Ce a cîştigat Mircea Badea mîncînd bătaie

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Cum a funcționat media în tragedia de la Colectiv jpeg

Bătaia încasată de Mircea Badea de la un luptător de box thailandez (sau cum s-o numi sportul respectiv) a declanşat o epidemie de like-uri şi share-uri din partea intelighenţiei de Facebook. În acest echivalent modern al aplauzelor şi uralelor din arenă se ascunde însă un eşec, al raţionalităţii şi, implicit, al ideii de presă. Iar asta, din punctul de vedere al lui Mircea Badea, e o victorie.

De la ce s-au luat cei doi şi de ce ar merita să vorbim în Dilema veche despre asta? Pe la sfîrşitul verii, cînd Dan Voiculescu a ajuns la închisoare, iar instanţa a decis că sediile Antenelor trec înapoi în proprietatea statului, în urma afacerii frauduloase numite privatizarea ICA, Mircea Badea a scos demonstrativ o masă în faţa clădirii din Bucureşti-Ploieşti a postului. Badea a vrut să-şi facă numărul menit să-i convingă publicul că „justiţia lui Băsescu“ interzice libertatea de exprimare, dar el nu cedează. O serie de motociclişti, printre care şi Constantin Teodor, omul care l-a bătut ulterior pe Badea, au apărut atunci pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în preajma Antenelor, şi au început să-şi ambaleze motoarele. Badea a susţinut la TV o tiradă presărată cu cuvinte de genul „cretin“, „handicapat mintal“, în care îşi declara intenţia de a „rezolva“ unul dintre motociclişti „rău de tot“.

Nu toate cuvintele folosite atunci de Badea pot fi publicate într-o gazetă civilizată, ca Dilema veche. Dar, la televizor, ele se pot spune, nu numai fiindcă s-au spus, ci şi pentru că CNA nu a luat atitudine, ca instituţie. Doar Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, reprezentanţii adversarilor politici ai lui Badea, au condamnat în nume propriu ameninţările şi violenţa de limbaj a acestuia.

La cîteva zile după, motocicliştii l-au aşteptat – paşnic – pe Mircea Badea, la ieşirea din emisiune. Constantin Teodor l-a provocat la o luptă, în cadru mai mult sau mai puţin formal, întrebîndu-l dacă e gata să-şi susţină ameninţările cu fapte. Se dovedeşte că Badea a acceptat.

Aţi mai văzut undeva aşa ceva? Cu siguranţă, în filmele istorice sau pe strada periferică a copilăriei. Toată povestea aduce, scălîmb, a duel. Cei doi au avut de împărţit o „chestiune de onoare“, pe care au ales s-o rezolve printr-o parodie de luptă.

De ce numesc lupta „parodie“? Îmi declin orice fel de competenţă în materie de box thailandez, kempo sau local kombat – oricum s-o fi numind ceea ce s-au prefăcut că fac cei doi. Dar, spre deosebire de un duel adevărat, lupta s-a petrecut nu la adăpostul privirilor, ca o chestiune de onoare, ci tocmai ţinînd cont de priviri şi de ceea ce ar urma să spună spectatorii şi fanii fiecăruia despre ea. Cei doi au negociat condiţiile atent în avans, iar ceea ce am văzut a fost un spectacol, şi nu un meci propriu-zis: nici nu s-ar fi putut, cu un campion şi un realizator TV în ring. Am asistat exact la ceea ce remarca Roland Barthes în meciurile de catch, cele care prezintă publicului nu o luptă reală, ci un exerciţiu demonstrativ sau un fel de teatru simplist despre bine şi rău.

Simulacrul a stîrnit nu numai aplauzele like-urilor şi uralele share-urilor, ci şi, din păcate, un cronicar cu reputaţie, Cătălin Tolontan, care a ţinut să examineze problema din punctul de vedere al sportului propriu-zis, sancţionîndu-l pe Teodor pentru că s-a luptat cu un amator, din postura campionului.

