Dintre toate prognozele media care mi s-au adeverit, cel mai tare mă bucur de revenirea lui Florin Călinescu la Românii au talent, fiindcă predicțiile pe care le poți face la noi sînt de regulă negative. În cazul lui Călinescu a fost pe dos, iar după mai multe episoade, putem vedea și de ce.
Trump a obținut ceea ce se numește earned media (reflectare neplătită în presă) în valoare de 1,9 miliarde de dolari, de aproape 200 de ori mai mult decît bugetul investit de candidat în reclamă.
Săptămîna trecută, VICE a comunicat decizia de a se extinde în Europa Centrală și de Est, anunț care s-ar putea să-i lase reci pe o jumătate din cititorii Dilemei vechi, cei care nu știu ce e VICE. Ceilalți se vor mira și ei, fiindcă citesc deja VICE, care scrie despre subiecte românești, în limba română, de ceva vreme.
Săptămîna trecută, cînd cu vizita lui Klaus Iohannis în Israel, România s-a trezit cu un președinte care vorbește. Și vorbește prost. Și cînd vorbește prost, nu vorbește numai prost românește. Ci generează un fel de flux verbal în același timp aleatoriu și autodemascator.
Incapabilă să mai facă față cheltuielilor curente, inclusiv salariile angajaților, TVR a difuzat săptămîna trecută o serie de talk-show-uri în care se pune pe sine însăși în discuție. A spune despre Societatea Română de Televiziune că e „pe marginea prăpastiei“ sau „în faliment“ a devenit un clișeu.
Marile show-uri gen Românii au talent au intrat pe post și, odată cu ele, și publicitatea care le finanțează. Dacă despre noutăți ca reapariția lui Florin Călinescu s-a vorbit deja, reclama difuzată în emisiuni de acest gen se schimbă. Din punctul de vedere al telespectatorului, e bine să știți la ce vă uitați.
Dacă tabloidizarea presei nu mai e un motiv de dezbatere, ci o realitate, interesant devine modul cum se segmentează zona tabloidă a pieței. România urmează în linii mari trend-urile mondiale, dar cu observația că așa-numitele brand-uri quality sînt mult mai afectate.
Site-urile de știri au scris deja că, pe propria pagină de Facebook, Liviu Dragnea a fost victima unui trolling colectiv de durată, care a început miercuri, în subsolul unei postări despre lege. Trolling-ul s-a întins și pe Wikipedia, unde pagina în engleză a lui Dragnea a fost vandalizată repetat.
În ultimele zile, știrile despre Kanal D lider de audiență în prime-time, cu sau fără Bahar, noul serial turcesc, se înmulțesc. Sub ele se ascunde faptul că producțiile cu potențial ale Antenei 1 și PRO TV nu au intrat încă în grilă. Ce ne așteaptă din primăvară? Dar din toamnă?
Nu toate site-urile obțin însă venituri din publicitate în același mod – sau cel puțin, nu din publicitatea strict românească. Un Efemeride.ro, binecunoscut pentru gogoșile care apar și reapar în newsfeed-urile noastre de Facebook, e într-o zonă mai puțin vizibilă a Internetului.
Dacă aveți un televizor inteligent, IoT-ul a intrat deja la dumneavoastră în casă. Și, în timp ce beneficiile acestei subrețele care depășește vechea rețea sînt uriașe, felul în care ea va modifica lumea e greu de anticipat și include riscuri.
Farmaciile la care se găsește altceva decît prescrie doctorul sînt ceva interesant: ele sînt, în orice caz, pline. De alte lucruri și, evident, de alți pacienți. Lucrurile sînt tot felul de smacuri, cosmetice și nenumărate suplimente alimentare, așezate în primele rafturi, chiar sub nasul clientului plătitor.
În 2014 și 2015, deținuții din România au publicat nu mai puțin de 415 lucrări științifice, lucru care le-a scurtat timpul de detenție cu 415 luni, a socotit pentru noi The Guardian, justificîndu‑și pe deplin numele bicentenar. Revoltător, nu?
Un e-mail a făcut să-mi stea dumicatu-n gît: Claudia Pavel se epilează definitiv iarna! Din toate aiurelile pe care le‑am primit în ultima vreme, asta e, probabil, cea mai mare. Dar de ce ne interesează pe noi, în Dilema veche, epilatul definitiv? Fiindcă în el se ascunde o întreagă lucrătură de marketing, pe care e bine s-o știți.
Sfîrșitul anului e perioada cînd presa publică diferite recapitulări și prognoze. Fiindcă fac asta de mai mulți ani în privința pieței media, mi se pare cinstit să reiau ceea ce scriam în Dilema veche la sfîrșitul lui 2014, pentru ca să vedem unde am prognozat corect și unde am greșit.
Moda lui „Vezi aici“ și „N-o să-ți vină să crezi ce pierzi dacă nu dai click“ s-a generalizat pe Internetul românesc, și nu numai. Noi te învățăm cum să afli ce prostii se ascund, și cum se ascund, sub asemenea titluri, dar fără să-ți donezi prețiosul click, pornind de la cîteva exemple.
