⬆
Societate
Pagina 144
Rujuri, creme, farafastîcuri
„Pentru că e vară, pentru că e soare, pentru că în curînd soarele ne va mîngîia pielea…“ Sau ceva de genul. Sute de articole din aşa-numitele reviste glossy („pentru femei“) vor începe aşa în fiecare an cînd, „fetelor…, ne pregătim de vacanţă!“.
Mihaela Creţu, Secretar Primăria Mehadia, judeţ Caraş Severin
Bucuria noastră cea mare este castrul şi izvoarele termale. Natural sîntem dăruiţi de Dumnezeu, dar că nişte cetăţeni sînt certaţi cu legea, că pur şi simplu nu se pot abţine să facă rău, asta ţine de civilizaţia fiecăruia. Nu, nu, să ştiţi că sînt oameni civilizaţi aici în Mehadia. Nu mor cîinii cînd vor lupii.
"Deseori, în adînc, filozofia sforăie"
Dacă ar trebui să vorbesc despre un maestru (iar acum prieten) a cărui întîlnire a fost decisivă, l-aş numi pe Jean-Luc Marion. Prima oară m-am dus să-l caut ca să discut două dintre cărţile lui, Idolul şi distanţa şi Dumnezeu fără fiinţă, care mă stimulaseră, mă provocaseră, ba chiar mă zdruncinaseră profund.
Cum se face o plăcintă de amblong
Luaţi 4 pfunzi (sau, mai bine, 4 pfunzi şi jumătate) de amblongi proaspeţi şi puneţi-i într-o ulcică.
Acoperiţi-i cu apă şi fierbeţi-i opt ore fără întrerupere, după care adăugaţi 2 pinţi de lapte proaspăt şi lăsaţi să fiarbă totul încă patru ore.
Poezia la Bistriţa
Cred că poezia nu ţine cont de fluctuaţiile monedelor de schimb. Aşa că pot spune liniştit că în 2010 nu e cu nimic mai dificil să organizezi un festival de poezie decît a fost în 1995 sau în 2009. Sînt mai puţini bani? Se face cu bani mai puţini. Totul pleacă de la pasiunea pentru poezie. Dacă crezi cu adevărat în poezie şi în puţinii ei (dar esenţiali!) cititori, atunci lucrurile vor merge, piedicile vor fi depăşite. Totul e să nu trişezi, să nu faci un eveniment doar pentru a-l bifa, să nu în
Între manea şi Prokofiev
De cînd ţin rubrica aceasta despre televiziune, am auzit de mai multe ori îndemnul să scriu despre lucrurile cu adevărat valoroase care se pot vedea pe micul ecran şi să nu-mi mai pierd timpul cu tot felul de nimicuri. În principiu, sînt de acord cu asta, dar...
Bani din site-urile seci
Interviuri şi declaraţii de presă recente ale principalilor jucători din piaţa media trădează dorinţa acestora de a monetiza variantele digitale ale unora dintre publicaţiile tipărite. Mutarea este în linie cu ideile similare din străinătate, deşi rezultatele actorilor locali riscă să nu fie aceleaşi. În mod sigur, vorbim de un stadiu experimental pentru orice publicaţie din lume, cu puţine exemple de succes, dar problema imputării unor costuri pentru accesul la varianta digitală a unui cotidian
Ia-ţi bicicleta şi vezi România
Există anumite locuri în Europa recunoscute ca fiind minunate pentru mersul cu bicicleta. Amsterdam este pro-biciclete de generaţii; în Copenhaga se spune că peste trei sferturi din călătorii sînt făcute cu bicicleta; în Paris au dezvoltat un sistem de închiriere (mass-bike-hire) şi chiar şi primarul cu păr înfoiat al Londrei, care foloseşte bicicleta pentru a ajunge la serviciu, încearcă să îmbunătăţească reputaţia oraşului de cel mai rău loc de mers cu bicicleta din Europa.
Cu ochii-n 3,14
● De la o vreme, primesc e-mail-uri de la mine însumi, de pe propria mea adresă. Asta mi s-a mai întîmplat, nu mă surprinde, mai ştiu şi eu cîte ceva despre junk. Dar mă enervează că, în mesaj, îmi vorbesc mie însumi în engleză şi mă recomand (tot mie însumi) ba ca „HR manager of a leading trade company“, ba ca „trainer“ de nu ştiu ce. Sau chiar încerc să-mi vînd mie însumi „cheap Viagra“. Chiar în halul ăsta a ajuns Internetul, să ne facă vieţi virtuale?… (M. V.)
