Rujuri, creme, farafastîcuri
„Pentru că e vară, pentru că e soare, pentru că în curînd soarele ne va mîngîia pielea…“ Sau ceva de genul. Sute de articole din aşa-numitele reviste glossy („pentru femei“) vor începe aşa în fiecare an cînd, „fetelor…, ne pregătim de vacanţă!“.
Pentru cele de la şaptesprezece la patruzeci şi de ani, un heirupism vag tîmp şi un ton vesel difuz adună mănunchi unele dintre cele mai grozave clişee. Coperţile vor închipui personaje cunoscute sau feţe anonime – care vor ieşi din anonimat pentru că au cîştigat nu ştiu ce concurs – femei şi fete frumoase, unele impecabil de nefardate, sportive sau sofisticate, cu plete unduitoare şi lucioase, femei şi fete aşa cum probabil că noi, cititoarele, nu vom arăta niciodată. (Afirmaţia din urmă, e, la rîndul ei, un meta-clişeu.) Departe, foarte departe de mine ideea de a lua în derîdere genul ăsta de publicaţii. Înţeleg reţeta, m-am acomodat cu ingredientele, ştiu cine e Anna Wintour. Mai mult, înţeleg că legendarul editor al ediţiei americane a Vogue e, de acum, so passé! Nu de puţine ori ofertele prezentate în paginile astea lucioase m-au trimis valvîrtej la mall. Ca atare, chiar vorbim serios. Nu mă pot abţine însă să nu remarc scriitura specifică, în care un cuvînt te trimite musai la altul-acelaşi, tonul, stilul – înalt contagioase – care se iau ca pojarul. Citiţi, vă rog:„Liza, o zăpăcită adorabilă, cu o mie de visuri şi o mie de ofuri, trăieşte în Bucureşti, într-o garsonieră minusculă din Drumul Taberei, conduce o broscuţă veche şi lucrează la o faimoasă revistă de life-style. Viaţa ei împărţită paşnic pînă nu demult între job, iubit, prieteni şi rubedenii a ajuns un coşmar.“ Aici, desigur, ne întrebăm de ce. Iată, drama se dezvăluie: „Pentru că, din senin, părinţii o somează să se mărite cu plicticosul Tomiţă, iubitul din liceu; Ella, scorpia de şefă, mai frumoasă ca un fotomodel şi mai rea ca Atilla, regele hunilor, îi fură articolele (…), iar Kuki, papagalul ei vorbitor, a început să înjure. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, revista e preluată de trustul de presă al unui misterios om de afaceri.“
Şi, cum un clişeu nu vine niciodată singur, prezentarea continuă pe acelaşi ton. E primul roman chick-lit românesc. Se numeşte Ediţie specială şi înţeleg că e o producţie colectivă a cititoarelor unei reviste din cele lucioase. Cartea adună snop toate ingredientele care trebuie să clădească temeinic un roman pentru gagici (e traducerea mea pentru chick-lit, poate găseşte cineva alta mai bună): ingenua, ticăloasa, cea mai bună prietenă, noul şef frumos ca un zeu, de familie bună, cu ochi albaştri, pectorali bine definiţi şi adorabil de misterios (v-am zis că se ia ca pojarul), care e logodit chiar cu ticăloasa, o excursie la Paris, intriga rezolvată în happy-end. Personajele se numesc Ella, Miki, Găbiţa, Clara, Alex, iar pe maşină („broscuţa veche“) o cheamă Clementina. Fetele simt teribil de des „fluturi în stomac“ şi mănîncă felii de torturi „absolut fabuloase“. Se poartă Manolo, Herrera, „sandale ciocolatii cu ştrasuri“ şi „plicuri purpurii de mătase creponată“ la schimb cu un stil hippie-şic. Se mixează un soi de Sex and the City cu Diavolul se îmbracă de la Prada. Eroina se împiedică şi cade fix în faţa viitorului iubit (cel cu ochii şi pectoralii, misteriosul) şi-şi revarsă din geanta supradimensionată toate nimicurile femeieşti, hihi. Eroina are o familie tipică – de-a noastră, aşa – vs o lume strălucitoare din care ajunge să facă parte. Eroina nu are o părere foarte bună despre sine, însă noi ştim că e creaţă, roşcată, pistruiată, adorabilă, delicios de aiurită, hihi. E mai degrabă interesată de revistele culturale şi nu vrea să rămînă toată viaţa să scrie „articolaşe despre rujuri“. Reţeta românească a romanului pentru gagici e perfect reuşită. Are tot ce-i trebuie. Autoironie, romgleză, glumiţe, haine, pantofi, cultură. Adorabil. Mai vrem.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
