⬆
Societate
Pagina 145
Cu ochii-n 3,14
● Ion Iliescu s-a aflat printre spectatorii meciului demonstrativ pe care l-a ţinut în România fostul campion mondial de snooker Jimmy White. Instalat în rîndul întîi, Ion Iliescu l-a urmărit tacticos pe maestrul tacului. Se spune că fostul preşedinte e un fan al acestui joc stilat. Aviz celor care-l ştiau mai degrabă un iubitor al baseball-ului din Piaţa Universităţii. Mai rămîne să aflăm că şi preşedintelui actual, de fapt, nu-i place jocul de-a fripta, ci bridge-ul. (A. M.)
● La Bookfest, la
Mă autodenunţ
Sussemnatul A.C. certific prin prezenta faptul că eu cred că acest Univers e guvernat...
Slube, funcţii şi favoruri
În trecute vremuri, femeile aveau puteri importante în obţinerea unei slujbe. Neputînd să deţină o dregătorie sau o funcţie în aparatul de stat, ele mijloceau de cele mai multe ori pentru soţi, amanţi, feciori, nepoţi. Frumuseţea sau doar îndemînarea în „netezirea patului“ sînt răsplătite de bărbaţi „generoşi“ cu ceea ce e un bun al tuturor, adică cu slujbe la stat.
Bunica vs Prîslea cel voinic
Dragă bunică a copilului meu, știu că îţi adori nepotul. Şi mai ştiu că îl răsfeţi la rîndul tău. Dar bucură-te: toate arhivele psihologiei şi literaturii spun că ăsta-i rostul tău, aşa cum rostul lui este să te ia complice în lupta împotriva oricăror reguli.
Dumnezeu şi taximetriştii
În ultimul timp mi se întîmplă un lucru ciudat: tot mai mulţi taximetrişti (păstrînd proporţiile – au fost doi pînă acum, dar mie mi s-au părut destui…) îmi mărturisesc că… au vorbit cu Dumnezeu. Să fie vremurile de vină (criza, bat-o vina…) sau meseria lor mai liberă, care îndeamnă la visare, filozofie sau, de ce nu, la experienţe transcendentale?
Părinţi şi copii
Păi, cred că avem cam aşa: părinţi tineri şi părinţi bătrîni, copii mai mici şi mai mari – conservatori şi nonconformişti în ambele categorii. Probabil că aveţi sau aţi avut cunoştinţe care s-au schimbat total după primul copil. Evident, fără ca nimeni să fi avut pretenţia să împartă acelaşi program ca-n anii de libertate şi să bată cluburile cot la cot cu dvs.
Ilie Daniel
De fapt, ce s-a întîmplat?! Niște băieți cu ateveurile s-au plimbat prin sat. Sătenii din Valea Adîncă su-au iritat împotriva lor și i-au apostrofat. Ce au făcut ei? S-au înjurat şi s-au înarmat. Ateviştii, mai rău decît sătenii, şi i-au bătut.
Timp pentru clipe!
Peste stîncile şi marea Thassos-ului se aşternea zîmbitoare şi veselă, ca de obicei, vara. Timpul începuse parcă să se prelingă molcom, iar clipele prăjite de soare ne induceau o stare de acalmie asfixiantă. Pentru a frînge această acedie pernicioasă, ne-am scuturat de nisipul fierbinte şi ne-am aruncat în barcă, pornind într-o călătorie iniţiatică prin nemărginitul mării (apeiron).
Maotai, rachiu străvechi de mătură
Ceea ce este coniacul pentru Franţa, scotchul pentru Scoţia sau vodka pentru Rusia, e, pentru China, Maotai.
Închideţi televizorul!
Am mers doar pentru o zi la TIFF, la Cluj-Napoca, şi am fost de-a dreptul fascinat de efervescenţa oraşului din timpul festivalului. Se întîmplau multe lucruri simultan (proiecţii de filme, concerte, dezbateri), iar publicul venea în număr mare la fiecare.
Cum se manipulează presa internațională
Atacul unor nave militare israeliene asupra unui convoi presupus umanitar, ce urma să transporte ajutoare în Gaza, a reprezentat una dintre cele mai frustrante înfrîngeri mediatice ale statului evreu.