● În legătură cu Paul din Oberh
Cum să ajungi din codru în Cosmos, via Chișinău
Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.
Baia, butoiu' și putina
Nu ştiu astăzi de vor mai fi băi publice în Bucureşti, Iaşi sau aiurea prin România. Şi dacă or fi, mă întreb cui or folosi şi ce profituri or mai aduce. Pe vremuri, băile publice erau destul de prezente, mult mai prezente decît în Franţa, de exemplu. Dar acest lucru a fost posibil datorită civilizaţiei otomane atît de prezentă şi a turcilor care le şi foloseau ori de cîte ori se aflau pe pămînturile valahilor. Nu că valahii nu s-ar fi spălat, ci doar că aveau o altă viziune asupra folosirii ape
Hai la lupta comună
"(...) Sîntem informaţi că în urma desfiinţării Internaţionalei a III-a s-ar fi luat măsuri ca toţi simpatizanţii mişcării comuniste să activeze în cadrul unor organizaţii patriotice. (…)"
Cu profesorul la control (II)
Criteriile de performanţă cuprinse în fişa de evaluare a cadrului didactic par a fi construite în jurul a două sau trei idei fixe pe care autorii lor le au despre ce ar trebui să facă un dascăl performant: 1) să respecte legile, programele, normele, regulile trasate de minister; 2) cunoştinţele predate „să aibă caracter aplicativ“ şi 3) să-şi îndeplinească obiectivele şi sarcinile.
Orașul ca o sufragerie
Pînă de curînd, plăcuţele cu litere scrise cursiv, şcolăreşte – „Nu călcaţi pe iarbă!“ – îl uimeau de regulă pe orice occidental care obişnuia apoi să întrebe ce fel de culturi nemaipomenite de plante aveam prin toate parcurile încît meritau să fie semnalate. Anul trecut, prin hotărîre de Consiliu General, în Bucureşti s-a dat liber la stat pe iarbă.
Animalele (comunitare) și orașul
Pe vremea lui Ceauşescu erau şobolanii. Cînd te duceai la film, cu clasa, pe „bulevard“ (6 Martie pe atunci, Kogălniceanu – acum) treceau pe sub picioarele tale în viteză, traversînd teritoriul comun. La primul ţipăt, toţi ocupanţii sălii (de multe ori mîncători de seminţe, floricelele de atunci) ridicau picioarele.
Marin Tinciuc, Consilier local Repedea, Maramureș
„Dacă noi nu am păţit-o, cine? Şi acum ne uităm la oamenii ăştia din Moldova, săracii de ei. E un făcut, ca o ţară ca a noastră să fie în halul ăsta de inundabilă. Nu e loc unde să nu vină apa. Oltenia, Moldova, la noi aicea. Nu ştii nici ce să faci"
Ce se schimbă și ce rămîne neschimbat în credință
14 octombrie 2009, seara, după ora 18,30. Totul este acoperit de flori, ghidajul jandarmilor devine din ce în ce mai sever. Înainte de a urca scările ce duc la raclă, mai aud doar o voce bărbătească care ne spune „pe două rînduri, pe două rînduri, înaintăm frumos, nu ne oprim“, aşa... În vîrtejul emoţional, colorat şi olfactiv în care am intrat, apuc să văd o pelerină care încearcă să depună pe raclă o bucată de pînză albă.
Facerea mesei
În secolele XVIII şi XIX, cuprinsul unei cărţi de bucate aducea cu indexul unui atlas de ştiinţe naturale, ordonînd felurile de mîncare – sub influenţa, parcă, a elanului clasificator al unor contemporani ca Linné, Brehm sau Mendeleev – după criterii cu rezonanţă ştiinţifică, ca temperatura (feluri reci, calde), mărimea („piese“ mari sau mici), regnul şi specia (vegetale, peşti, vite, păsări).
„CTS a început să fie selectiv“
Programul ediţiei de anul acesta a Colocviului Tinerilor Scriitori ţinut la Alba Iulia a inclus o dezbatere despre debutul în literatură, o lectură publică în spaţiu neconvenţional, microfon deschis şi proiecţii video, inclusiv o expoziţie de fotografie a lui Ion Cucu. Mai multe pe blogul ediţiei: http://colocviu2010.wordpress.com.
Catacombe identitare
Un sat ca oricare altul din zonă, zic ucrainenii. Unul dintre ultimele sate de români şi singurul care are o biserică românească, răspund românii. Este vorba de Kamîşovka, un sat de pe malul lacului Chitai, la 70 de kilometri depărtare de Ismail.
