Spre vest prin nord-vest

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Spre vest prin nord vest jpeg

Cei care susţin că între Ardeal şi Banat nu-i o mare diferenţă şi că, în esenţă, este vorba despre acelaşi spirit, dar şi despre oameni la fel, se înşală. Am sosit la Timişoara direct de la Cluj, cu acel grai cîntat cum nu mai auzi nicăieri prin Ardeal încă răsunîndu-mi în urechi, stăpînită de acea lentoare pe care n-o mai întîlneşti în altă parte, închipuindu-mi că viaţa e alcătuită de fapt mai mult din momente de răgaz decît din celelalte şi că e ceva firesc ca semafoarele să încremenească minute în şir pe culoarea roşie, pentru ca oamenii să se întîlnească şi să stea la taclale în intersecţii. Ne-am oprit la Oradea, în curtea unui cuplu de profesori care se plîngea de reducerile salariale, în timp ce nu mai pregeta să umple masa cu de toate şi să insiste să rămînem peste noapte, căci „aveţi timp să ajungeţi şi mîine“. Am intrat în Banat pe un drum peticit ale cărui gropi transversale se adînceau ca nişte riduri de expresie pe o frunte încă tînără (n-o să-l mai repare nimeni niciodată, fiindcă pe aici va trece cîndva autostrada, poate într-un alt secol). În dreapta lui era graniţa, dincolo Banatul sîrbesc, traversam o cîmpie atît de plată încît pe lîngă ea Bărăganul pare vălurit şi simţeam o căldură jilavă care mă ducea fără să vreau cu gîndul la o livadă de smochini, la fel cum centrul Aradului, pe care l-am văzut doar în fugă, mi-a amintit, tot fără motiv, de gustul unei dulceţi zaharisite. În sfîrşit, am ajuns la Timişoara pe la asfinţit, odată cu o invizie de musculiţe care, de regulă, îşi fac veacul prin zone mlăştinoase şi am nimerit într-o oază de muzică, de culoare. Era efervescenţa oraşului „de sîmbătă seară“. 

Viaţa din Banat are cu totul alt ritm decît cea din Ardeal. Există şi aici o lentoare, dar pare cumva programată şi are în ea ceva nemţesc, poate din cauza unei mai mari apropieri de Viena decît de Budapesta, în alte vremuri, fiindcă în Banat se păstrează mult mai bine atmosfera de provincie de imperiu, decît în Ardeal. Uneori e încărcată de mîndrie locală, alteori pare caricaturală, iar atitudinea şmecheroasă bănăţeană seamănă pe undeva cu cea din Bucureşti. Poţi întîlni oameni pe stradă care se uită prin tine cu un aer superior, nu-ţi răspund la întrebări, nu vor sau nu ştiu să te îndrume – ceea ce-ţi poate crea iniţial un şoc, după excesul de politeţe şi comunicare de la Cluj. Timişorenii ştiu să păstreze distanţa, însă oraşul în sine, forfota perpetuă la ore indecente, cînd presupui că toţi ar trebui să fie la muncă, blocajele de trafic, micile afaceri pe care le întrezăreşti în discuţii, prieteniile interesate sau marile afaceri pe care doar le bănuieşti dubioase, investiţiile masive ale italienilor care aproape că au devenit aici o a doua comunitate, dar şi intelectualii de marcă priviţi ca icon-uri culturale ce fac parte dintr-o elită mult mai bine închegată decît în oricare mare oraş din România, spectacolele de teatru şi jazz-ul, orchestra Filarmonicii care cîntă în aer liber şi pe gratis, pentru „popor“, toate acestea şi multe altele îţi dau o stranie senzaţie „de capitală“. 

Totuşi, Banatul nu înseamnă doar Timişoara, însă şi viaţa „la ţară“ sau din oraşe mici, cum ar fi Jimbolia, mi s-a părut pur şi simplu altfel faţă de stereotipurile româneşti cu care ne-am obişnuit. N-aş putea spune în ce sens, fiindcă dacă eşti doar în trecere, vei avea în permanenţă sentimentul că este ceva care îţi scapă, ca şi cum călătorului obişnuit nu i s-ar permite să rezoneze cu spaţiul. M-am întors din Banat cu o uşoară frustrare, ca atunci cînd întîlneşti o exotică broască ţestoasă din care nu vezi decît carapacea, adevărata ei făptură rămînînd ascunsă înăuntru. 

