Elevii şi depăşirea planului (de învăţămînt)
Să spunem că e Revelionul şi că, la ora bilanţului, vă propuneţi pentru anul următor cîteva obiective pentru ca traiul dvs. să capete culori mai vesele. Cîte să fie? Trei? Cinci? Zece? Ei bine, oricît de multe şi de curajoase v-aţi propune să fie, n-aveţi nici o şansă să le depăşiţi pe cele ale copilului dvs. cuprinse într-un an şcolar. Uitîndu-mă pe programa şcolară pentru clasa a IV-a, din 2005, aprobată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, am început să înţeleg de ce copilul meu se bucură că s-a terminat şcoala. Dar n-am să-l las pe el pradă oprobriului general. Am să spun de ce mă bucur eu că a venit vacanţa: 1. Pentru că în programa numită mai sus sînt descrise aproximativ 160 de obiective de învăţare care trebuie atinse de un şcolar în decursul unui an. (Una dintre funcţiile importante ale stabilirii unor obiective este aceea de a face evaluarea activităţii depuse: mă duc la piaţă ca să cumpăr mere. Mă întorc fără mere, nu mi-am atins obiectivul, aşa că plec spre supermarket. Cum se pot evalua 160 de obiective?) 2. Pentru că obiectivele şi activităţile propuse pentru îndeplinirea lor sînt scrise într-un limbaj obscur, accesibil doar pentru iniţiaţi. Iată cîteva exemple: la educaţie plastică: „să exprime clar şi coerent un mesaj intenţionat, valorificînd integrat caracteristicile elementelor de limbaj plastic“. La educaţie muzicală, informaţiile sînt şi mai încîlcite: „tactarea intuitivă a metrului binar şi ternar, cu ambele braţe“. Dacă îţi cîştigi existenţa din orice altceva decît din meseria de profesor de matematică, e clar că puştiul tău va rămîne corigent, fiindcă îţi va lua timp să desluşeşti tu mai întîi informaţia: copilului i se cere să rezolve „exerciţii semnificative care să scoată în evidenţă avantajele folosirii proprietăţilor operaţiilor cu numere“. Programa, planificările, obiectivele, standardele de performanţă sînt documente publice. Orice părinte poate, şi chiar ar trebui să fie sfătuit, să le consulte. De aceea, limbajul folosit pentru descrierea lor ar trebuie să fie cît mai accesibil, mai clar, astfel încît părintele, orice pregătire ar avea, să le poată utiliza în ajutorul dat copilului la teme, acasă. 3. Pentru că, urmărind instrucţiunile aceleiaşi programe, copilul meu ar putea avea de rezolvat, într-o singură zi, următoarele exerciţii: la limba română, „să discrimineze elemente esenţiale de cele de detaliu din mesajul comunicat/receptat“; la matematică, să „interpreteze datele dintr-un tabel prin compararea numerelor implicate, găsirea de asemănări şi deosebiri, extragerea unor informaţii particulare semnificative“; la educaţie plastică, „să exerseze obţinerea de expresivităţi prin combinarea elementelor de limbaj plastic“ şi, în fine, la educaţie muzicală, să realizeze o „compunere scrisă inspirată de conţinutul şi caracterul melodiei unui cîntec“. 4. Pentru că primul obiectiv cadru al educaţiei religioase este „cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mîntuirii şi desăvîrşirii omului“. Cum evaluezi un astfel de obiectiv? Cum ştii, la sfîrşitul clasei a IV-a, dacă un elev îl iubeşte şi-l cunoaşte sau nu pe Creator? 5. Pentru că la ora de sport i se cere copilului meu „să manifeste interes pentru dezvoltarea forţei principalelor grupe musculare“. Şi el nu manifestă. 6. Pentru că toţi prietenii mă ocolesc de cînd le cer să îmi prindă insecte, să-mi culeagă frunze şi să-mi preseze flori pentru o temă la şcoală anunţată cu doar cîteva zile înainte.
Maria Iordănescu este psiholog.