Tulburări de atenție, dificultăți de învățare, probleme cu somnul și cu alimentația. Dacă ne uităm mai atent la ceea ce spune AAP, vedem că problema copiilor care se uită la televizor e mai degrabă cea a adulților care se uită la televizor împreună cu copiii, lăsați în plata Domnului alături, pe canapea.
Teoriile conspirației care au circulat după incendiul de la Colectiv și deruta informațională care a urmat atentatelor de la Paris au făcut publicul larg să-și pună problema intoxicărilor, minciunilor și prostiilor de care ne împiedicăm la fiecare două linkuri postate pe Facebook. Cum ne vindecăm de derută?
Ştirea e relatarea unui fapt nou sau nou revelat, spune plicticoasa definiție care se predă în facultățile de jurnalism. Ca să scape de plictiseală, presa românească a ieșit însă din cadrele strîmte și neimaginative ale acestei definiții, cu o serie întreagă de inovații.
După tragedia de la Club Colectiv și mitingurile de protest, Facebook-ul și site-urile-petardă s‑au umplut de o serie întreagă de dezinformări sau intoxicări. Deși pare la mintea cocoșului că toate aceste povești nu sînt adevărate, există oameni civilizați care ajung să creadă în ele, în lipsa informației.
Faptul că și media s-a mobilizat, la maximum, după tragedia de la Club Colectiv, e la urma urmei firesc. Merită însă consemnat faptul că, în general, presa a relatat cu acuratețe și relevanță ceea ce s-a întîmplat. Cu unele excepții.
În percepţia generală, calculatorul şi acel sos adictiv în care se bălăceşte, Internetul, sînt un echivalent contemporan al Lămpii lui Ilici. Totuşi, la fel cum nici calculatorul nu mai e calculator în ultima vreme, ci mobil sau tabletă, nici Internetul nu mai e ce-a fost.
Producţiile turceşti aduse de Kanal D în România s-au extins pe mai multe posturi TV autohtone, inclusiv PRO TV, deşi în lumea anglo-americană serialele TV (sau online) au devenit în ultima vreme locul unde creativitatea, actorii şi regizorii unui Hollywood cam secătuit se repliază cu folos.
Tehnologia alienează, deturnează, îmbolnăveşte la cap. Am făcut un inventar al cîtorva idei de felul ăsta, legate de Internet şi calculator. Totuşi, pînă la urmă, dracul nu e chiar atît de negru.
După o serie de experimente nu foarte reuşite, gen Lecţii de viaţă, PRO TV a intrat în toamna aducătoare de audienţe şi bani din publicitate cu o grilă conservatoare: două zile de Master Chef, lunea şi marţea, urmate de Visuri la cheie, miercurea, Las Fierbinţi, joia, şi Vocea României, vinerea.
Aţi încercat vreodată să gătiţi o reţetă tradiţională românească după Radu Anton Roman sau Sanda Marin? Dacă da, ştiţi că rezultatul e din cale-afară de familiar, exclude orice fel de revelaţie. Şi, în general, contrazice toate poncifele moderne despre mîncat sănătos.
Totul începe şi se termină pe Facebook: acolo ne dedulcim, mai nou, şi la o bună parte din consumul de conţinut zilnic. Problema e că, pe acelaşi Facebook, spre noi vin o serie întreagă de minciuni gogonate, intoxicări sau prostii pure şi simple, dinspre site-uri mici şi rudimentare.
Pe PRO TV, la Ferma vedetelor, Dan Helciug şi Vica Blochina fac concurs de spart cărămizi din chirpici sau ceva asemănător – dacă primul e cîntăreţ, claim-ul la celebritate al celei de-a doua e statutul vremelnic de amantă a lui Piţurcă şi un proces de paternitate pe care i l-a intentat aceluiaşi.
Nu mai avem ziare care să vîndă peste 100.000 de exemplare. Ultimele cifre BRAT, date publicităţii luni, plasează Click! la 99.094 de exemplare vîndute, în medie, pe ediţie, în perioada martie-iunie 2015. La fel stau lucrurile şi cu alte gazete de hîrtie. Dar, totuşi, cum schimbă asta lucrurile?
Radu Banciu se mută pe B1 la ora 20, iar Dragoş Pătraru, pe TVR, la ora 22. Numai Mircea Badea, inventatorul a ceea ce numeam acum cîtăva vreme meseria de Mircea Badea, rămîne, peste mode şi timp, la ora 23.
Scandalul legat de organizarea concertului Robbie Williams are o mulţime de perdanţi şi un relativ cîştigător, în materie de imagine. Pînă la urmă, socoteala e simplă: brand-urile prea mercantile o încasează din cînd în cînd, şi bine de tot.
Campania Coca-Cola „I’ve kissed…“ o are cap de afiş, în România, pe Delia. Cîntăreaţa, care a reuşit un meritoriu comeback de cînd cu X-Factor, nu prea are nici în clin, nici în mînecă cu centenarul aniversat de Coca-Cola.
Banii vorbesc, inclusiv, sau mai ales, în piaţa TV din România. Motivul pentru care nu prea mai scriu analize media e acela că încep să semene cu buletinele meteo – foarte interesante, dar, în definitiv, inutile în sensul că ar trebui – sau nu ar trebui – să-ţi iei umbrela mîine, cînd ieşi din casă.