La Lugoj,  pe marginea drumului 

Pentru prima oară la Lugoj, căutăm un loc de dormit. Ne oprim la o terasă în centru, cu un aer de vacanţă, dar cu mese goale – probabil că e prea scumpă pentru localnici, în vremuri de criză. Ne conversăm cu fata care serveşte, nu ştie nici o pensiune, dar se va duce să-şi întrebe şefii. De la o masă din apropiere se ridică un bărbat bronzat, între două vîrste, a cărui atitudine relaxată îi trădează bunăstarea. E străin şi în acelaşi timp de-al locului. „Notează număr de telefon!“, spune. „Vă trimit la Alimeri... să spuneţi că sunaţi din partea lui Giovanni de la Perroni! E bun prieten cu mine. Are preţuri mici, condiţii extra!“, îşi ţuguie buzele ca să-şi pupe demonstrativ degetele împreunate. E un gest pe care nu l-am mai văzut de mult. 

Ne întoarcem de unde am venit, adică spre Timişoara. La intrarea în oraş e o zonă industrială părăsită. Hale cu geamuri sparte, grămezi de fiare, buruieni crescute anapoda printre resturi de zidărie, o şină îngustă de tren şi o copertină de-un roşu prăfuit: Alimeri – pensiune turistică. „La o sută de metri de Peco“, aşa cum ne-a indicat italianul. O curte betonată şi mese lungi din lemn, sub copertină. Pensiunea, o clădire pătrăţoasă cu un etaj, seamănă cu un cămin de nefamilişti. E o parte integrantă din peisaj, vom avea un „sejur“ postindustrial. Ce succes ar avea o asemenea idee la străini! Uşa e larg deschisă, perdeaua din fîşii lungi de plastic colorate flutură uşor în bătaia vîntului de seară. Huruitul necontenit al TIR-urilor de pe şosea are ceva apocaliptic, mi-aminteşte de un film SF – Războiul lumilor. Intrăm. Înăuntru, însă, e un Hitchcock în toată regulă. În semiîntuneric, vedem o sală de mese, cu feţe de masă în carouri, un bar cu tejghea şi băuturile mierii din sticle sclipind misterios, un culoar şi inscripţii în germană care indică toaleta (toate par made in RDG), o scară care duce la etaj. Ciocănim în tejgheaua barului, strigăm, nu apare nimeni. Doar undeva, ceva scîrţîie prelung. Un început perfect pentru un thriller. 

Trec aproape zece minute şi, în sfîrşit, îl cunoaştem pe proprietarul şi unicul angajat al stabilimentului. „Prietenii lui Giovanni, nu-i aşa?“ Îşi şterge serviabil mîinile de pantaloni, suspansul dispare, e cel mai prietenos şi inofensiv bănăţean pe care l-am întîlnit pînă acum. „N-aţi văzut pancarta de pe şosea, cu Alimeri?“ Oftează. „Ştiam eu că nu se vede... ar trebui să fac alta, dar de trei ori am pus-o pe asta şi de trei ori mi-au suflat-o TIR-urile! N-are nici un rost.“ Ne arată camera şi se poartă de parcă tot timpul s-ar scuza de ceva. E mică, îmbîcsită, n-are televizor, doar două paturi cazone, o măsuţă şi un şifonier uriaş. Old style. „Baia e la capătul culoarului, pentru dame pe stînga, are şi duş, de toate... rămîneţi?“, întreabă uşor temător. Condiţiile sînt departe de gestul cu pupatul degetelor al lui Giovanni, dar rămînem. E prea multă atmosferă aici ca s-o ratăm. 

De mîncare are doar „ceafă, cotlet şi mai am nişte polonezi deosebiţi, nu ca ăştia de la Alimentara!“. De acord cu polonezii. Îşi şterge din nou mîinile de pantaloni. „Mă duc să curăţ nişte cartofi.“ Putem sta afară, la o bancă din lemn? „Nu, nu afară că e praf, am lucrat în curte toată ziua, recondiţionez mobila din camere... muncitorii ăştia îşi mai încălzesc ceva pe cîte un reşou de-al lor şi o strică!“ Aflăm că principalii muşterii ai pensiunii sînt, de fapt, muncitorii care lucrează în zonă. Acum nu e nici unul, la final de săptămînă pleacă acasă. Pînă la urmă, oftează şi şterge o bancă de lemn cu o cîrpă. Apoi dispare în bucătăria de unde îl auzim cum fluieră şi toacă ceva. Singurătatea lui începe să ne apese. 

