teze“ despre felul cum vor arăta lucrurile peste 11 ani, pe care am încercat să le rezum mai jos.

Studiul împarte cele 15 teze în motive de optimism şi motive de pesimism. Voi încerca să scurtez lista, în limitele spaţiului disponibil într-o publicaţie tipărită:

● Dispozitivele inteligente, Internetul lucrurilor, big data. Primele se vor diversifica, iar capacitatea lor de a se interconecta în reţele va deveni redutabilă. De unde ideea de Internet al lucrurilor, cel în care nu numai oamenii, ci şi dispozitivele de care vorbeam vor avea identificatoare unice, cu ajutorul cărora se vor interconecta. Cu alte cuvinte, pacemaker-ul unui suferind de inimă va fi în reţea cu un dispozitiv de monitorizare de la spitalul care îl are în grijă şi cu telefonul unui apropiat, pentru cazul unor evenimente nedorite.

Dispozitivele conectate vor avea şi capacitatea de a culege date, care pînă acum au fost introduse în reţea de către oameni (prin tastatură, scanare sau alte modalităţi). De aici rezultă un mare volum de informaţie, concludent în forma aşa-numită de big data, colecţiile care în principiu depăşesc puterea de calcul a unei singure maşini. Pe baza acestor colecţii se pot face predicţii şi se pot evidenţia fenomene pînă acum greu de analizat.

Se întîmplă deja: Google, Facebook şi alte aplicaţii pentru mobil pot colecta singure coordonatele GPS ale locurilor prin care trece utilizatorul dispozitivului. Specialiştii construiesc modele conform cărora frecvenţa căutărilor pe Google, pentru o anumită boală, e o indicaţie despre apariţia şi răspîndirea unei epidemii. Ceva de genul ăsta puteţi vedea la google.org/flutrends.

● Realitatea augmentată. Foarte simplu spus, e vorba de suprapunerea unor date peste o imagine reală. E cam ceea ce vede un pilot de avion militar de ultimă generaţie în casca cu afişaj, dar ideea are un număr infinit de aplicaţii, de la ghiduri virtuale pentru turişti, la jocuri gen Pacman, în care omul poate interacţiona cu inamici virtuali pe străzile oraşului sau la aplicaţii cu oferte imobiliare. Gama aplicaţiilor e, virtual, la fel de mare ca şi aceea a dispozitivelor pe care conceptul poate fi pus în aplicare.

Se întîmplă deja: În 2013, Google a lansat Google Glass, ochelarii cu cameră şi Internet. Experienţa realităţii augmentate o poţi avea şi pe mobil însă, dacă descarci o aplicaţie gen Layar. Cam disfuncţional, deocamdată, dar în zece ani ne va fi greu să ne imaginăm realitatea fără straturi de date suprapuse, aşa cum acum nu ne vine să credem că am putea umbla fără mobil la noi.

● Frontierele îşi pierd importanţa, online-ul facilitează acţiunea politică. Neal Stephenson îşi imaginează un viitor al republicilor distribuite, state compuse din mici teritorii răspîndite ici-colo şi intercalate cu cele ale altor state. Ideea scriitorului de SF ne ajută să înţelegem că graniţele propriu-zise au mai puţină importanţă atunci cînd comunităţile de interese şi interacţiunile economice se produc în afara lor. Mulţi dintre noi au deja experienţa lucrului de la distanţă, cu parteneri din UE sau din afara lor. De la un punct încolo, această stare de lucruri poate căpăta şi o coloratură politică.

Se întîmplă deja: S-a spus că rolul Twitter în mişcările din Iran sau Primăvara Arabă a fost supraevaluat. Totuşi, în ziua de azi e greu să-ţi imaginezi valul de fenomene tip Occupy, inclusiv marşurile de protest de la noi, din toamna anului trecut, fără conectivitate în reţea.

● Abuzurile se vor diversifica, de la simpla hărţuire online, la ciberterorism. Llewellyn Kriel, comentator sud-african al fenomenului, spune: „Totul – absolut totul – va fi disponibil online, cu etichete de preţ. (…) Spaţiul privat şi confidenţialitatea datelor personale vor deveni de domeniul trecutului. «Bolile» online – psihice, sociale, dependenţe de cyberdroguri – vor afecta familii şi comunităţi şi se vor răspîndi, vrînd-nevrînd, peste graniţe.“

Se întîmplă deja: Internetul e un spaţiu predilect pentru tot felul de grupuri marginale, de la susţinători ai lui Ceauşescu, la Al-Qaida. Campaniile de bombing, prin care numele cuiva este asociat (temporar) unei insulte, pe Google, au avut loc şi în România.

● Ameninţările online ar putea duce la autoritarism. Toate abuzurile de mai sus vor avea urmări legislative, vor apărea agenţii specializate în cibercriminalitate. La fel ca în afara Internetului, invocarea acestui gen de pericole poate constitui premisa unor puteri nerezonabil crescute din partea autorităţilor naţionale sau transnaţionale.

Se întîmplă deja: Statele cu carenţe democratice limitează sau suspendă accesul la reţele sociale, permanent sau în momentele fierbinţi. Nu e însă vorba numai de ţări precum China sau Arabia Saudită. În România, acum cîţiva ani, Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Moldovan şi o serie întreagă de doamne deputat au avut ideea de a monitoriza întregul online românesc, în căutarea expresiilor injurioase, chiar dacă acestea, în sine, nu constituie un delict. Din fericire, ideea doamnelor deputat depăşeşte posibilităţile tehnice existente în România.

● Oamenii vor renunţa la dreptul la viaţă privată pentru diferite avantaje. Datele personale pe care fiecare dintre noi ni le oferim în schimbul beneficiilor pe care le oferă un serviciu (aparent) gratuit ca Facebook sau Gmail sînt o mină de aur pentru marketing-ul viitorului. Nu e vorba numai de informaţii de stare civilă, studii absolvite, preferinţe culturale, ci şi de locurile în care facem check-in şi care, împreună, dau o imagine foarte concludentă despre viaţa şi traseele noastre.

Se întîmplă deja: Aşa cum spuneam mai sus, acest gen de tranzacţie e deja foarte răspîndit. Problema e că în momentul de faţă nu ştim exact ceea ce se ştie despre noi. Informaţii recente au dezvăluit, de exemplu, că Facebook are capacitatea de a păstra inclusiv mesajele pe care începem să le scriem, dar la care renunţăm din diferite motive. E mai puţin – sau mai mult – decît orice ne-am putea dori să împărtăşim public.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).