Mă autodenunţ
Sussemnatul A.C. certific prin prezenta faptul că eu cred că acest Univers e guvernat...
Stop. Am demarat prea brusc şi nimeni nu va pricepe unde bat. Drept care vă propun, onorabili cititori pe hîrtie & pixeli, s-o luăm agale. Să explic: a venit vremea să mă autodenunţ – şi poate chiar că într-unele din aceste rînduri vă veţi recunoaşte. Asta e, nu sîntem unici – şi nu sîntem singuri nici atunci cînd vorbim despre noi înşine.
Sussemnatul sînt doctor în Istorie (mai sînt şi alţii şi an de an apar tot mai mulţi, deşi Istoria ca materie şcolară a fost desconsiderată acerb de mai toţi miniştrii educaţiei – cu rare excepţii – din ultimele şapte decenii). Lucrez în Universitatea Bucureşti din 1993 şi, deşi de vreo doi ani sînt profesor, site-ul instituţiei angajatoare mă prezintă constant ca fiind conferenţiar (explicaţia nefiind întinerirea mea miraculoasă, ci plăpîndele eforturi ale celui ce actualizează site-ul); noroc cu guvernul, care în curînd mă va face să mă simt din nou june asistent – după salariu. Deşi, aşadar, doctor în Istorie, aş fi putut la fel de bine să fiu doctorus professorus emeritus fantasmagoricus supercalifragilisticexpialidocious în muzica pop-rock a anilor ’80, de la Alice Cooper la ZZ Top – dar această specializare, din păcate, nu există.
Sînt născut în anul 1967, şi de aici reala mea complicitate cu decreţeii (dacă ştiţi această specie!). Dar trebuie să mă denunţ cu simţ de răspundere: uneori am trişat – eu sînt născut în luna ianuarie, aşadar decretul pronatalist din octombrie anul precedent apariţiei mele nu m-a afectat în mod direct. La rigoare, pot spune că sînt şi eu un fel de decreţel – dar prin voia mea de-acum, nu prin cea a lui Ceauşescu de atunci. Sînt născut la Craiova, am terminat facultatea la Bucureşti, am fost senator de Timiş şi am publicat cîteva cărţi la Iaşi. Problema este că la Craiova sînt deplîns pentru că mi-am părăsit patria oltenească, la Bucureşti sînt considerat oltean veritabil, la Timişoara am fost considerat bucureştean get-beget, iar la Iaşi unele persoane admirabile mai cred încă şi astăzi că aş fi clujean. Cînd am fost la Paris cu o bursă, la un institut de Istorie din sudul oraşului (la Cachan), am locuit în nord, pe lîngă Basilique du Sacré-Coeur. Iar mai apoi am mers pe continentul american, într-o ţară al cărei şef de stat e regina Angliei şi care are ca deviză o frază latinească (A mari usqve ad mare), pentru a-mi face un doctorat în limba franceză despre un preşedinte român mort în 1989 – înţelegeţi ce vreţi de aici.
De cînd mă ştiu pe Pămînt, mereu am făcut parte dintr-o minoritate: unu, că m-am născut bărbat; doi, că pe cînd eram copil în Craiova ţineam la fotbal cu Dinamo (îmi plăcea cum da Dudu Georgescu goluri blonde cu capul; cred că, în total, în toată Craiova nu erau pe-atunci mai mult de cinci-şase dinamovişti); apoi, de cînd am venit la Bucureşti, ţin – evident – cu Universitatea, deşi vorbesc despre ea ca şi cum aş vorbi de mam-mare care, Dumnezeu s-o odihnească, a murit; trei, că pe vremea comuniştilor nu m-am dus niciodată la vot (şi atunci era o prezenţă serioasă la urne, nu ca azi!); patru, că degeaba m-am dus după 1990 la vot, pentru că doar o dată a ieşit cum am vrut eu (şi azi, ca să fiu sincer, cred că era mai bine dacă rămîneam şi-atunci minoritar!); cinci, că nu fac parte dintre cei 99% dintre români (aşa asigura cineva) cărora le plac manelele – deşi bănuiesc că nu acesta este motivul pentru care odată am ajuns ca acuzat în faţa Consiliului pentru Discriminare.
N-o mai lungesc: mi-au plăcut de mic poveştile – şi din acest punct de vedere nu am mai crescut deloc (deşi sînt mai înalt decît par la televizor). Nu am pic de talent la desen, drept care sînt fascinat de banda desenată (agreez BD-ul franco-belgian şi comics-ul american, nu şi manga japoneză). M-am intersectat cu cinci marinari în viaţa mea: Ulysse, Sindbad, Anton Lupan, Corto Maltese şi Traian Băsescu. Cu primii patru am avut o relaţie excelentă, cu ultimul (autocenzurat). În liceu detestam sesiunile de „practică agricolă“, dar acum am ca hobby horticultura. Am depus jurămîntul (militar şi utecist) faţă de Conducătorul Nicolae Ceauşescu, dar am devenit ministru într-un guvern liberal postcomunist. În toamna lui 2006 am devenit vice-preşedinte al unui grup politic din Parlamentul European – chiar dacă în acel moment nu eram cetăţean al UE.
Şi, cum vă spuneam, cred într-o hiper-forţă care guvernează Universul şi care împrăştie paradoxuri în viaţa fiecăruia. Acesta este motivul pentru care ţin totuşi să vă invit, duminică 13 iunie a.c., puţin după prînzul cel mic, la Tîrgul Bookfest – deşi uneori mă tem că obiectul numit carte nu va mai trece pragul secolului următor.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti și scrie pe blogul Geopolitikon. La Bookfest 2010 va lansa volumul Visul lui Machiavelli.