Mihai Viteazul și strada Măriei sale
Sîntem o ţară în care străzile reprezintă, dacă nu prioritate naţională, măsură strategică ori dovadă de bun-simţ, măcar o constantă problemă. Avem străzi pe care sîntem liberi să aruncăm ambalajele de ţigări ori să ne deşertăm scrumiera maşinii, după cum avem străzi rupte cu asfaltul sfîrtecat şi sîcîitoare cratere. Dar nu asupra acestor lucruri, normale de altfel într-un sistem anormal, vreau să mă opresc...
O noapte la Operă
Un meloman e un admirator necondiţionat şi un automat de zis „maestre“ oricărui muzician. Fericiţi cei melomani cu duhul, dar, precum spuneam, eu nu fac parte din categoria asta. Din păcate – pentru că destul de puţine lucruri mă mulţumesc şi încă şi mai puţine mă entuziasmează.
Noii moguli de presă: spionul KGB și statul chinez
În ultimii ani s-a vorbit mult în România despre mogulii de presă. Principala acuzaţie adusă acestora a fost faptul că îşi folosesc trusturile de presă în interes personal. Oficiali români sau diplomaţi străini acreditaţi la Bucureşti au atras atenţia asupra modului incorect în care anumite evenimente sînt tratate de o anumită parte a presei. Pînă acum, această realitate era considerată apanajul statelor totalitare, a celor în curs de dezvoltare sau a celor aflate în tranziţie.
Pantofii pe comandă...
La cizmar am fost, cred, cu toţii. Cizmarii sînt dintre puţinii meseriaşi de care mai avem nevoie: oricui i se tocesc flecurile şi nu e o atît de mare cheltuială să le înlocuieşti. Şi totuşi, nici cizmarii, asemenea altor meseriaşi, nu mai sînt prea vizibili. Îi găseşti cu greu, concentraţi în anumite zone ale Bucureştiului, precum Centrul istoric, recomandaţi de cîte cineva…
Viața socială a ferestrelor
Aproape toţi geamgiii din Bucureşti sînt originari din Mărgău (Cluj), au venit aici în urmă cu 100 de ani, şi-au făcut biserica lor în Chitila şi au un limbaj profesional secret – limba gumuţească. Ca să fie şi mai exotică această comunitate profesională – geamgiii mărgăuani îi numesc pe ceilalţi colegi din alte părţi ale ţării guzi.
Cu ochii-n 3,14
● Din vorbele TV ale luptei cu apele: „S-a făcut alarmare, s-a făcut anunţare, acum se face patrulare. Şi, dacă va fi cazul, evacuarea se face de la sine“. (D. S.)
● „Iliescu a murit“ a fost unul dintre titlurile (false) de ziar postate, spre delirul general, pe ecranele imense de pe scena celor de la Massive Attack (concertul cu cele mai bune visuals de la Kraftwerk încoace). Apropo, suprapunerea concertelor de duminica trecută a divizat Bucureştiul în trei: la Rammstein au mers rockerii, l
Victoria finală a lui Dan Diaconescu
Mai pardon, stimabililor! Indiferent de cît aţi ricana voi, Dan Diaconescu a fost modelul de succes în vizualul românesc al ultimului deceniu. Dacă ultimii ani ’90 au fost, la noi, marcaţi de Pro TV – seriale noi, culori multe, show americănesc etc. –, anii de după 2000 au fost anii OTV-ului.
Reţete de criză
Veni vara, dar şi criza, aşa că reţetele vechi par astăzi mai folositoare decît ieri. Am crede că doar noi cei de astăzi sîntem preocupaţi de chipuri frumoase şi fără pete, acnee sau alte „impurităţi“, de păr lung, des şi din abundenţă, de mîini albe, unghii lungi şi cît mai colorate, de albeaţa dinţilor sau halene frumos mirositoare. Dar ne înşelăm amarnic.
Maniu vs Comitern
"Partidul Comunist Român nu va mai lucra după normativul dat de Moscova; el îşi va fixa politica sa, orientîndu-se după împrejurările locale şi apropiindu-se de climatul nostru naţional. Este un progres de care avem dreptul să fim mulţumiţi."
