Un "prinţ" din Levant îndrăgind caterinca...

Publicat în Dilema Veche nr. 331 din 17-23 iunie 2010
Un "prinţ" din Levant îndrăgind caterinca    jpeg

Cu ani în urmă, în chiar aceste pagini, am fost relativ dur cu principele Radu de Hohenzollern-Veringen, din motive pe care nu ţin să le mai reiau (cine-i curios, să consulte colecţia; cine nu – nu; şi unora şi altora nu le cer decît să-mi acorde prezumţia de sinceritate, atunci ca şi acum). Numai că eu vorbeam acolo de un om, totuşi, decent şi care are datele bunului- simţ (inclusiv cel al ridicolului). Nu aveam de unde să ştiu că cel ce urma să fiarbă live-ul în cupele telecómediilor şi să spumege pocalele tabloidelor avea să fie altcineva: un os „regesc“ la care ghilimelele atîrnă mai greu decît numele propriu-zis: „prinţul“ Paul ex-Lambrino.

Întîmplarea face că l-am şi intersectat pe acest domn, prin 2002 – cred. Moderam atunci o emisiune de istorie pe nou-apărutul post Realitatea TV şi într-o zi am fost contactat telefonic de o doamnă ce s-a recomandat, amabilă, a fi purtătoarea de cuvînt a respectivului personaj. Ca să fiu sincer, m-am cam hlizit în sinea-mi – dacă nu mă înşel, distinsul domn candidase la preşedinţie în anul 2000 şi se remarcase strălucit doar prin faptul că băgase cu de-a sila limba română într-o cameră de tortură fonetică, violînd-o sistematic şi bestial. Ideea că un atît de zdrăngănitor vorbitor de limbă română are un purtător de cuvînt mi s-a părut chiar binevenită (apropo: îi rog pe entuziaştii care se joacă de-a modificarea Constituţiei să ia în calcul şi un articol care să oblige candidaţii la preşedinţie la vorbirea corectă a limbii de stat; asemenea prevedere ne va scuti în deceniile următoare de mari suprize – oricum, şansele ca la Cotroceni să vină un nou Carol I-ul germanofon sînt cvasi-nule). Revin: aşadar, m-a sunat doamna respectivă şi mi-a spus că „prinţul Paul“ ar avea unele lucruri (istorice) de spus. Din interes profesional, l-am invitat. Fac precizarea (pentru a înlătura orice alte presupuneri) că pe domnia sa această apariţie l-a costat fix plata taxiului cu care a venit. Nu mai insist asupra discuţiei noastre de atunci (probabil că vreo înregistrare s-o mai afla prin vreun dulap al Realităţii TV); singura concluzie la care (eu, unul) am ajuns acolo a fost că miza întregii odisei a „prinţului“ era o bucată din moştenirea casei regale a României – cea de-atunci (şi de-acum), cu distinsul şi greu-încercatul rege Mihai, cu cerebrala şi nobila regină Ana, cu atît de tonica principesă Margareta ş.cl.


Bun. Au trecut de-atunci cîţiva ani, nu puţini. Chiar dacă răstimpul fu insuficient pentru ca dl Paul ex-Lambrino să se împace cît de cît cu limba acestor locuri (pe care o schilodeşte fonetic şi fonemic pe mai departe, cu o puerilă veselie), domnia sa şi mereu zîmbitoarea, oare din ce motive?, a sa soţie au devenit personaje nelipsite din galeria de mucava ştanţată a vedetelor de ziar autohtone. Nu e bairam monden din care exoticul cuplu să lipsească – de la emisiuni de televiziune (plutôt cancanistice) pînă la mai ştiu ce lansare obscură. E greu de spus dacă acest flétri şi atît de media-prezent duo face şi altceva decît să zîmbească sticlos prin pixeli. Mai bine spus: ştiu ei să facă şi altceva decît să se autopropulseze cu anasîna, alimentînd complice setea de rating a vînătorilor de ciudăţenii de prin televiziuni? Grea întrebare.

Mai nou, exoticul duo a devenit trio. Să le trăiască! Nemişcînd un deget, neprihănitul prunc a şi ridicat o ditamai problemă: numele său de familie pare a fi – dacă certificatul de naştere redat în media nu e o glumă – „Al României“. Mă aşteptam de la dl ex-Lambrino să aibă înţelepciunea de-a evita acest derapaj. Nu era de-ajuns că numele copilului – Carol Ferdinand (adică numele naturalilor săi bunic şi străbunic) – e, în sine, un autentic program politic? Mai era pentru cineva un secret cît de mult îl iubeşte „prinţul“ Paul pe regele Mihai, pentru a cărui ieşire din decor pare a se pregăti mediatic (şi nu numai) încă de pe acum? E jenant că la noi îşi poate lua oricine orice nume de familie naţional vrea. Prevăd o contagiune frenetică: sub ce motiv unui junior de manelist(ă) i s-ar interzice pe viitor să-şi ia şi el numele ţării? Astfel încît, după Jean de la Craiova, Bianca lui Bote, Blonda lui Iri şi alte asemenea somităţi, nu văd de ce mîine unii nu s-ar numi în buletin Pardaian Alu România sau Giocondella deo Rumani.