Tolontan ar fi putut scrie despre media sau despre sport; a scris despre sport, cînd de fapt problema e una de media. Oameni de felul lui Mircea Badea nu numai că ies din vechea logică a jurnalismului atunci cînd spun ceea ce spun la televizor, ci şi ajung să treacă de la insultă la pumn. Nici o legătură cu regulile polemicii civilizate, care fixează confruntarea nu numai în plan verbal, dar şi pe terenul ideilor şi al raţionalităţii. De la un punct încolo, un discurs ca al lui Badea ajunge să se transforme, la propriu, în lovituri. Forţa primează asupra raţionalului – sau, chiar dacă e vorba de o mascaradă, publicul asta înţelege.

Din nou, dincolo de conotaţiile de simulacru, asta s-a mai petrecut odată, în Evul Mediu. Duelul e o uzanţă care vine din aşa-numitele leges barbarorum, uzanţele triburilor germanice, şi e necunoscut în dreptul roman. Dezavuat de Biserică, ajunge destul de repede, din uzanţă nescrisă, o practică interzisă. Regina Elisabeta I l-a scos în afara legii în 1571.

Dueluri au mai fost, desigur, de atunci. În Franţa, în 1967, un socialist pe nume Gaston Defferre a rănit cu două lovituri de sabie un oponent politic pe nume René Ribière, pe care îl făcuse în prealabil „abruti“. În 1952, Allende, comunistul de la care avem în România refugiaţii chilieni din 1974, s-a bătut, cu pistoalele, cu un viitor preşedinte al Chile-ului, Raúl Rettig. Exemplele din trecutul mai îndepărtat sînt mai notorii. Însă interesant e altceva: duelul devine o uzanţă proscrisă cam pe cînd apare presa, la începutul epocii moderne. Odată cu jurnalismul, în sistemele legale apar prevederile referitoare la insulta şi calomnia în scris, mult mai puternice decît o înjurătură în agora. Numele englez al infracţiunii, libel, vine tocmai de la cuvîntul latin care înseamnă „cărţulie“ sau „opuscul“. În accepţiunea iluministă, onoarea cuiva depinde de adevărul sau neadevărul unui enunţ negativ, iar adevărul este stabilit de o „comisie de specialitate“ – în cazul dat, de un tribunal. Iluminismul, cel care revine la tradiţia greco-romană, şi fiica lui, presa, neagă „dreptul celui mai tare“, consfinţit prin forţă în cazul duelurilor.

Înapoi la parodia Badea – Teodor: a dovedit oare cel de-al doilea, cîştigînd lupta, că nu e ceea ce primul numea „cretin“ sau „handicapat mintal“? Mie şi dumneavoastră, probabil că nu, fiindcă noi ştim că, de exemplu, handicapul mintal sau cretinismul te împiedică să mergi cu motocicleta. Dar, pentru uzul galeriei – da. Fiecare stradă din fiecare mahala a fiecărui oraş din România are percepţia tribală, difuză, a faptului că pumnii funcţionează ca mecanism de tranşare a disputelor. În această logică, fundamental opusă raţionalului şi regulilor presei, şi cel care mănîncă bătaie e „în regulă“. În această logică funcţionează şi Mircea Badea, pentru uzul acestui tip de public, şi acesta e motivul pentru care a acceptat provocarea motociclistului.

Bineînţeles, jurnalişti şi literaţi care s-au bătut în duel au mai fost. Dramaturgul Ben Jonson a ucis un actor, în secolul al XVI-lea. Puşkin avea o predilecţie pentru astfel de lucruri, care i-a atras şi sfîrşitul prematur, după o rană de pistol căpătată în 1837. Cîţiva ani mai tîrziu, Lermontov, un alt poet rus, a ucis pe cineva. La noi, Viorel Ilişoi a documentat cazul unui oarecare Spiru Prasin, care a murit în 1904, la Iaşi, într-un duel cu alt oarecare Wolf Filkenstein, din cauza unui sonet. Însă toate aceste confruntări au o notă paseistă, romantică, explicabilă în termeni de filiaţie culturală.

