Alte alegeri

Dacă nu sînt subiectiv, turul al II-lea al prezidenţialelor din 2014 a fost unul dintre cele mai intense din istoria post-1989. În momentul în care scriam aceste rînduri, singurele lucruri pe care le ştiam erau că la secţiile de votare din diaspora erau cozi kilometrice şi prezenţa la vot la ora 13 era de peste 27%, cu trei procente mai mare decît în agitatul, şi el, 2009. Pe undeva, 2014 e un fel de 1996, indiferent de rezultat. Lucru care m-a făcut să-mi amintesc ce am trăit cînd cu victoria lui Emil Constantinescu.

18 noiembrie 1996. Iliescu şi Constantinescu, care îşi dispută funcţia de preşedinte, au avut în turul I 32% şi, respectiv, 28%. Petre Roman rupsese mai bine de 20% din procentele FSN-ului rebrănduit de Iliescu în PDSR, iar pe lista candidaţilor din primul tur fuseseră şi Mudava, şi Adrian Păunescu.

Stăteam de zile întregi în PRO TV, unde eram scriitor de emisiuni de dimineaţă şi tot felul de „speciale“, nici nu mai ştiu exact ce-am făcut, dar ştiu că Florin Călinescu a umplut din nou curtea PRO TV şi bulevardul Pache Protopopescu cu „Votezi şi cîştigi“, cartea poştală şi evenimentele acelea stradale care adunau mii de oameni. Agitaţie mare, despre PRO TV avea să se spună că a cîştigat alegerile din 1996, chemînd lumea la vot, nu există studii care să confirme aşa ceva, dar ăsta-i unul dintre primele enunţuri despre puterea politică a media pe care l-am auzit – şi, fără să-mi doresc asta în mod special, l-am şi trăit.

Am mai povestit că, la un moment dat, în acele zile, am avut două ore libere, mă gîndeam dacă să mă duc acasă să fac un duş sau să merg la vot, m-am dus la vot şi, după ce s-a întîmplat în ’96-2000, mi-a părut rău după duşul ăla. Dar, cu sau fără duşul sau votul meu, eram la treabă, în PRO TV, pregătind Ora 7, bună dimineaţa de a doua zi, cu acelaşi Florin Călinescu, care se agitase toată ziua prin studiouri şi pe-afară. S-a anunţat cîştigătorul: Votezi şi cîştigi Emil. Nu ştiu de ce, nu mi se pare c-am primit ştirea cu surprindere, era pe undeva consecinţa logică a ce făcusem în ultimele zile (nu neapărat votul). Votezi şi cîştigi a venit la Naţional, era un platou făcut special pentru asta acolo, cum aveam pe vremea aceea de revelioane şi altele. Lume bună la Naţional, Tatulici învîrtindu-se ca un electron în jurul lui, Călinescu, obosit fleaşcă şi bucuros şi el, fără mutra aia acră după care se ascundea de regulă.

PRO TV-ul din Pache, locul de unde se emitea, era gol. La etajul 9, unde se făcea emisiunea de dimineaţă, eram numai eu şi un tip poreclit insistent Mandela, asistentul de producţie, ne fîţîiam pe etaj, apucînd ce casete găseam şi încercînd să încropim emisiunea de a doua zi. Parcă ni se terminase televiziunea, nu ştiam ce naiba urmează să facem a doua zi, deşi aveam un format foarte strict, dar ce să pui în el?…

Străzile erau pline de oameni bucuroşi, care cîntau, scandau. Pe la miezul nopţii, am primit un telefon de la Andrei Boncea, director în PRO TV, care îmi spunea că Florin e foarte obosit şi o să vină de la 8, nu de la 7, a doua zi – ne descurcăm? „Da“, am zis. I-am comunicat informaţia lui Mandela, care m-a privit cu ochii lui mari, fix, vreo jumătate de minut. Ne-am gîndit ce naiba facem în prima oră de emisiune, Călinescu era vreo 60% din ce dădeam noi la TV, Mandela s-a apucat să facă un desfăşurător cum a dat Dumnezeu, oricum, urma să emitem într-o lume nouă, ce voia lumea aia nouă de la noi?

Unde naiba găseşti ceva să dai a doua zi la televizor? Hai jos la ştiri. Jos, la ştiri, era al treilea angajat al PRO TV prezent în noaptea aia la post, exceptînd bodyguarzi, control emisie şi alte chestii indispensabile. Al treilea om ne-a dat un teanc cu ştiri din care am făcut o buclă stupidă, de vreo 20 de minute, fără prezentator: poveşti de la secţiile de votare, din ziua de duminică, şi cum s-a bucurat lumea de rezultat, după. Se făcuse deja poate vreo 2 dimineaţa cînd ne mai venise inima la loc, dar mai aruncam cîte-un ochi la Naţional, sărbătoarea nu se terminase, Călinescu era tot acolo. M-am uitat la Mandela, Mandela s-a uitat la mine, ne gîndeam la acelaşi lucru. Telefonul a sunat din nou, era chiar despre acel lucru: Florin e foarte obosit, nu mai vine deloc.

Pe Călinescu l-am mai văzut la emisiune într-o criză de colecist, prezenta reportajele, intrau reportajele, fugea la baie să verse. Era orice altceva decît chiulangiu, cred c-a fost singura dată cînd a lipsit, luni, 19 noiembie 1996. Mandela a început să rîdă nervos. Era simplu de-acum, repetam prima oră, cu bucla aceea tîmpită, şi simulacrul de emisie era gata.

Se făcuse probabil vreo 4 dimineaţa, la PRO TV erau reluări, nişte filme. În post au mai venit nişte angajaţi, printre care un director, în Căciula PRO TV. Dacă n-aţi auzit de ea, Căciula PRO TV era un cadou care se împărţea în stradă, fanii PRO TV erau înnebuniţi după ea. Motivul pentru care pe 18 noiembrie încăpeau cinci oameni în aşa ceva era că de data asta se comandase o căciulă specială, cu diametrul de vreun metru jumate, în care se băgau nişte personaje alcătuind un crab bleumarin. Angajaţii din Căciulă erau, evident, beţi, ne-au tulburat munca, căciula aia mirosea a transpiraţie, dar, în fine, făcusem cea mai proastă emisiune din viaţa mea, cel mai uşor, şi nu mai aveam emoţii.

Mai ţin minte doar că, din motive de pseudo-desfăşurător, Neti Sandu, o persoană aşezată, care a venit luni, a dat vreo zece horoscoape în loc de patru, a doua zi. Şi mai e ceva cu votul ăla după care mi-a părut rău: n-a prea fost bine cu „Votezi şi cîştigi“ Emil. Dar stau şi mă gîndesc cum ar fi fost fără.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).