Rog nu mă tentaţi, pe mai departe, să vă spun cele de cuviinţă şi despre cei ce l-au încurajat (sau năşit), din ranchiună dinastică sau din calcul politic, pe „prinţul“ Paul în această ambiţie! Zic doar atît: iată care a fost şansa „prinţului“ şi a nu foarte enigmaticei sale soţii – ei chiar au ajuns să trăiască, sperînd moşteni(to)ri, într-o ţară în care unii încă mai cred că nobleţea se cumpără la kilogram, precum fasolea.  

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti și scrie pe blogul Geopolitikon

GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

ghetou varsovia jpg
28 septembrie: Ziua în care Germania și URSS au împărțit Polonia. Varșovia a rămas sub cizma nazistă până în 1945
La 28 septembrie 1928, Alexander Fleming observa efectul antibacterian al mucegaiului care avea să ducă la dezvoltarea penicilinei. În 1939, Varșovia capitula după asediul german, iar Germania și URSS semnau Tratatul de frontieră și prietenie.
Zodii protejate de Univers pe 12 martie, foto Shutterstock jpg
Horoscop luni, 28 septembrie. Atenție la bani și conflicte: ce se întâmplă cu fiecare zodie
Unele zodii sunt sfătuite să fie mai atente la cheltuieli, în timp ce altele pot profita de oportunități pentru a-și consolida relațiile sau planurile de viitor. Iată ce rezervă astrele fiecărei zodii.
Viaductul Nădășelu de pe Autostrada Transilvania  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (4) jpg
Viaductul Nădășelu, aproape gata în timp record. Cum a fost ridicată structura uriașă de pe Autostrada Transilvania, peste cimitir
Toate grinzile viaductului de la Nădășelu, una dintre cele mai dificile lucrări de pe Autostrada Transilvania, au fost montate. Structura de 1,2 kilometri, construită într-o zonă cu teren instabil, precede deschiderea traficului pe tronsonul Nădășelu – Zimbor.
Poluare oras poluat masini FOTO Shutterstock jpg
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Cu cât se scumpește rovinieta și ce taxe dispar
De la 1 octombrie 2026 se schimbă sistemul de tarifare pentru utilizarea drumurilor din România. Pentru autoturisme și vehiculele de până la 3,5 tone, rovinieta va ține cont și de norma de poluare, în timp ce vehiculele de marfă de peste 3,5 tone vor trece la sistemul TollRo.
Regele Carol I pe patul mortuar în Castelul Peleș. Fotografie publicată de „Ilustrațiunea Română”, nr. 8-9/1914
„Ilustrațiunea Română”, număr special la moartea Regelui Carol I
În dimineața zilei de 27 septembrie/10 octombrie 1914 murea la castelul Peleș regele Carol I, primul monarh al României, după o îndelungată domnie de 48 de ani.
protest oieri piata victoriei, bucuresti, 15 septembrie 2026   sursa foto constanta stefan (5) jpeg
De ce 4.000 de români au protestat pentru oi și 60 pentru violență - ce îi scoate cu adevărat pe oameni în stradă
De ce unii oameni protestează și alții nu — deși au aceleași nemulțumiri? Un specialist explică: nu sărăcia sau neîncrederea în guvern îi scot pe oameni în stradă, ci rețelele, organizațiile și o simplă invitație de la cineva cunoscut.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump anunță posibile negocieri cu Iranul, dar nu exclude nici reluarea atacurilor: „Încă mă gândesc la asta”
Președintele american Donald Trump lasă deschisă posibilitatea ca Washingtonul și Teheranul să revină la discuții în zilele următoare, după mai multe mesaje contradictorii privind un posibil acord și situația din Strâmtoarea Ormuz.
valentina pelinel jpg
Cum îi convinge Valentina Pelinel pe copiii ei să mănânce legume. Metoda care i-a făcut pe toți să râdă. „Pentru unii e nebunie“
Metoda prin care Valentina Pelinel își convinge copiii să mănânce mai multe legume. Ce strategie a abordat, printr-un simplu joc
1 zodii noroc la bani jpg jpeg
Horoscop luni, 28 septembrie. După luni de griji legate de bani, o zodie vede luminița de la capătul tunelului
Horoscopul pentru luni, 28 septembrie, aduce vești bune pe plan financiar pentru nativii unei zodii. După o perioadă în care banii au fost o sursă importantă de stres, apar semne că lucrurile pot începe să se așeze.