Dudeism

În mod normal, dacă autorul acestor rînduri ar fi fost o persoană onestă, acest articol nici n-ar fi existat, fiindcă subiectul lui e moştenirea filozofică şi în mod particular umanist-pacifistă a lui Lebowski „The Dude“, personajul lui Jeff Bridges din filmul Fraţilor Coen. Dar, cum azi se lansează o carte pe tema asta – The Dude şi maestrul zen, meditaţia şi tăcerea merită curmate o clipă.

Mai întîi despre film: Big Lebowski a fost lansat în 1998 de Fraţii Coen şi e cotat în diferite topuri ca una dintre cele mai savuroase comedii ale tuturor timpurilor. Nu există descriere mai nedreaptă şi categorială (scuzaţi cuvîntul, Lebowski-The Dude nu l-ar fi pronunţat niciodată) pentru peliculă. Filmul e un qui pro quo bizar şi în acelaşi timp irezistibil: un şomer fumător de iarbă şi băutor de White Russian, pe nume Lebowski, e luat, de o bandă de derbedei cu aspiraţii de gangsteri, drept un alt Lebowski, răufăcătorul, cel care deţine mai multe milioane extorcate de la, în fine, un alt personaj.

Toată povestea sună ca-ntr-un Billy Wilder sau ca-n Beaumarchais. Dar e altceva, în primul rînd graţie personajului titular, interpretat de Jeff Bridges, care reuşeşte incredibil să-şi castreze toate atributele de sex simbol şi să se transforme într-o paiaţă bărboasă, cu păr lung, slinos, îmbrăcată în cele mai incredibile ciurucuri din clasa pulover cu guler-şal, halat de baie şi pantaloni scurţi de la reduceri. Dacă aţi văzut filmul, v-am plictisit deja; dacă nu l-aţi văzut, singura voastră scuză e că, poate, sînteţi într-adevăr lebowskieni şi dudeişti, într-o asemenea măsură încît nu consideraţi necesar să vă bateţi capul cu lungmetrajele de artă realizate de regizori manierişti, pe deasupra şi fraţi.

Acum despre carte: la 15 ani de la lansarea filmului, volumul prezintă rezultatul a cinci zile de conversaţii între Jeff Bridges şi un maestru zen pe nume Bernie (Glassman, o să vă amintiţi dacă sînteţi tocilari, dar prenumele, Bernie, devorează numele de familie). Conform tuturor relatărilor, Bernie, maestrul, a venit într-o zi la Jeff Bridges şi i-a spus că filmul e plin de învăţături şi spirit zen şi că ar merita discutat pe tema asta. Deşi între Bridges şi Fraţii Coen nu a venit vorba deloc de zen la filmările pentru Lebowski, cel dintîi a acceptat să stea de vorbă cu maestrul Bernie şi, în carte, îi dă implicit dreptate atunci cînd acesta găseşte sămînţă de poveşti moralizator-ezoterice în diferite secvenţe.

În principiu, în carte, atîta cît am citit – fiindcă de la un punct încolo m-am luat cu altele, exact ca pontiful religiei, The Dude –, maestrul Bernie enunţă tot felul de episoade şi le găseşte o intepretare zen, după care Jeff Bridges spune o serie întreagă de poveşti de viaţă, care viaţă se întîmplă mai ales la filmări, în rulotă sau alte spaţii aferente platoului. Interpretările îi cîntă în strună lui Bernie. Am mai zis o dată asta?

Nu ştiu. Cît am citit din carte am citit cînd eram peste măsură de obosit, înainte să adorm, şi ce scrie acolo e de un lejerism nemaivăzut, ciulama pentru creier, mici revelaţii în care mintea se trezeşte ca un membru amorţit. O ruşine, cu excepţia faptului că însuşi sensul discuţiilor şi doctrina globală a dudeismului interzic orice fel de activitate intelectuală mai susţinută şi mai tulburătoare decît acest gen de furnicătură.

Pîn-aici, tot n-ar fi de-un articol. Dar acum vreo doi ani, am citit o carte numită The Big Lebowski and Philosophy: Keeping Your Mind Limber and Abide Your Wisdom. Un titlu prea lung ca să-mi bat capul să-l traduc, cartea am cumpărat-o pe Kindle, dar am văzut-o ulterior la Cărtureşti, de hîrtie, la un preţ previzibil de nesimţit faţă de ediţia electronică, care costă numai vreo 13 dolari, adică vreo 40 de lei. Acolo, lucrurile erau expuse foarte organizat şi mult mai doct decît în volumul care a apărut ulterior la Humanitas, ăla cu maestrul Bernie. Că veni vorba, m-aş distra să-l văd pe Gabriel Liiceanu, diriguitorul editurii, în dialog cu acelaşi Bernie şi cu Jeff Bridges, şi ca să duc pînă la capăt insolenţa, mi-ar plăcea să participe şi Andrei Pleşu, că tot e directorul Dilemei vechi, locul unde scriu aceste rînduri.

Dar, oricum, din toată cartea aia foarte metodic împărţită – nu cea cu maestrul zen, cealaltă, cu filozofia – nu mai ţin minte nimic, doar, eventual, faptul că, parcă, era ceva cu neo-kantianism într-un capitol. Însă asta n-are nimic de-a face cu una dintre dilemele mele deocamdată insolubile, sensul verbului to abide. „The Dude abides“ – spune una dintre replicile celebre din film – şi chestia asta, deşi am înţeles-o literal din prima, continuă să mă intrige. Sensul de dicţionar ar fi „încuviinţează“. Dacă ai frunzărit ceva filozofie, te gîndeşti la stoicism şi la integrarea în ordinea cosmică. În cheie religioasă, ar fi chiar „se închină“. Dacă îţi activezi locuţiunile româneşti, ar fi „lasă să treacă de la el“. Dar tot nu e ce trebuie.

The Big Lebowski nu a produs numai un film irezistibil şi două cărţi. Pe Internet găsiţi şi un stil de viaţă numit dudeism, şi o publicaţie numită The Dudespaper. Există tipi care se îmbracă exact ca Lebowski, cu pulover cu guler-şal sau halat jegos de baie, iar eu, cînd am fost invitat la lansarea cărţii de la Humanitas, aşa am vrut să mă duc. Soţia mea, Ana-Maria Caia, om serios, colaborator al Dilemei vechi, mi-a zis că mă omoară dacă fac aşa ceva. După aceea s-a dovedit că lansarea e într-o zi în care eu sînt plecat din Bucureşti, cu nişte treburi. Cînd a aflat asta, Ana-Maria m-a lăsat să merg în halat. Dar, sigur, diferenţa dintre mine şi The Dude e că eu am treburi, iar el – nu.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).