„Am fost plecat în Germania multă vreme, de ce n-oi fi rămas? Dar ştiţi cum e, ţi se face dor şi te trage aţa spre ţară. Am două fete acolo şi le-am zis că mă întorc acasă şi că tot pentru ele muncesc aici, că doar nu pentru mine. Pensiunea asta e a lor, de fapt. Ali-meri. Alina şi Maria. Poate o s-o vînd, dar acuma nu se vinde nimic. Sau s-o închiriez. Iarna mai mult mă costă lemnele s-o încălzesc, decît ce iau pe camere. Nu merge, chiar nu mai merge! Înainte aveam douăzeci de angajaţi, dup-aia cinci şi le tot ziceam aşa, în glumă: să vedeţi că rămîn eu singur! Şi singur am rămas. Mi-e urît, îmi ţiuie urechile de linişte şi îmi pare rău după angajaţi, că nu mai am cu cine schimba o vorbă toată ziua. Eu fac tot. Gătesc, spăl, fac curat... ce să vă zic? N-am timp nici să mor. Hai, tată, în Germania! Hai că vin, dar mai stau un pic să vedem ce se întîmplă... Să trăiţi bine! Nu aşa ne-au promis? Le-am zis la fete că eu personal nu le dau voie să se mai întoarcă în România. Îmi cer scuze că vă ţin de vorbă, poate vă deranjez... Mă duc, că se ard cartofii!“ Toată noaptea am auzit TIR-urile şi, pînă la urmă, zgomotele au devenit reconfortante, ca şi cum am fi fost într-un motel pierdut undeva în deşert, în Arizona, singura legătură cu civilizaţia fiind drumul şi maşinile lui. Totuşi, în România orice thriller eşuează într-un film minimalist, cu micile drame umane şi cu implicaţiile lor sociale. 

Un capăt de ţară 

Nicăieri timpul nu se scurge mai încet ca la Comloşu Mare, de parcă toate ceasurile ar rămîne în urmă, secundarele încremenind pe loc la răstimpuri, ca mai apoi să se urnească prin mici salturi indecise pentru a recupera ce-au pierdut. Ai senzaţia că viaţa de aici se desfăşoară în elipse. E prînz, e caniculă şi miroase a vară coaptă, deşi sîntem abia la începutul lui iunie. La cîrciumă e un singur beţiv, care îşi împarte masa cu vînzătorul plictisit. Vorbesc despre nişte facturi. În rest, străzile sînt pustii, comloşenii s-au ascuns în spatele porţilor, aşa cum Banatul e o ţestoasă uriaşă căreia nu-i poţi vedea decît carapacea. Un bătrîn pe o bicicletă se plimbă în sus şi în jos, măsurînd parcă ceva. 

Magazinul universal a rămas în picioare, doar că acum e vopsit în roz. Bufetul mai există doar cu numele, au dispărut mesele din tablă şi halbele soioase ale anilor ’80. Cîteva inscripţii, la oficiul poştal: „Folosiţi convorbirile cu înţelegere!“, „Folosiţi convorbirea cu aviz!“, „Folosiţi convorbirile cu taxă inversă!“. Ţîrîitul telefonului mobil pare cumva nelalocul lui. 

Satul Lunga, de fapt o stradă lungă, o prelungire a Comloşului pînă la graniţa cu Serbia. Aici e capătul de ţară. Sîntem pe urmele „femeii în roşu“, Ana Cumpănaş (Sage), care a plecat din Lunga în America, unde a devenit cunoscută prin relaţiile ei cu lumea gangsterilor, dar mai ales prin faptul că l-a trădat pe John Dillinger, „inamicul public no.1“. Casa ei nu mai există, e doar o parcelă de cîmp cultivată cu porumb, însă ar fi putut să fie aproape oricare dintre casele care mărginesc strada cea lungă. Toate par de la începutul secolului trecut. Lunga e un loc suspendat în timp, ireal, ai senzaţia că nimeni n-a plecat vreodată de aici undeva. Cîţiva copii costumaţi în vrăjitori şi prinţese, cu coifuri ascuţite şi cu rochiţe din perdea, se grăbesc spre şcoală, probabil la serbarea de sfîrşit de an. 

Ajungem la graniţă, bariera este chiar în dreptul ultimei case din sat. Cum o fi să locuieşti acolo? Dincolo de barieră e cîmp, o porţiune de drum de vreo 200 de metri, o gheretă şi o altă barieră de unde începe Serbia, se văd primele case, par să fie tot din Lunga, ca şi cum cele două bariere care delimitează bucata de pămînt a nimănui, pe care n-o tranzitează nimeni, e doar un detaliu lipsit de importanţă. Încerc să-mi imaginez ce reprezenta această graniţă în urmă cu 20 de ani, şi nu reuşesc. E prea multă linişte, doar zumzetul insectelor în iarbă. Doi grăniceri se apropie agale. Nu, nu vrem să trecem dincolo, sîntem doar în recunoaştere. Le povestim despre femeia în roşu. N-au auzit, nu sînt din Comloş, vin doar la muncă, apoi se întorc în satele lor. Unul dintre ei pare interesat, a citit despre Al Capone. Îşi duce o mînă la şold, cu cealaltă îşi şterge transpiraţia de pe frunte şi se uită cu o oarecare părere de rău la graniţa lor paşnică unde, de fapt, n-au ce păzi şi unde nu există nici un pericol pentru nimeni. Stăm la taclale de-o parte şi de alta a barierei. Categoric, în urmă cu 20 de ani aşa ceva n-ar fi fost posibil. 

