Alteratele alegeri americane

21 noiembrie 2012 TÎLC SHOW

Fără îndoială, mulţi oameni din toată lumea, dacă nu chiar cei mai mulţi, au răsuflat uşuraţi la realegerea preşedintelui american Obama. Un sondaj efectuat de către serviciul de sondaje BBCWorld în 21 de ţări a înregistrat peste tot, cu excepţia Pakistanului, o puternică preferinţă pentru Obama. Oricum, bucuria pentru realegerea sa nu trebuie să ne împiedice să vedem eşecurile pe care administraţia sa le-a înregistrat în privinţa atingerii unor repere etice pentru o alegere democrată.

Potrivit organizaţiei americane Center for Responsive Politics, cheltuielile electorale pentru Preşedinţie şi Congres, incluzînd cheltuielile unor grupări exterioare şi pe cele ale candidaţilor şi ale partidelor lor politice, au fost estimate la peste 6 miliarde de dolari. Ceea ce face ca alegerile din 2012 să fie cele mai scumpe din istorie.

Cea mai mare parte a cheltuielilor implică doar cele două mari partide adversare şi deci se anulează reciproc. Beneficiare sînt agenţiile de publicitate şi media, dar nimeni altcineva şi cu siguranţă nici chiar partidele şi nici privitorii care au fost bombardaţi cu anunţuri, în special dacă se întîmpla să locuiască în statele disputate (swing states). E dificil să crezi că, să zicem, 200 de milioane de dolari n-ar fi fost îndeajuns pentru a informa în mod adecvat electoratul despre politicile candidaţilor.

În acest scenariu, cu cheltuieli limitate s-ar fi economisit 5,8 miliarde de dolari. Şi, dacă asemenea limite ar fi fost combinate cu o finanţare publică a campaniei electorale, ar fi ajutat la ca alegerile să întrunească un standard etic important, prin negarea influenţei disproporţionate a bogăţiei asupra rezultatelor şi neîngrădirea ulterioară a acţiunilor preşedintelui şi ale Congresului.

Nimeni nu se aşteaptă cu adevărat ca publicitatea politică să furnizeze cetăţenilor informaţiile de care au nevoie spre a evalua meritele reale ale candidaţilor. Pentru alegerile prezidenţiale, oricum, practica celor trei dezbateri televizate dintre cei doi candidaţi ai celor două partide importante ar trebui să fie o ocazie pentru aprofundarea acestor probleme. Din păcate, ultimele dezbateri au eşuat în acest sens. Luăm în considerare, de exemplu, ultima dezbatere din octombrie, care trebuia să se concentreze asupra politicii externe. Statele Unite nu mai sînt liderul incontestabil al lumii, aşa cum erau în decada ce a urmat colapsului Uniunii Sovietice, dar fără îndoială joacă un rol vital pe planul politicii externe mondiale. Obama s-a referit la Statele Unite ca la o „naţiune indispensabilă“, o descriere care e încă reală, în mare parte pentru că armata americană cheltuieşte mai mult decît următoarele 9 ţări ale lumii la un loc – de cinci ori mai mult decît China, care este a doua în lume din punct de vedere al cheltuielilor militare. Nu a fost o discuţie serioasă asupra condiţiilor în care e drept să foloseşti forţa militară. Ambii candidaţi au indicat că ei nu sînt în favoarea unei intervenţii militare care să oprească guvernul Siriei să-şi omoare şi mai mulţi cetăţeni; dar nici unul nu a spus cînd va fi gata să accepte responsabilitatea de a-i proteja pe cetăţenii care sînt atacaţi de propriile guverne sau de către forţe pe care propriile guverne nu sînt în stare să le controleze.

Ambii candidaţi au spus că vor sprijini Israelul şi că nu vor permite Iranului să-şi fabric arme nucleare, dar nu s-au discutat soluţiile posibile la conflictul israelo-palestinian şi nici temeiurile pe care ţările ce posedă deja armament nuclear să poată folosi în mod justificat forţa pentru a le împiedica pe altele să obţină astfel de arme.

Într-adevăr, ceea ce nu s-a discutat în dezbaterea candidaţilor pe chestiuni externe era mult mai important decît ceea ce s-a discutat. Toată dezbaterea s-a concentrat asupra regiunii care se întinde între Libia şi Iran. China a fost menţionată doar în termenii presupuselor „înşelătorii“ legate de comerţ şi monedă. Chestiuni ca necazurile eurozonei sau relaţiile cu Rusia n-au primit nici un fel de atenţie. Nu mai e nevoie să spun că nici unul dintre candidaţi nu a venit cu vreo propunere prin care să fie ajutaţi cei peste un miliard de oameni de pe planetă care trăiesc într-o sărăcie extremă. Cea mai gravă omisiune a privit schimbările climatice. Obama a atins oarecum subiectul cînd a abordat problema „independenţei energetice“, care presupune independenţa faţă de Orientul Mijlociu şi Apropiat. Evident, fiecare american patriot îşi doreşte acest lucru. Obama a menţionat de asemenea că el a crescut standardele de economie a combustibililor pentru maşini în Statele Unite şi că a investit în surse de energie regenerabilă. Dar cînd Romney a deschis discuţia despre creşterea producţiei de cărbuni, Obama a neglijat să sublinieze că dioxidul de carbon de la arderea cărbunelui contribuie şi el major la schimbările climatice; că încă ne lipseşte tehnologia de a produce „cărbuni curaţi“; şi că o creştere a folosirii cărbunilor ar impune o povară imensă întregii lumi. A fost nevoie de devastatorul uragan Sandy pentru a-l face pe preşedinte să menţioneze schimbările climatice. După asta, preşedintele New York-ului a anunţat că l-a susţinut pe Obama pentru că politicile sale în domeniul schimbărilor climatice au fost mai bune. Drept răspuns, Obama a recunoscut că aceste schimbări sînt „o ameninţare la adresa viitorului copiilor, şi noi avem datoria să facem ceva în această privinţă“.

Acum că a fost reales, întrebarea e dacă el va se va achita de datoria pentru copiii noştri şi pentru generaţiile care urmează.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor laureat la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics, Rethinking Life and Death şi The Life You Can Save.

traducere de Andrei MANOLESCU