Ziua cînd domeniile (.com, .ro, .orice) au murit

Prin februarie 2014, Facebook anunţa lansarea unei aplicaţii de ştiri, pe nume Paper, ca fiind viitorul publishing-ului digital. Cu o şmecherie (spuneţi-i hack, dacă vreţi, dar nu e o mare scofală), am reuşit să o instalez, deşi nu era disponibilă decît pentru user-ii americani de iPhone. Am folosit-o cu spor pînă acum cîteva săptămîni, cînd m-am trezit brusc fără ea: iOS mi-o „mîncase“, ca urmare a cine ştie cărei directive obscure din App Store. M-am strîmbat, am instalat Facebook-ul clasic, împreună cu Messages (în Paper puteai schimba şi mesaje) şi mi-am văzut de treabă, cu un oarecare dispreţ pentru vechea interfaţă.

Acum, ştiu de ce am rămas fără Paper: Facebook a lansat Instant Articles, un tool care permite publisher-ilor electronici să îşi pună conţinutul direct pe reţeaua socială, într-un aranjament comod şi spectaculos, gîndit special pentru telefonul mobil.

De fapt, Instant Articles face ce făcea răposatul meu Paper, dar mai bine. Puteţi vedea intrînd pe pagina Instant Articles ce şi cum, dar numai prin aplicaţia Facebook de iPhone; în calculator, pe browser-ul de iPhone şi, deocamdată, pe Android, vezi ceea ce-ţi dă acelaşi Facebook dacă postezi un link la un articol oarecare, iar click-ul te trimite în site-ul publicaţiei.

Prin contrast, varianta din aplicaţia de iPhone arată ca un site în site, măcar la fel de spectaculos ca lucrurile care se văd în aplicaţiile şi site-urile mobile ale New York Times, National Geographic sau The Atlantic. Aceste superbrand-uri media, împreună cu The Guardian, BBC News, Spiegel, Bild şi Buzzfeed, reprezintă lista de publisher-i cu care Facebook a încheiat, în primul pas, parteneriate pentru postarea de texte direct în platformă. Pozele şi video-urile care pot fi mărite, hărţile cu comentariu audio, elementele contextuale pe care le oferă reţeaua sînt printre facilităţile create pentru publisher-i de reţeaua socială. Şi totul cu o încărcare foarte rapidă, despre care studiile arată că e foarte pe gustul utilizatorilor.

Înţelepciunea sau obida comună a vechilor brand-uri media suna, pînă acum, cam în felul: „Facebook ne ia conţinutul şi implicit banii, fiindcă, spre deosebire de noi, vinde cu spor reclame, dar în propria platformă. În schimb, ne creşte traficul, dar numai dacă plătim din ce în ce mai mult, fiindcă paginile noastre de Facebook sînt afişate la un procent din ce în ce mai mic dintre cei cărora le-au dat like.“ Instant Articles lasă, în schimb, mult mai mult control şi mult mai mulţi bani la publisher-i: sută la sută din reclamă, facilităţi de design care permit asemănarea cu site-ul sursă şi statistici la care autorii conţinutului au acces, dar permit şi contabilizarea alături de restul traficului produs online de aceştia.

Dar, în fine, ce importanţă are un proiect experimental, disponibil doar pe iPhone şi numai pentru o mînă de publisher-i? Mobilul e o platformă din ce în ce mai folosită pentru consumul online, iar presa, orice-ar mai însemna ea, se consumă tot mai mult pe Facebook. Din acest motiv, proiectul e unul deschizător de drumuri.

Asemănarea cu Paper nu e întîmplătoare. TechCrunch relatează că project manager-ul şi designerul acestei aplicaţii au fost relocaţi de Facebook la Instant Articles. Există însă şi o diferenţă importantă: Paper era (şi poate va mai fi, fiindcă Facebook anunţă că va fi dezvoltată în continuare) o aplicaţie din clasa curator, adică o colecţie de trimiteri-link-uri realizată de un factor în ultimă instanţă uman. Spre deosebire de aşa-numitele agregatoare, nu prea ai cum să-ţi selectezi singur conţinutul. Cu Instant Articles se poate: chiar dacă articolele propriu-zise vor fi postate de publisher-i, ele vă vor veni în newsfeed numai în măsura în care aţi dat like unor postări anterioare sau paginilor acestora, la fel ca în cazul oricăror postări. Iar lista de brand-uri media care au acces la noua facilitate, deocamdată, nu include decît un „neserios“ de dată recentă, adică Buzzfeed, regele testelor, al aşa-numitelor „listicles“ şi în general al conţinutului uşurel, conceput special pentru viralizare. Secţiunea de Trending din Paper e, prin comparaţie, plină de gunoi jurnalistic, iar aceea de foto nu e, neapărat, mama imaginii artistice.

Bineînţeles, o listă atît de respectabilă de publisher-i poate fi doar o mutare de PR din partea Facebook. Nu e clar cine va mai veni alături de NY Times şi The Guardian în viitor şi e la fel de neclar dacă nu cumva publicaţii mai slabe nu vor trebui să plătească la Facebook pentru oferirea facilităţii. Pînă la urmă, în noul model de distribuţie, Facebook oferă o platformă şi unelte de publishing şi, deocamdată, nu prea cere nimic. Obţine, cel mult, trafic şi interacţiune.

Titlul acestui articol e, evident, o exagerare. Publicaţiile vor mai continua o bună bucată de vreme să facă bani din .com-urile şi chiar din .ro-urile lor, chiar dacă vor livra conţinut şi pe alte canale, de pildă cel de care vorbim. Oferta Facebook spune însă ceva despre viitor. Nu e clar, deocamdată, dacă media zisă legacy primeşte din partea gigantului de Internet gura de oxigen de care, la urma urmei, avea mare nevoie. Sau dacă, dimpotrivă, Instant Articles nu e încă un tip de prizonierat cu care business-ul digital umileşte, din nou, business-ul numit conţinut.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).