Cimitirul din Lunga e în paragină, nu mai este împrejmuit de nici un gard, o poartă roşiatică din piatră duce spre nicăieri. Printre morminte cresc maci şi ierburi înalte. Multe dintre nume au fost şerse de pe cruci, le-a spălat ploaia, nu mai ştii care al cui mort este. Trecutul pare să nu-şi mai pună nici o pecete asupra prezentului, pur şi simplu nu mai există. Dispare. Şi atunci el poate deveni ficţiune.  

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

lapte istock jpg
Ce se întâmplă cu nivelul colesterolului atunci când bei lapte în fiecare zi? Ce părere au nutriționiștii
Laptele este o băutură foarte sănătoasă, pe care mulți oameni o consumă des. Însă, poate că ne-am întrebat, de-a lungul timpului, ce efecte va avea laptele asupra organismului, atunci când este consumat în fiecare zi. Impactul asupra colesterolului poate fi deosebit de important.
fabrica textile unsplash1 jpeg
România înregistrează cea mai mare scădere a productivității muncii din Uniunea Europeană. Industria, printre cele mai afectate
Productivitatea pe oră lucrată a scăzut în România cu 1,2% în trimestrul al doilea din 2026, în timp ce media UE a crescut. Industria se confruntă cu reducerea producției și a personalului, iar salariul mediu net, deși mai mare în lei, a pierdut din puterea de cumpărare.
Om si robot inteligenta artificiala AI FOTO Shutterstock
Cuvântul anului 2026. Cum explică Cambridge Dictionary alegerea făcută
Dicționarul Cambridge a desemnat „human” („uman”) drept cuvântul anului 2026, definindu-l ca „având calitățile, defectele și sentimentele specifice oamenilor, spre deosebire de zei, animale sau mașini”.
vedete anii 80 jpg
Cum arată astăzi 12 dintre cele mai admirate actrițe ale anilor ’80! Frumusețile care au cucerit Hollywoodul și au rămas în memoria publicului
Au fost frumusețile care au făcut furori în anii ’80 și au cucerit milioane de admiratori. Patru decenii mai târziu, iată cum arată și cu ce se ocupă cele 12 actrițe celebre.
parbriz inghetat scaled webp
Trucul simplu care te scapă de gheața de pe parbriz iarna. Ai nevoie doar de un obiect pe care îl ai în casă
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja înaintăm în a doua jumătate a lunii noiembrie iar, în curând, șoferii din țara noastră vor începe să se confrunte cu problema gheții care se depune pe parbrizul mașinii. Din fericire, există o metodă simplă care poate să ne scape de această problemă.
Alice Huang la o cină găzduită de Jensen Huang  Sursa TVBS  jpg
Cine este misteriosul om de afaceri care l-a prezentat pe Jensen Huang amantei sale?
Kang Wei ar fi acceptat relația extraconjugală dintre soția sa, Alice Huang, și directorul Nvidia. Potrivit unor persoane apropiate cuplului, acesta vorbea deschis despre apropierea dintre cei doi și glumea uneori că soția sa era asistenta personală a șefului companiei americane.
WhatsApp Image 2026 11 18 at 21 08 47 jpeg
„Tronul de chihlimbar” al lui Trump: cadoul secret pe care liderul american l-a primit de la Karol Nawrocki, președintele Poloniei
Un cadou neobișnuit primit de Donald Trump cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani a fost ținut secret timp de câteva luni. Nici măcar Ministerul de Externe polonez nu știa despre existența lui, iar detaliile au ieșit la iveală abia după apariția unei fotografii în presa din Polonia.
540084997 1220496133453391 4649054343058080896 n jpg
O mină abandonată din România va deveni o atracție spectaculoasă. Va avea muzeu, centru de robotică și un turn de belvedere
Unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu industrial din România va fi transformat radical în următorii ani, printr-o investiție de aproape 35 de milioane de euro.
„Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”, conferință organizată de două institute ale Academiei Române
„Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”, conferință organizată de două institute ale Academiei Române
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), institute ale Academiei Române, organizează joi, 19 noiembrie 2026, conferința „Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”.