Zilele trecute, Apple a anunţat o serie întreagă de actualizări ale sistemelor de operare de pe mobil/tabletă şi calculator, plus o serie întreagă de servicii care concurează alţi giganţi ai tehnologiei, ca Proactive, care vrea să se bată umăr la umăr cu Google Now.
Pe la începutul lui 2014, imagini dintr-o arhivă fotografică românească ajungeau pe Time Lightbox, secţiunea de imagine a site-ului celebrei reviste, cu corespondent în ediţia de tipar a aceleiaşi publicaţii.
Facebook a lansat Instant Articles, un tool care permite publisher-ilor electronici să îşi pună conţinutul direct pe reţeaua socială, într-un aranjament comod şi spectaculos, gîndit special pentru telefonul mobil.
Dacă stimata doamnă dr. în cinematografie şi-ar fi dat osteneala să parcurgă măcar mapa de presă a filmului, ar fi aflat că acesta se sprijină pe scrierile şi aportul personal al Constanţei Vintilă-Ghiţulescu, istoric premiat, autor al mai multor volume despre epoca fanariotă, şi nu pe Wikipedia sau vreun articol dubios de cotidian.
Simei vrea un public de televiziune de ştiri românească: peste 50 de ani, „nişte burghezi buni şi oneşti, doritori de legalitate şi ordine, însă lacomi de bîrfe şi de dezvăluiri cu privire la felurite forme de dezordine“.
În România, opiniile şi convingerile sînt obligatorii. Dreptul garantat de Constituţie de a avea o părere e o formă mult atenuată a obligaţiei de a emite această părere, tot mai presantă, mai ales de cînd Facebook-ul a devenit un mod de viaţă pentru aproape o jumătate din populaţia ţării.
Acum vreo zece ani, între vechea gardă a presei româneşti, oamenii-gazetă gen Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu, şi Evenimentul zilei izbucnea o polemică referitoare la aşa-numita publicitate fără „P“ şi amestecarea atribuţiilor jurnalistice cu cele legate de vînzările de publicitate.
Internetul de azi, aproape numai Facebook, whatsapp-uri şi aplicaţii de mobil pentru nou-veniţii puberi sau, dimpotrivă, sexagenari, era cu totul altfel înainte de apariţia Google. Motoarele de căutare erau construite pe principii mult mai simple, precum frecvenţa cuvîntului căutat în pagini.
Faţă de alte tipuri de gogoriţe publicate de presă, fonfleul ştiinţific nu e o intoxicare, ci o tentativă de a stîrni atenţia sau mirarea cu pseudo-descoperiri. De regulă, dar nu totdeauna, el se bazează pe „specialişti“.
Mania presei de a livra cînd şi cînd revelaţii care răstoarnă istoria cu susu-n jos e, să zicem, la fel de veche cît presa. În ultimii ani însă, în România, ea se acutizează şi capătă o serie de caracteristici aparte. Ca dovadă, cele trei filoane de dezinformare specific autohtone de mai jos.
Dezvăluirile şi investigaţiile abundă prin presa românească. Cum facem să ştim care sînt „pe bune“ şi care nu sînt? Primul criteriu ar fi că cutare sau cutare dovadă – înregistrare, document – e ceva ce-a găsit redacţia prăvăliei media cu pricina sau, dimpotrivă, un lucru care i s-a oferit.
Klaus Iohannis are sindromul Asperger, e sigur-sigur. La fel cum Traian Băsescu posedă, mai presus de orice dubiu, boala Parkinson, iar Adrian Năstase s-a împuşcat rău de tot cu glonţul acela. Dacă nu ştiţi de unde vin toate aceste certitudini gogonate, aflaţi că la originea lor sînt nişte specialişti, de regulă anonimi.
În tămbălăul comunicaţional în care trăim, bătrînul, deja, trolling de forum tinde să devină o strategie care nu numai că se extinde către brand-urile media cu vechime, dar are şi mare succes. Exemplele care urmează o dovedesc.
Lansarea Apple Watch va schimba felul cum ne înţelegem cu butoanele şi alte apendice ale tehnologiei. Gesturile pe care le vom face pe ceas vor transforma percepţia noastră despre lume. Este vorba despre încă un gadget, ceva ce în principiu am putea dispreţui, dar nu e orice fel de gadget.
Luni, Monica Macovei şi-a lansat mult aşteptatul partid politic, despre care am aflat că se numeşte M10. Cum Macovei a avut un răspuns bun din partea intelectualităţii şi a reţelelor sociale în campania pentru prezidenţiale, o analiză mai amănunţită a elementelor de imagine şi retorică e interesantă.
Discursul despre închisoare, cu care Elena Udrea a încercat să obţină un vot negativ al colegilor parlamentari în chestiunea arestului preventiv, e rudă cu acel „N-au pîine? Să mănînce cozonac“ atribuit Mariei Antoaneta, dar prezent în Confesiunile lui Rousseau înainte ca regina să fi avut cum rosti aceste cuvinte.