Indienii din orașul gri
Cel mai adesea sînt întrebaţi despre Vacă (cu V mare) şi, cîteodată, despre Sharukh Khan sau „Lanţul Amintirilor“. Adesea, românii îşi feresc geanta/buzunarele cînd se află în preajma lor.
Wok la Capitală
Paris vs Bucureşti 2010: Arcul de Triumf asezonat cu un bulevard pe măsură, Ateneul, Palatul Regal, clădirea CEC-ului, şi mai nou, de ce nu, zona Dragonul Roşu – Chinatown-ul nostru în devenire.
Cu ochii-n 3,14
● La ieşirea din România, trupei AC/DC i s-a cerut şpagă. La Nădlac, angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România le-au cerut 50 de euro de camion (29 la număr) pentru a-i lăsa să treacă mai departe în Ungaria. Trupa şi staff-ul n-ar trebui să se simtă jigniţi. În fond, li s-a oferit cea mai autentică trăire mioritică, la un preţ rezonabil. (S. G.)
● Ştire mortală: „Nu există viaţă după moarte“, anunţă agenţia Mediafax. Bun, bun, m-am liniştit, nu mai sper,
Ce au în comun Cuza şi Ceauşescu (şi alţii)
În ciuda aparenţelor – care nu le sînt întotdeauna favorabile – românii nu-s un popor uşor de condus. Chiar dacă îndeobşte ei se mulţumesc cu puţin, atunci cînd e vorba despre conducătorii lor, românii mai cu seamă mîrîie şi sînt (deseori pe bună dreptate) de-a dreptul cusurgii.
Slujbe, funcţii şi hatîruri
Regulamentele Organice (1831) pun bazele unui aparat funcţionăresc şi a unui sistem de selecţie. Slujbaşii publici trebuie să aibă „însuşirile cerşute pentru dregătoriile ce li se vor încredinţa“. Aceste însuşiri sînt mai mult sau mai puţin precizate, aşa că portiţe de promovare se găsesc mai totdeauna.
Mihai Eminescu rîde, cîntă şi dansează
Nu-i place să recite poezia „O, mamă...“? Nu-i nimic, îl punem s-o cînte. Preferă să joace Counter Strike pe computer, şi nu să declame „la trecutu-ţi mare, mare viitor“? Se rezolvă: înlocuim emoticoanele cu chipul lui Eminescu şi steagul patriei.
Separat, pe acelaşi drum
Douăzeci de ani am trăit cu toţii o realitate ajustată. Am creat, am acceptat tacit, am ignorat sau n-am avut habar de formele prefabricate, artificiale, în care cei care au condus ţara asta – şi cei care au fost conduşi deopotrivă – au înghesuit adevărul. Ne-am culcat, pe rînd şi la gramadă, ghemuiţi în cele mai bizare poziţii, într-un pat al lui Procust.
Laura, Oreste şi conştiinţa
Website Story este filmul lui Dan Chişu, a cărui premieră a avut loc de curînd. Site-ul său oficial spune că acesta „propune o altă variantă de cinema, mai degrabă un experiment, într-o lume în care telefoanele înregistrează şi toată lumea poate să-şi posteze filmele pe net, indiferent de consecinţe“.
Radu Mironescu, consilier
Păi, noi nu avem decît curent. Gaze nu, apă de la puţ. Sîntem ecologişti. Hahaha. Iar de acum încolo, ce să ne mai aşteptăm, că doar nu s-o pogorî acum tot binele peste noi. E criză, stăm şi noi în aşteptare
Ierusalim – sau despre aproprierea sacrului
Pentru cine este interesat de fenomenul religios, Ierusalimul este o experienţă unică. Sînt prezente aici, pe numai cîţiva kilometri pătraţi, uneori la cîteva străduţe distanţă, locurile sfinte ale celor trei religii ale Cărţii. Experienţa spirituală a pelerinajului în zilele de Paşte la Ierusalim este indicibilă.
Şniţelul de aur
Cu cîţiva ani în urmă, austriecii au găsit de cuviinţă să întocmească o carte de bucate cu o sută de reţete considerate patrimoniu culinar al Austriei. Wiener Schnitzel, fireşte, nu lipseşte din paginile ei.
