Late night şi prime-time

Radu Banciu se mută pe B1 la ora 20, iar Dragoş Pătraru, pe TVR, la ora 22. Numai Mircea Badea, inventatorul a ceea ce numeam acum cîtăva vreme meseria de Mircea Badea, rămîne, peste mode şi timp, la ora 23. Plimbarea autointitulaţilor pamfletari prin grilă pare că nu are prea multă semnificaţie raportat la piaţa TV românească, dat fiind că e vorba de formate şi realizatori ieftini, cu rating mic. Totuşi, ea contează, exact din aceste motive. 

Am mai spus-o, categoria de „pamfletar“ a apărut în televiziunea românească din nevoia de a umple cu emisiuni ieftine spaţiul de

, care începe la ora 23 şi realizează venituri mai mici din publicitate decît

-ul (19-23). Prototipul genului a fost

a lui Badea, emisiune care însemna o investiţie modică, în moderator, o masă, un scaun şi cîteva ziare. Între timp, ziarele au cam dispărut, dar acest gen de pseudoformat a rămas şi s-a multiplicat în Pătraru şi Banciu (dar şi alţii, mai efemeri), ca un gen de monolog mitocănesc – şi partizan, în funcţie de finanţatorul televiziunii. Dintre cei amintiţi, singurul care are pretenţia de a face altceva este Dragoş Pătraru, în a cărui emisiune se regăsesc segmente în care mai apar alte personaje sau diferite şmecherii audiovizuale rudimentare şi prea puţin convingătoare. Rămîne ca şi publicul să-l perceapă ca fiind altceva.

Acest gen de lucruri generează de regulă 1-2 puncte de rating, în medie, pe ediţie, puţin faţă de cele 10 puncte la care aspiră un jurnal de ştiri sau un show bun de

, pe televiziunile-lider gen PRO TV sau Antena 1. Totuşi, un Mircea Badea s-a lăudat nu o dată că emisiunea lui e profitabilă şi se poate, foarte bine, să fie aşa: raportat la salariul de 6500-7000 de euro al moderatorului, care s-a vehiculat repetat în breaslă, costurile unei ediţii (de acelaşi ordin de mărime, cu salariul repartizat pe numărul de prestaţii lunar) sînt sub 500 de euro. Adică mărunţiş, raportat la zecile de mii de euro investite, tot pe ediţie, în divertismentul de

Pe o piaţă în care banii albi din publicitate sînt puţini, iar cei gri, din finanţări politice, încep să se ducă mai nou şi spre finanţarea unor oficine de propagandă online, „reţeta Mircea Badea“ e una din cele mai bune care se pot găsi, cinic vorbind. Ca dovadă faptul că Pătraru a fost înfiat de la România TV de un TVR falit, care ar fi trebuit să aibă pretenţii de televiziune majoră, dar, din cauza managementului dezastruos, a ajuns să cheltuiască cei peste 100 de milioane de euro de care dispune anual pe orice altceva decît formatele proprii. 

Viabilitatea „reţetei Mircea Badea“ e probată şi de analogia cu piaţa americană, unde marile reţele (NBC, ABC, CBS), dar şi posturi importante de

ca TBS sau Comedy Central, programează în

formate oarecum asemănătoare, probabil sursa de inspiraţie a celor româneşti. Publicul de la noi ştie cîte ceva despre Jay Leno sau David Letterman de pe NBC şi CBS, ori Jon Stewart şi Stephen Colbert de pe Comedy Central, care fac cam toţi acelaşi gen de format, începînd cu un monolog şi continuînd cu segmente de talk-show şi/sau muzică. În linii mari, „meseria de Mircea Badea“ înseamnă degradarea şi expandarea monologului de

american de la cîteva minute la o oră de emisie, pentru ca celelalte segmente – interviuri, scheciuri, rubrici –, care puteau fi văzute şi în România pe vremuri, în

a lui Călinescu, să dispară. 

Un om cu merite incontestabile în televiziunea de la noi îmi zicea zilele trecute, despre schimbarea de paradigmă prin care trece media românească, şi nu numai ea, că Mircea Badea va supravieţui, orice se va întîmpla cu Antena 3, instituţie cu un viitor nu foarte clar, date fiind intrarea în închisoare a fondatorului Dan Voiculescu şi eşecul lui Victor Ponta, candidat pe care l-a susţinut la prezidenţiale. Deocamdată, cel mai bun lucru pe care putea să-l facă Badea era să rămînă la ora 23. Iar mutarea lui Banciu şi Pătraru mai devreme, de la care am pornit, e hazardată.

Ca să înţelegem de ce, e cazul să spunem ce caută Banciu la ora 20 şi Pătraru – la ora 22: e vorba de speranţa că o reţetă foarte ieftină, de relativ succes noaptea tîrziu, ar putea funcţiona şi în

pe raţionamentul: aceleaşi costuri mici şi un rating posibil mai mare, proporţional cu faptul că la ora 20 sau 22 e mai multă lume la TV decît către miezul nopţii. Probabil, însă, nu va fi aşa. 

Iar cel mai bun argument e ceea ce s-a întîmplat acum cîţiva ani pe piaţa americană. Acolo,

-urile încep la ora 23,35, consacrată pe NBC de Johnny Carson, părintele genului. În 2010, Jay Leno, regele

-ului, a fost înlocuit, pe acelaşi NBC, de Conan O’Brien, dar managementul reţelei a avut ideea de a-l păstra pe Leno pentru un alt show asemănător, care avea să înceapă la ora 22, în spaţiul în care pînă atunci rulase costisitorul şi longevivul

Era vorba tot de un calcul de bani: show-ul lui Jay Leno costa în jur de 1,5 milioane de dolari pe săptămînă (cinci ediţii), cu aproximaţie bugetul

de serial de reţea. Ceea ce a urmat a fost însă o hecatombă pentru NBC. Conan O’Brien a obţinut rezultate proaste la ora 23,35, iar Jay Leno nu a reuşit să facă nimic la ora 22. Jay Leno a fost mutat înapoi la 23,35, unde a evoluat pînă în 2014, iar Conan O’Brien a părăsit NBC, pentru a reveni ulterior pe TBS. 

Experimentul NBC arată că, pe o piaţă ca aceea americană, formatele de

nu funcţionează în

Oricît de diferiţi ne place să credem că sîntem, în materie de televiziune sîntem receptivi la aceleaşi lucruri ca publicul din toată lumea, de la

la telenovele şi serialele turceşti, devenite şi ele un fenomen dacă nu global, cel puţin cu o arie de răspîndire foarte largă (Balcani + ţările arabe). În momentul de faţă, un Banciu la ora 20 arată ca o pată de culoare (e drept, ieftină) în lungul şir de tăietori de frunză la cîini cu invitaţi din studiourile televiziunilor politice. Probabil logoreea lui, de o violenţă diminuată din cauza

ului, nu va funcţiona acolo. Dar rămîne de văzut: deocamdată, apariţia monologiştilor în

(Silviu Mănăstire, un alt

de aceeaşi factură, primeşte şi el un spaţiu zilnic de la B1) sugerează că politicienii nu prea mai au chef să se ducă la TV. Acum, ei au Facebook şi superstiţia că Facebook a cîştigat alegerile pentru Iohannis. Care o înlocuieşte pe aceea că televiziunile sînt cele care schimbă jocul.  

Cum să devii un Nimeni