Cu profesorul la control
Criteriile de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar, publicate în Monitorul Oficial în 2009, dau măsura clarităţii şi eficienţei lor încă din primul paragraf, cel care descrie scopul pe care-l are conceperea lor: „Prezenta propunere de criterii vizează creşterea calităţii educaţiei prin stabilirea clară a responsabilităţii cadrului didactic, atît din perspectiva calităţii, cît şi din cea a iminentei descentralizări a sistemului de învăţămînt.“
Un om cinstit...
Acum vreo două săptămîni, la Cluj, am stat de vorbă cu un vînzător de ziare. Tema principală (integrată într-un studiu mai amplu) era bacşişul pe care acesta îl primeşte (dacă îl primeşte…): în cazul lui era vorba de unul foarte mic. Care se încadra, mai curînd, în categoria de rest: oscila de la 10 bani la 50 bani. Şi despre care personajul nostru spunea că lumea i-l lasă în principal ca să nu se încurce cu mărunţiş.
În metrou
„Ce citiţi?“, mă întrebă brusc, aplecîndu-se uşurel spre mine, apucîndu-mă de braţ. Ne legănaserăm frăţeşte pe scaunele alăturate preţ de o staţie. „Ămmm… ceva beletristică“, zic. „Da, dar ce?“ insistă ea. „Dumnezeule, să mă apuc acum să-i povestesc Cîinii negri?“ „De dragoste“, zic (aveam într-o oarecare măsură dreptate)
Marcel Timofte, Director Primăria Dervent
A sta lîngă o biserică în care vezi dumnezeirea aşa de aproape e un dar dumnezeisc şi lumea noastră posacă şi profană ar trebui să accepte acest detaliu. Lumea a făcut că înainte de Primărie să fie Dumnezeu creat şi, de aceea, un împrumut al criteriilor de viaţă austeră ar trebui să ne anime. Bilanţul pe lunile anterioare arată că nu am ales corect priorităţile şi, în lipsa unei alegeri, a trecut timpul şi acum nu mai avem bani nici de salarii.
Sfînta e a poporului!
La ora 09,30 dimineaţa, după şase ore de aşteptare, părăsesc rîndul sub privirile pline de reproşuri ale celor din jur. Jandarmul de lîngă mine mă întreabă dacă vreau să merg doar la toaletă, nu înţelege cum poate ceda cineva atît de aproape de ţinta finală; mai aveam circa două ore, două ore şi jumătate de aşteptare – „dacă ne ajută Dumnezeu şi Sfînta să nu apară parlamentarii, să nu se oprească rîndul“, după cum spunea o voce din jur.
Ciorba – prefaţă sau portic?
În secolul al XIX-lea, Antonin Carême a inventat nu mai puţin de trei sute de supe, ciorbe şi bulioane noi. Pe fondul acestei adevărate înfloriri ciorbestre, doi autori critici şi reformatori – „un medic“ şi „un gastronom“ – publică anonim în reputatul Le Gastronome o tiradă anti-ciorbă care culminează cu fraza: „Ciorbele sînt distrugătoarele barbare ale plăcerilor noastre culinare".
Nostradamus, poet dadaist
Cu regularitatea puseelor de febră, primim zilnic, la ora 17,00 şi nu numai, mostre din „Apocalipsa după Vasile“. Motorul în trei timpi „ştiri (?!)-meteo-sport“ funcţionează mai abitir decît franţuzescul „métro-boulot-dodo“, împăienjenindu-ne ochii şi aşa injectaţi cu fantasma derizoriului cotidian.
Un film despre Prokofiev
Duminica trecută, TVR Cultural a programat un excelent documentar produs de Arte şi realizat de Yosif Feyginberg. Este vorba despre Prokofiev: jurnal neterminat, un film care analizează o perioadă din viaţa compozitorului rus din perspectiva jurnalului său, ţinut între anii 1918 şi 1936.
Lumea reală
Invocăm repetat „România reală“, ca să dovedim că ştim cum arată şi sîntem aproape de „agenda cetăţeanului“, de problemele lui adevărate. Dar lumea reală? Evoluăm noi, jurnaliştii, în lumea reală, sau doar într-o enclavă a ei, ale cărei ziduri le-am ridicat singuri?
Spre vest prin nord-vest
Cei care susţin că între Ardeal şi Banat nu-i o mare diferenţă şi că, în esenţă, este vorba despre acelaşi spirit, dar şi despre oameni la fel, se înşală.
Cu ochii-n 3,14
● Luna trecută, trecerile de pietoni au împlinit 76 de ani. S-au născut la Londra, pe 12 mai. Gîndiţi-vă la asta înainte de a traversa! (M. C.)