Copilul care înghite-n sec
Mult mai important decît toată vorbăria domnilor ferchezuiţi de la televizor, de jocurile de ping-pong dintre politicienii dolofani şi de toată hărmălaia animată de tot felul de interese este faptul că în ţara asta există copii care înghit în sec cînd sînt puşi să enumere nişte banale fructe. Mere, pere şi banane.
Metamorfozele lui Charlot
Regizoarea australiană Kathryn Millard a dorit să facă un documentar despre imitatorii lui Chaplin în diferite zone ale lumii, începînd cu ţara sa de baştină. Spre surpriza ei, a descoperit că admiratorii cei mai fervenţi (cu accente religioase chiar) ai vagabondului se află în India, în orăşelul Adipur, din nord-vestul ţării.
Pe ritmuri de „Boc, Boc, Boc!“
Piaţa Victoriei, Bucureşti. Un miting, pentru unii mai mare, pentru alţii mai mic decît celelalte de pînă acum. Pentru mine, primul. Ce m-a împins la un asemenea pas? Motivele nu sînt multe, dar sînt grave. Ipocrizia preşedintelui Băsescu. Atitudinea mai mult decît mult-prea-umil-servilă a premierului Boc. Marmura şi mult hulitele borduri ale ministrului Videanu.
Pe ritmuri de „Boc, Boc, Boc!“
Miercuri, 19 mai, ora 11,00, Piaţa Victoriei, Bucureşti. Un miting, pentru unii mai mare, pentru alţii mai mic decît celelalte de pînă acum. Pentru mine, primul. Ce m-a împins la un asemenea pas? Motivele nu sînt multe, dar sînt grave. Ipocrizia preşedintelui Băsescu. Atitudinea mai mult decît mult-prea-umil-servilă a premierului Boc. Marmura şi mult hulitele borduri ale ministrului Videanu.
Cu ochii-n 3,14
● Am cerut săptămîna trecută la chioşc Dilema veche şi DVD-ul cu Timpuri noi şi vînzătoarea a oftat: „Eh, timpuri noi, dar vremuri grele!“. (M. C.)
● Din noul mers al tren(d)urilor noastre: 1) „a ştroscăni“ – adică a şti să discuţi cu preşedintele FMI, Dominique Strauss-Kahn; 2) „a strîmbiţa“ – adică a pune o „strîmbă“ într-un cînt de slavă. (R. C.)
● Care ar fi cel mai potrivit nume pentru o dugheană unde se vînd covrigi calzi? Logic: „Auguri“. (D. S.)
● Nu toate scad în Romånia. În 2009,
Contra lui au fost Hitler, Stalin şi Vaticanul
Potrivit unei legende cu o foarte posibilă corespondenţă în realitateTito (liderul Iugoslaviei şi al partidului comunist de acolo) i-a scris un scurt mesaj lui Stalin: Dragă tovarăşe Stalin, vă rog încetaţi a mai trimite oameni cu sarcina de-a mă ucide. Deja am prins cinci pînă acum. Dacă nu veţi da curs rugăminţii mele, o să trimit şi eu unul la Moscova, la dvs. – şi nu va trebui să mai trimit un al doilea.
Administrarea sărăciei şi planificarea precarităţii
Pe măsură ce populaţia începe să crească vertiginos, atitudinea faţă de sărac se schimbă, şi trece de la milă şi respect, la teamă şi dispreţ. Şi apoi, în această lume schimbătoare, cine e sărac şi cine nu e? Niciodată cel mai sărac nu este considerat ca fiind cel mai sărac, întrucît sărăcia se judecă în funcţie de stare, de nevoie, de rang, de trebuinţe. Alexandru Ipsilanti orînduieşte, la 1775, Cutia milelor, dar săracii lui nu sînt cei mai săraci.
Dar berzele un’ se duc cînd se duc?
Sînt momente în viaţă pe care nu ţi le poate lua nimeni: ca acela în care copilul tău te întreabă, cu ochi puri şi glas de înger, cum se fac copiii. Momentul te ia pe nepregătite, deşi amicii, cărţile, propria mamă, psihologii, revistele te-au prevenit că primul examen greu ca părinte îl dai cu această întrebare. Am auzit de-a lungul timpului cele mai amuzante, fanteziste, inimaginabile, amuţitoare răspunsuri. Fiecare cu beneficiile lui.
