Cu ce se mănîncă VICE
Săptămîna trecută, VICE a comunicat decizia de a se extinde în Europa Centrală și de Est, anunț care s-ar putea să-i lase reci pe o jumătate din cititorii Dilemei vechi, cei care nu știu ce e VICE. Ceilalți se vor mira și ei, fiindcă citesc deja VICE, care scrie despre subiecte românești, în limba română, de ceva vreme, drept care din punctul lor de vedere e deja extins. În cele ce urmează, avem de toate, și pentru cititorii, și pentru necititorii VICE, ca să-i convingem că se află în fața unui brand care va prinde viteză.
Ca unul care am scris în VICE la o vîrstă la care ar fi trebuit probabil să mă mărginesc doar la Dilema veche (dac-am fi fost în America, aș fi zis New Yorker), o să vă spun că declarația fondatorului, Shane Smith, despre extindere, e în același timp găunoasă și adevărată: „Tinerii de acolo (Europa Centrală și de Est – n.r.) își doresc genul de conținut care contează pentru ei – fie știri, articole de lifestyle sau documentare – pus în valoare în felul în care ei văd lumea. Și foarte puține brand-uri media li-l oferă“. VICE e, ca și declarația lui Shane Smith, în primul rînd, atitudine. Or, într-o țară ca România, atitudinea se manifestă în jurnalism prin a lua atitudine contra unui partid politic, într-o publicație a celuilalt partid politic: la drept vorbind, o ipostază de vierme, atît referitor la jurnalist, cît și la publicație. Cînd nu e vorba de așa ceva, media românească – și, în general, din lume – problematizează sub imperiul considerentelor referitoare la imparțialitate, neutralitate și echilibru care au fost cultivate timp de decenii, în epoci mai prospere, și deci mai raționale, ale omenirii și implicit ale presei.
În această seră de nuanțe, în 1994, la Montréal, a luat ființă sub un alt nume ceea ce azi se numește VICE Media, o corporație de hîrtie, Internet și TV care anul trecut ajunsese să valoreze patru miliarde de dolari și în care gigantul entertainment-ului global pe nume Disney tocmai investise 200 de milioane în aceeași monedă. De ce? Fiindcă VICE vinde tiraje mari și realizează un trafic substanțial pe Internet, nu numai prin site-urile sale, ci și prin canalul de YouTube, care prezintă documentare video care durează de regulă în jur de 15 minute. La sfîrșitul lunii trecute, VICE a lansat și un canal de cablu pe nume Viceland, pentru început în SUA și Canada, cu planuri previzibile de expansiune globală. Puteți vedea programele pe Viceland.com, cu precizarea că VICE își va pune pe roate în curînd și producția video din România și, într-un viitor optimist, va lansa un canal de cablu și aici, dacă totul merge bine.
Dar, pînă la urmă, ce oferă VICE, atît pentru necititori, cît și pentru cititori? Un fel de jurnalism pe teme tabu, de la umori fiziologice la minorități nebăgate în seamă. Poți găsi în revistă sau pe site articole pro-palestiniene și povești despre cocktail-uri cu spermă. VICE scrie – sau relatează, în general – mai scurt decît ar face-o o prăvălie media clasică atunci cînd e vorba de un subiect lung sau, dimpotrivă, mai lung decît relatează toată lumea un subiect scurt. Toate aceste provocări, mizerii și atacuri inteligente la adresa uniformității, moderației și corectitudinii politice contemporane se fac într-o cheie numită immersion journalism, sau jurnalism imersiv, care poate fi rezumat prin relatarea la persoana întîi a unor experiențe proprii.
Adică exact pe dos decît lucrul pe care cei 8,4 milioane de specialiști media de pe Facebook-ul românesc afirmă că și-l doresc, dar exact ceea ce întrunește un număr foarte mare de like-uri și share-uri pe aceeași rețea. Jurnalismul imersiv de la VICE vine în continuarea stilului gonzo practicat de Hunter S. Thompson în anii ’70 la Rolling Stone și a noului jurnalism popularizat de Tom Wolfe în anii ’60, care include subiectivitatea asumată de autor, narațiunea la persoana I și descrierile personale ale situației. Ba, mai mult, în cazul gonzo-Hunter S. Thompson necesită și îndoparea cu tot felul de substanțe de care ne ferim și dumneavoastră, cititorii, și noi, autorii, în România.
VICE România e, pe site, atîta cît e: uneori enervant, alteori pueril, alteori revelator prin genul de subiect pe care nu l-ar fi abordat nimeni în presa clasică. Niciodată neutru. Prognoza mea e că, după alianța cu Disney și date fiind rigorile impuse de TV, se va duce dracului. Dar pînă la asta mai urmează X capitalizări pe bursă și Y investiții.
P.S. Ca să clarific relația mea cu VICE, așa cum se cade, nu numai că am publicat și plănuiesc să mai public articole la ei, dar am și postat un anunț, marcat ca publicitate, pe blog-ul meu. Banii pe care îi cîștig de pe urma acestor operațiuni sînt marginali. Deocamdată.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