● Două imagini olfactive antagonice: un cerşetor care mînca un măr zemos şi verde, combinînd mirosul de stătut cu prospeţimea fructului, şi o doamnă în metrou, îmbibată în parfum Christian Dior, care mînca pufuleţi, degajînd o impresie de lux cu aromă de mămăligă. (S. G.)
● Pe prima pagină a revistei pe care o ţineţi în mînă se poate vedea imaginea un
Moartea unui simbol al umbrei româneşti
Cel despre care vorbesc aici piere văzînd cu ochii, de la o zi la alta. De unde ne obişnuisem ca el să fie acolo, în România profundă, vom constata într-o zi că nu mai este şi că nu ştim cînd s-a dus. În fiecare rid al trunchiului său se afla încastrat cîte un fragment benign şi minor al istoriei noastre naţionale – dar aceasta nu-l absolvă de la extincţie.
Apa şi săpunul
Marile călduri ale verii au adus cu ele şi griji legate de mirosuri, miasme, transpiraţii, năduşeli, sudori şi alte halene mirositoare. Pe vremuri, apa nu se lega direct de curăţenie, igienă, prospeţime. Parte dintr-un ritual religios, ea se regăseşte, printre altele, în apa de botez şi în ultima scăldătoare. Între cele două etape importante, în apă se intră doar parţial şi de sărbători. Şi igiena?, veţi spune.
Elevii şi depăşirea planului (de învăţămînt)
Să spunem că e Revelionul şi că, la ora bilanţului, vă propuneţi pentru anul următor cîteva obiective pentru ca traiul dvs. să capete culori mai vesele. Cîte să fie? Trei? Cinci? Zece? Ei bine, oricît de multe şi de curajoase v-aţi propune să fie, n-aveţi nici o şansă să le depăşiţi pe cele ale copilului dvs. cuprinse într-un an şcolar.
În vagonul business
În trenurile mai „de lux“ – pentru cei neavizaţi – există şi două vagoane business: Business standard şi Business exclusiv. Am avut onoarea să călătoresc cu cel exclusiv în Intercity-ul Bucureşti-Cluj. Pot spune, cu mîna pe inimă, că a fost… o experienţă.
De stînga, în bucătărie
De stînga, în bucătărie Mă nimerisem la o mini-coadă la un chioşc unde se vînd reviste şi ţigări. Alături, pe un postament scund din ciment, mai mulţi muncitori – zugravi, după tricourile lălîi albite – mîncau direct de pe hîrtiile cu care fuseseră împachetate în magazin nişte salamuri asudate şi celebrul parizer. Pîinea era vizibil extrem de proaspătă, coaja crocantă, aurie şi lucioasă.
Florin Cincotă
De ce nu s-a zugrăvit şcoala în Apa Neagră?
Zugrăvirea şcolii a fost prevăzută între cheltuielile comunei noastre trei ani la rînd. Asta înseamnă că s-a făcut chiar foarte bine. Aparenţă.
Starea-sentiment de comunitas şi mass-media
14 octombrie 2009. Ora 03,30 dimineaţa. Ceaţă, frig umed. Oamenii se aşază grăbiţi în rînd, fără a schimba nici un cuvînt între ei. Toţi evaluează din priviri lungimea cozii şi timpul asociat de aşteptare. Fiecărui reper vizual îi corespunde un anumit număr de ore.
Andouille, caltaboşul latin
Alături de cîrnaţi în prapur, sîngereţi, căpăţîni, cozi, picioare de porc şi alte năzdrăvănii ale vechii bucătării franceze, despre care un autor clasic spunea că „nu se pot aşterne pe o masă cît de cît somptuoasă decît în situaţii excepţionale“ găsim şi andouille – ruda din Franţa a caltaboşului autohton.
Ce facem cu musulmanii?
Nu se ştie cînd şi dacă Uniunea Europeană va include şi Turcia. Ţările care susţin aderarea Turciei nu sînt prea numeroase şi majoritatea europenilor sînt mai degrabă împotriva acceptării acestui stat. Scepticii invocă în primul rînd argumente religioase.
Süddeutsche Zeitung, 17 iunie 2010
Editura Suhrkamp trece de cîteva luni printr-o perioadă de restructurare. Problemele financiare au determinat conducerea să mute „afacerea“ la Berlin, să reconfigureze colecţiile de carte şi să reducă substanţial cheltuielile. Una dintre măsuri vizează arhivele editurii, ale căror costuri de întreţinere au devenit insuportabile.