Trolling-ul şi profesionalizarea lui în România, 2015

În tămbălăul comunicaţional în care trăim, bătrînul, deja,

de forum tinde să devină o strategie care nu numai că se extinde către brand-urile media cu vechime, dar are şi mare succes. Exemplele care urmează o dovedesc. 

Sîmbătă, 14 martie, la o zi după ce Mihaela Rădulescu apostrofase o concurentă minoră de la

pe motiv că e grasă, Adevarul.ro prelua scrisoarea unei bloggeriţe studente la Jurnalism către actuala doamnă Schwarzenberg. „Eşti penibilă! Înţeleg! Ai 45 de ani, ai fost nevoită să îţi pui silicoane pentru că sînii ţi s-au lăsat, cu fiecare zi care trece îţi mai apare un rid pe faţă şi probabil că treci printr-o criză destul de naşpa“, izbucnea bloggeriţa pe care

a considerat de cuviinţă să o bage în seamă. E drept, ce-a făcut şi ce-a dres Mihaela Rădulescu la

nu e o problemă frivolă, fiindcă e vorba de emisiunea cu cea mai mare audienţă din România, de o personalitate TV cu state vechi şi valenţe de model şi de agresiunea verbală asupra unei minore. Dar răspunsul bloggeriţei depăşea, ca vulgaritate, ceea ce spusese Mihaela Rădulescu: „Dacă te pun pe cîntar data viitoare şi nu ai cu cinci kilograme mai puţin nu mai treci de mine“. E de discutat, dar nu aşa. Poate CNA ar avea un cuvînt de spus. Poate un editorialist cu greutate de la

ar fi trebuit să aducă problema în discuţie. De ce a preluat ditamai ziarul blog-ul unei studente la Jurnalism? 

Mirat, am pus această întrebare prietenilor de pe Facebook. Am început să-mi dau seama de răspuns atunci cînd reacţiile s-au pornit să curgă, în număr de peste 100. Prea puţini erau interesaţi de ce scria pe

. Mult mai mulţi erau indignaţi de ce făcuse Mihaela Rădulescu cu o seară înainte, ceea ce e, în definitiv, de înţeles. Problema e însă justificarea pe care o găseau indignaţii bloggeriţei şi

: „Bine i-a făcut, dacă ea…“ 

Publicul, orice-ar însemna el în 2015, tinde să aprobe un principiu inadmisibil în polemica civilizată, conform căruia atacul la persoană, violenţa verbală ar justifica o reacţie de acelaşi tip. Comunicarea devine tot mai emoţională în aceşti ani, e adevărat, dar aici avem de-a face cu un fenomen aparte. 

La acest punct, e cazul să explic de ce vorbesc despre

. E probabil numit ca atare după înţelesul în engleză al verbului: „a pescui cu undiţa“. Ştiţi poate că el se referă la acel gen de participant la discuţiile de pe forumuri (Facebook, subsol de ziar) care postează mesaje voit enervante, pentru a stîrni certuri şi a face vîlvă.

-ul de forum este asociat şi cu creatura mitologică nu foarte arătoasă şi nici cumsecade din mitologia scandinavă. Există în diferite varietăţi, de la cea pleziristă la cea dominatoare, care exclude nou-veniţii de pe o platformă. Pe lîngă autogratificare,

-ul poate avea diferite motive sau scopuri. Dar, oricum ai lua-o, numitorul comun e legat de nervi şi limbaj dur. 

Cît de populară a fost postarea bloggeriţei cu „penibilă“ şi „sînii ţi s-au lăsat“? Luni, la prînz, trecuse de 57.000 de

-uri,

-uri şi comentarii pe Facebook. E, cu siguranţă, unul dintre cele mai virale articole din România, în 2015. Nu mi-e clar dacă fata respectivă a scris cum a scris cu premeditare, dacă, cu alte cuvinte, a

. Probabil a fost pur şi simplu indignată şi nu şi-a dat seama că sare peste cal. Pe blog-ul respectiv, testează diferite cosmetice, care îi aduc, de regulă, cîteva

-uri şi

-uri pe Facebook. Vulgaritatea ei e curgătoare şi cred că îi putem acorda prezumţia de inocenţă – poate va deveni o scriitoare de blog, roman sau altceva, demnă de luat în seamă

, peste o vreme? 

