Facebook şi Liviu Dragnea

Săptămîna trecută, Liviu Dragnea a fost crucificat pe Facebook, și nu numai, ca inițiator al legii defăimării (sau toleranței, cum i se spune mai nou), după ce aceasta a trecut de Comisia juridică din Camera Deputaților. Episodul e simptomatic pentru felul cum gîndesc politicienii români Facebook-ul și prejudiciile pe care li le aduc utilizatorii acestuia. Discuția e mai puțin despre legea propriu‑zisă, despre care trebuie să vă amintesc doar că propune crearea unui organism pe nume Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane, sub Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care urmează să administreze amenzi pentru defăimarea persoanelor și a grupurilor sociale. Interpretată ca tentativă de supralegiferare de vocile critice cu autoritate din societatea civilă, inițiativa a fost percepută în masa utilizatorilor online ca o tentativă de cenzurare a Facebook-ului.

Site-urile de știri au scris deja că, pe propria pagină de Facebook, Liviu Dragnea a fost victima unui trolling colectiv de durată, care a început miercuri, în subsolul unei postări despre lege. Strategiile troll-ilor și vocile critice sînt de mai multe tipuri. 1)Mesaje scabroase, înjurături, pe care nu le mai consemnez, nu neapărat din pudoare, ci fiindcă sînt previzibile. 2) Politețea eufemistică: „Am intrat să‑mi ușurez sufletul cu o înjurătură. Așa că bifați o înjurătură de la mine…“ 3) Falșii susținători, imbecil-agramați: „Cei ce injura si scrie cuvinte urate si opscene sa le fie rusine ca nau cei 7 ani dea casa si lor si parintilor lor.“ (Cu grafia autoarei, fiindcă tocmai acolo e poanta.) 4) Susținătorii (probabil) autentici, de­zo­lați: „De ce nu ați făcut publică mai dina­in­te această lege? Acum a explodat bomba…“

Echipa care se ocupă de pagina lui Liviu Dragnea a început să șteargă mesajele critice, dar, la ceea ce s-a văzut pe pagină, la un moment dat nu a mai făcut față și a trebuit să șteargă și să reposteze mesajele proprii, sub care se petrecea trolling-ul. Trolling-ul s-a întins și pe Wikipedia, unde pagina în engleză a lui Dragnea a fost vandalizată repetat, cu adaosuri gen: „Liviu «Mustață» Nicolae Dragnea e (…) un bărbat pe cale de a deveni femeie“, „gay lord“ etc. Lucruri s-au întîmplat și pe nu prea popularul, în România, Twitter, unde a apărut hashtag-ul #dragnea. De ce sînt toate acestea simptomatice? Fiindcă în 2014, atunci cînd Iohannis a reușit o răsturnare spectaculoasă la turul al doilea al prezidențialelor, PSD-ul și (pseudo)jurnaliștii apropiați acestuia, ca Mihai Gâdea sau Mircea Badea, au pus răsturnarea, în primul rînd, pe seama Facebook-ului, cea mai influentă rețea din România. Analizele ulterioare ale sociologilor au arătat că neregulile din diaspora, de la primul tur, au contat poate mai mult, ca urmare a telefoanelor date în țară de alegătorii care n-au putut vota. În centrul acestei în­tîm­plări, opinia publică l-a văzut tot pe Liviu Dragnea, celebru ca om de campanie al PSD și, la vremea respectivă, vicepremier, plus incriminat pentru alte nereguli, cele din Dosarul „Referendumul“.

Cumva, în tot ce s-a scris în acele zile, s-a văzut că majoritatea politicienilor și jurnaliștii canalelor media afiliate politic (Antena 3) au tins să perceapă Facebook-ul ca pe o comunitate omogenă, anti-PSD. Or, pe Facebook erau, la vremea res­pectivă, 7,4 milioane de români, iar plat­forma fondată de Mark Zuckerberg e o „comunitate de comunități“,  de la grupuri la newsfeed-uri personale și pagini ale per­so­na­li­tă­ți­lor, politicieni sau nu. Chiar la nivel de func­țio­na­lități, Facebook e folosit foarte diferit de utilizatori diferiți (forum, chat, sursă de știri…) și cultivă acest gen de utilizare, prin aplicațiile complementare pe care le lansează (Chat, Paper, Pages). Aruncînd în balta Facebook piatra cu legea defăimării, Drag­nea era din start expus lucrurilor care s-au întîmplat ulterior. Cu siguranță, dacă ar fi lăsat ca știrea despre lege și Comisia de la Deputați să apară singură pe conturile altora, ar fi avut mai puțin de pierdut.

Cu alte cuvinte, Facebook nu e un brand media clasic, inamic. Există cel puțin trei diferențe importante. 1) Nu poți face agenda Facebook, așa cum Elena Udrea influența presa pe e-mail, prin intermediul consilierilor de comu­ni­care. Sumarul îl fac utilizatorii. 2) Pe In­ternet nu există „delete“. Am mai spus-o acum cîțiva ani, cînd Coca-Cola și McCann Erickson se alegeau cu o mulțime de reacții negative fiindcă cereau celor de la Adevărul să șteargă un articol de pe TOTB.ro, platformă la vremea respectivă afiliată. Adevărul s-a conformat, dar articolele au reapărut în alte părți, pe Internet. La fel, Dragnea a trebuit să dea explicații presei pentru ștergerea mesajelor critice de pe propria pagină de Facebook, deci a agravat problema. 3) Reacțiile critice sînt foarte prompte, iau prin surprindere. E greu să-ți imaginezi, cantitativ, o echipă care le-ar putea face față din primul moment, fiindcă ele sînt spontane și, cînd se încheagă într-un fenomen viral ca trolling -ul de pe pagina lui Liviu Dragnea, prima bătălie a războiului e inevitabil pierdută. 4)Reacțiile critice sînt foarte diverse. Cu toată tentativa de clasificare de mai sus, utilizatorii de Facebook nu au o strategie comună, deci o contrastrategie unitară este de neimaginat. Prin 2009, Miron Mitrea făcea vîlvă declarînd pentru HotNews că el a fost cel care a creat o celulă de internauți anti-PDL în Kiseleff, iar singurul motiv pentru care a făcut-o a fost că PDL-ul avusese aceeași inițiativă cu ceva timp înainte. Postacii au mai ieșit la iveală de atunci în numeroase contexte, printre care procesele Elenei Udrea.

Strategia centralizată a acestora nu e numai dubioasă, ci și puerilă, perdantă din start. Meciul Dragnea – Facebook e unul de două ori virtual, fiindcă se desfășoară pe Facebook și pleacă de la o lege care exact de comunicare se leagă, dar, în mod curios, singura apărare în fața unor astfel de fenomene e politica propriu-zisă, eficientă și atractivă pentru electorat. Cu alte cuvinte, Facebook-ul e foarte rar „anti“ și mult mai adesea „pro“, „pro“-ceva valid politic, preexistent. Politica de acest tip generează susținători genuini, singurii capabili să facă față, la nevoie, opozanților la fel de genuini care critică o inițiativă sau alta, fiindcă hecatombele ca aceea prin care s-a băgat Dragnea sînt rare. Apariția susținătorilor autentici poate fi încurajată prin diferite metode, dar numai pornind de la conținut și acțiune politică cu sens. Iar singura judecată reală care se poate face despre Facebook, în ansamblul lui, e că nu poate fi cumpărat. Sau, cel puțin, valorează 245 de miliarde. De dolari.