Religii noi
Cum altfel să se numească fanatismul bio, sentimentul „verde“ care a cuprins multă lume, revelaţia reciclării, salvaţi balenele şi altele asemenea? Subiectul e generos şi generator de aprige dispute.
De-ale vieţii, în autobuz
Doi ursuleţi polari dorm îmbrăţişaţi de mama lor. Par să fie tare mulţumiţi în blana albă, protejaţi de intemperii şi înconjuraţi de căldură. „Iubi, nu mai vreau să aud nici măcar că eşti în preajma individei ăleia. Nu vreau să ai nimic de-a face cu ea!“ Nu, nu e vorba de scene dintr-un teatru siropos. Ci doar de 133.
Gheorghe Arnăutu, Secretar, Primăria Coţofenii din Dos, Dolj
Au vreo legătură vechea aşezare dacă şi satul de azi? Nici o legătură. Sîntem oameni săraci, abia ducem lingura la gură, ne este nouă de istorie? Au venit unii că de ce nu avem grijă de conacul Coţofenilor, mata – că de ce n-avem grijă de daci. Dar de noi cine are grijă? Nimeni. Stăm pe şanţuri şi aşteptăm să cadă para mălăiaţă.
Cum se punea de mămăligă în Franţa, pe la 1850
Esenţială pentru bunătatea acestei mîncări este prospeţimea mălaiului; dacă e măcinat de mult (sau din boabe de porumb degerminate, cum se întîmplă în zilele noastre), mămăliga nu va avea nici un gust.
În oglinda Internetului
„A înjunghiat o fetiţă de 10 ani! «Ai ei mă umileau şi am vrut să sufere!»“; „ULUITOR! Îşi ţine INIMA într-un rucsac!“; „Gigi Becali, sufletul petrecerii machidonilor: «Eu şi cînt, şi dansez bine!»“; „IMAGINI ŞOC! Un taur i-a străpuns gura unui matador!“; „Dragoste «sinceră»!! Iepuraş Playboy, SEX în mare cu un bogătaş bătrîn!“; „Să vezi şi să nu crezi! Cînd nevoia cere... o faci în mijlocul străzii!“
Criza economică şi presiunile politice au destabilizat presa
Politicienii şi mogulii au transformat presa într-un ring electoral. Astfel, patroni ai unor grupuri de presă s-au dovedit a fi angajaţi în susţinerea unuia sau a altuia dintre candidaţii la preşedinţie, şi-au impus opţiunile în politica editorială şi au aşezat persoane obediente în prima linie de vizibilitate şi decizie. Mai mult, unii patroni au ieşit ei înşişi public să-şi exprime opţiunile politice.
Poveşti din cartierul meu
Ca în orice cartier însă, există şi aici o comunitate care nu se raportează la ceea ce se întîmplă în Marele Oraş, ci la oamenii şi evenimentele din imediata ei apropiere – desfiinţarea unui butic non-stop, un nou magazin cu pantofi de firmă în care nu va intra niciodată nimeni, cursul valutar de la Exchage-ul vecinului nostru iranian căruia nu-i mai merge tocmai bine, căci are de gînd să-şi vîndă Jeep-ul.
Cu ochii-n 3,14
● Am primit prin e-mail o invitaţie de a mă conecta în reţeaua HI5 de la… Lubriq von Erosfera. Nu ştiu dacă să mă excit sau să mă-nspăimînt. (M. C.)
● Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române susţine că tocmai vremurile de criză ar fi potrivite pentru înălţarea Catedralei Mîntuirii Neamului, ca să ne ajute Dumnezeu să ieşim din impas. În cazul ăsta, eu aş zice să le vindem pontul americanilor, poate o construiesc direct pe Wall Street. (M. Ş.)
● Nu doar copiii şi vîrstnicii dispar de acasă, ci ş
Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău?
Şi nu mică mi-a fost mirarea, mai alaltăieri, cînd am văzut nu una, nu două, ci cel puţin patru pîlcuri de nuntaşi care, cu mireasa & ginerică în frunte, s-au adunat sub statuia lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, pentru poza rituală. Dacă auzul nu mi-a jucat feste, unii gavareau pa ruski.