La

, însă, lucrurile stau puţin altfel. E vorba de un brand media profesionist,

, cum se spune. Face ce face cu intenţie, ceea ce sună mai aproape de

în accepţiunea curentă. A profitat

cu ceva? Cifrele spun că da, fiindcă preluarea are aproape 20.000 de

-uri,

-uri şi comentarii pe Facebook. Nu e frumos, dar funcţionează. Se poate şi altfel? 

Poate că da, dar, pe acelaşi site, o foarte limpede analiză a lui Cristian Unteanu despre UE, Mitteleuropa şi Klaus Iohannis are numai vreo 180 de

-uri,

-uri şi comentarii de pe Facebook. Un mai vechi articol antologic, care îl readuce în peisajul public pe poetul Cristian Popescu, dispărut la începutul anilor ’90, e doar un

moderat, cu 3000 şi ceva de

-uri,

-uri şi comentarii. Calitatea conţinutului nu contează, iar trolling-ul pare a fi, dacă nu singura modalitate de supravieţuire, cel puţin o reţetă de mare succes. Pentru ca acesta să reuşească, un brand respectabil de media trebuie să se transforme într-un detestabil pitic virtual, e drept. Dar mai trebuie ceva: cei 20.000 de indignaţi care au dat

şi

preluării din

. Dacă aceştia ar da like la Mitteleuropa şi nu la „Penibilă/sîni lăsaţi“, astfel de mizerii nu s-ar vedea pe site-urile respectabile. 

Am vorbit pe larg despre

fiindcă este doar cea mai recentă poveste. Dar

-ul se transformă în profesie – sau mostră de profesionalism – în general. E lucru ştiut că toate site-urile de publicaţii altădată respectabile sînt un

de articole serioase şi mizerii de diferite tipuri. Pînă şi disfuncţionalul Romanialibera.ro propune „imagini provocatoare cu rusoaice“.

, unul din puţinele hituri media globale ale ultimilor ani, are o ediţie românească foarte vie, plină de mostre de jurnalism novator. Acolo, însă, cineva s-a gîndit să facă o petiţie contra Brăilei, pentru îngrădirea acesteia cu un zid ca al Berlinului, şi se amuză superior consemnînd reacţiile de o bădărănie simetrică ale unor brăileni. Lucian Mîndruţă, devenit celebru în media clasică, postează pe Facebook cu obstinaţie mesaje enervante, în contra curentului, iar asta l-a dus la vreo 78.000 de

-i la contul personal – nu ştiu cine mai are atîţia în România. Ultima dată cînd l-am văzut, la conferinţele de popularizare a cărţii Bookland, unde urmam ca vorbitor după el, explica studenţilor, foarte serios, că nu au de ce să citească, fiindcă în lumea în care trăim vom primi totul prin imagini şi video, şi aşa mai departe. Bineînţeles, o jumătate de sală l-a crezut, iar un sfert a fost nedumerită. Expunerea lui a fost una de succes.

Despre corifeii Badea-Banciu nici nu mai e cazul să pomenim, iar alte exemple mai puteţi găsi oriîncotro vă uitaţi. Trei sferturi pixeli pe vremuri,

-ul a scos azi capul din marmelada virtuală în care s-a născut. Azi are nume, faţă şi dă lecţii de

pe la

-uri. Scandalagii au existat în media dintotdeauna, dar azi alternativa include doar „imaginile provocatoare“ cu rusoaice. Ne putem apăra de el?

Acum 20 ani, pe vremea cînd s-au născut

-ii, Internetul nu era nici pe departe numai

-i. Ci o mică populaţie avangardistă, o elită tehnico-ştiinţifică preocupată inclusiv de etică. Pe vremea cînd au apărut primele reguli de

s-a născut şi un precept la care se pot adăuga azi foarte puţine: „Do not feed the trolls“. Adică: „Nu hrăniţi

-ii“. Cu ce se hrănesc ei? Cu atenţie. Ştiţi cu a cui, nu? 

Cum să devii un Nimeni