„Duelul“ lui Mircea Badea vine, în schimb, din tradiţia demonstrativă a mahalalei şi a filmelor cu Brusli, în care „ţine-mă să nu-l omor“ şi reacţia publicului sînt mai importante decît satisfacţia personală, propriu-zisă, sau cel puţin o dictează pe aceasta. Fanfaronadele de după ale realizatorului, care a susţinut în esenţă că a abadonat lupta fiindcă a obosit, continuă aceeaşi logică, la fel cum Mihai Gâdea („Sînt foarte mîndru de prietenul meu… s-a comportat admirabil“) omologhează mahalagismul violent al lui Badea, ca politică a unui post TV.

Un like sau un share la toată această poveste e proba că raţiunea nu mai contează. Şi că presa se transformă în altceva, o bătaie de cartier camuflată de un nume exotic şi nişte echipamente colorate, chiar cu concursul like-ului sau al share-ului în cauză.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

bani lei oferta namara bani
Cât ar putea ajunge salariul minim în 2027. Trei scenarii, unul trece de 5.000 de lei
Salariul minim brut pe economie ar putea ajunge la 5.079 de lei de la 1 ianuarie 2027, dacă Guvernul va alege varianta unei majorări până la 52% din salariul mediu brut estimat pentru anul viitor.
Shutterstock test glicemie png
Aliatul surpriză al glicemiei! Ce au arătat 13 studii clinice despre efectele acestui condiment
Ghimbirul se află în atenția cercetătorilor după ce o analiză amplă a 13 studii clinice a identificat o legătură între administrarea suplimentelor pe bază de ghimbir și reducerea glicemiei la persoanele cu diabet de tip 2.
stanga mobil dreapta desktop (43) jpg
Mesaj anti-Trump, proiectat cu laser chiar pe fațada hotelului său din Las Vegas. Cum a fost pus la cale protestul devenit viral
Un artist francez a găsit o modalitate inedită de a transmite un mesaj împotriva președintelui american în ziua alegerilor intermediare din Statele Unite.
reduceri png
O nouă campanie de Black Friday începe pe 4 noiembrie. Reduceri de până la 60% la anumite produse
O nouă campanie de Black Friday începe miercuri, 4 noiembrie, cu reduceri de până la 60% la o selecție de produse. Promoțiile se desfășoară în paralel cu ofertele anunțate de alți retaileri pentru luna noiembrie.
apa robinet
Apa și canalizarea devin un lux în Ilfov: locuitorii vor plăti cu 77% mai mult decât bucureștenii
Locuitorii din localitățile deservite de Apă-Canal Ilfov vor plăti mai mult pentru apă și canalizare începând cu 10 noiembrie 2026. Operatorul regional a anunțat noi tarife, care duc costul cumulat al serviciilor la 19,48 lei pentru un metru cub, fără TVA.
Donald Trump profimedia 1148415472 jpg
Trump pregătește un audit al cheltuielilor electorale ale republicanilor după alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american ar fi cerut o verificare detaliată a modului în care au fost cheltuite fondurile uriașe ale organizației MAGA Inc. și ale Comitetului Național Republican.
Gigi Becali | FOTO Facebook
Gigi Becali, derapaj verbal la adresa unei jurnaliste care l-a întrebat despre declarația de avere: „Ordinaro care ești”
Gigi Becali, deputat și patron al clubului FCSB, a avut o reacție agresivă la adresa jurnalistei Oana Manițiu de la Context.ro, care l-a contactat pentru a-i adresa întrebări despre averea sa și terenurile deținute de parlamentari.
Mormântul lui Tutankhamon din Luxor- Egipt FOTO Shutterstock
4 noiembrie: Ziua în care a fost descoperit accesul spre mormântul lui Tutankhamon. Ce i-a ucis pe cei care l-au deschis
Ziua de 4 noiembrie aduce în prim-plan descoperiri arheologice, destine ale unor personalități românești și momente care au marcat politica mondială, de la reprimarea Revoluției Maghiare la alegerea lui Barack Obama.
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
De ce nu e bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit? Greșeala pe care o fac mulți români în fiecare dimineață
Să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit pare un obicei sănătos și o metodă simplă de a începe ziua în ordine. Totuși, specialiștii atrag atenția că acest gest aparent banal poate favoriza dezvoltarea acarienilor microscopici.