Nepăsarea la români
Românii sînt oameni de treabă, aşa ca regulă generală: nici prea harnici, dar nici prea leneşi, nici prea hoţi, dar nici prea cinstiţi, nici prea deştepţi, dar nici prea nătîngi, nici prea iuţi la fire, dar nici prea calmi. Cu alte cuvinte, nici aşa, nici altminteri. Se bat cu pasiune pentru o idee, dar nu prea mult timp.
Sînt furios, deci pedepsesc
De unde ne vine autoritatea care ne dă dreptul, ca părinţi, educatori, adulţi, să sancţionăm un comportament greşit sau, dimpotrivă, să răsplătim unul corect? Din doar două surse: din responsabilitatea pe care o avem faţă de copil şi din dorinţa ca ceea ce facem să aibă un rezultat benefic asupra dezvoltării lui.
La pîndă, după pradă
Despre shopping s-au spus multe: a fost etichetat drept fenomen, consumatorist şi psihologic. Psihanalizabil: cumpăratul excesiv e un mijloc de a scăpa de alte frustrări, o modalitate – plăcută şi costisitoare – de evaziune. Care creează dependenţă.
La ţară în oraş
Vecinul meu e cunoscut drept „nea Petrică“, în cartier. Locuim împreună binişor aproape de centrul Bucureştilor. Nea Petrică nu are slujbă. Se întreţine din mărunte reparaţii ici şi colo, iar în curtea lui găseşti lămpi vechi cu gaz, lăzi de Coca-Cola, toate nuanţele de gresie şi faianţă care se vînd la marginea oraşului, flori de plastic pţevi, sîrme, chei franceze şi pe nevasta lui nea Petrică.
Mitică Popa, viceprimar Ulmi Dîmboviţa
Sîntem la capătul puterii noastre biologice, ca neam? Nu, eu cred că nu. Dar dacă trăim prost şi lumea îşi ia tălpăşiţa, nu, nu mai putem vorbi de viaţă, de continuitate pe aceste pămînturi.
Un pelerinaj ratat
„Lăsaţi-mă în pace! Uite că am făcut şi pelerinajul la Mecca“ – zise Dulhan Chachi, în timp ce familia ei o îmbrăţisa la întoarcere. „M-am întors vie şi nevătămată. Nu e nevoie să faceţi atîta caz.“
Sf. Barbara a grătarelor
La cealaltă extremă, Internetul oferă o versiune fantezistă în care barbecue ar veni de la românescul berbecu’ şi ar fi fost adus în Vest de trupele franco-britanice care se retrăgeau din Crimeea.
Vorbe memorabile despre televiziune
Referindu-se la televiziune, Kurt Vonnegut ne oferă o istorioară concentrată, cinică şi semnificativă: „Unul dintre puţinele lucruri bune din vremurile noastre: Dacă ai o moarte groaznică la televizor, nu ai murit în van. Ne vei fi oferit un divertisment“.
Presa şi-a descoperit un nou duşman: capitalismul
Criza economică globală a permis unor lideri precum Hugo Chavez, Evo Morales sau Ion Iliescu să reia seria atacurilor tradiţionale la adresa sistemului capitalist. Concomitent, „modelul chinezesc“, „modelul cubanez“ sau „modelul venezuelean“ atrage tot mai mulţi tineri, seduşi de discursurile radicale. În fond, cine nu îşi doreşte, măcar o dată în viaţă, să schimbe lumea?
Cînd ţara arde, societatea civilă există – impresii de la Forumul Educaţiei 2010
S-a întîmplat ca Forumul Educaţiei să pice tocmai în zilele acestea. Zile agitate, de proteste, mitinguri, sindicalişti, ameninţări, disperări. Chiar în prima zi a conferinţei, traversînd Parcul Izvor, am trecut pe lîngă o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului. „Muream de foame şi pînă acum“ – spunea cineva, „acum voi muri cu 25% mai repede“.
Cu ochii-n 3,14
● O chelneriţă din Viena, aflată de vreo douăzeci de ani acolo, întrebată ce-şi doreşte din România, a spus: o „Eugenie“. No comment. (I. P.)
● La unul dintre mitingurile sindicaliştilor de săptămîna trecută, o reporteră întreabă o doamnă în vîrstă dacă se solidarizează cu demonstranţii. Uşor intimidată, aceasta răspunde, plină de bunăvoinţă: „Eu aştept autobuzul, mamă“. (S. G.)