Noii moguli de presă: spionul KGB și statul chinez

În ultimii ani s-a vorbit mult în România despre mogulii de presă. Principala acuzaţie adusă acestora a fost faptul că îşi folosesc trusturile de presă în interes personal. Oficiali români sau diplomaţi străini acreditaţi la Bucureşti au atras atenţia asupra modului incorect în care anumite evenimente sînt tratate de o anumită parte a presei. Pînă acum, această realitate era considerată apanajul statelor totalitare, a celor în curs de dezvoltare sau a celor aflate în tranziţie. Ultimele evenimente de pe piaţa media occidentală demonstrează însă că acest pericol este la fel de prezent la Londra, Washington sau Paris. Rînd pe rînd, instituţii media prestigioase au fost cumpărate de oameni de afaceri sau de consorţii de firme care provin din ţări autoritare, conduse, conform „Reporteri fără Frontiere“, de „prădatori ai presei“, precum Vladimir Putin sau Hu Jintao. State ca Rusia sau China îşi folosesc astăzi resursele statale sau mogulii apropiaţi puterii centrale pentru a cumpăra mijloace de presiune şi de influenţă în Occident.

Asediul acestor „investitori“ asupra mediei occidentale ar putea submina democraţia şi libertatea presei chiar în spaţiul euro-atlantic. Mass-media deţinută de moguli ruşi sau de statul chinez ar promova interesele economico-militare ale acestor ţări, în paralel cu un proces, început oricum de presa liberală occidentală, de distorsionare a unor noţiuni precum „democraţie“, „drepturile omului“ sau „libertatea presei“. Scopul nedeclarat al acestor investiţii este influenţarea deciziilor guvernamentale şi a opiniei publice occidentale.

Kaghebistul ajuns mogul de presă

În urmă cu aproximativ un an, fostul spion KGB, ajuns între timp unul din marii oameni de afaceri ruşi, Alexander Lebedev, vizita redacţia cotidianului The Guardian. „Fie sînt un spion rus, fie sînt nebun, chiar cred că pot scoate bani din presă“, le răspundea Lebedev jurnaliştilor, care nu înţelegeau dorinţa omului de afaceri rus de a cumpăra un cotidian ce pierdea aproximativ 15 milioane de dolari pe an. În martie 2010, acelaşi The Guardian făcea un anunţ şoc: Lebedev a cumpărat The Independent şi The Independent on Sunday pentru o liră sterlină. Cotidianul – aflat, la Londra, pe locul patru în topul vînzărilor ziarelor quality – se alătura unei alte achiziţii făcute în 2009 de omul de afaceri rus, Evening Standard.

În mod natural, analiştii media britanici se întreabă de ce un om de afaceri este dispus să investească în cotidianul britanic cu cel mai mic tiraj, dintre cele cu distribuţie naţională. Din punct de vedere economic, a investi într-un cotidian cu vederi de stînga, în cea mai conservatoare ţară europeană, şi mai ales în contextul în care laburiştii au fost măturaţi de la putere, ascunde fie o viziune de afaceri pe care nimeni altcineva nu o înţelege, fie altceva.

În ciuda unor asigurări că nu va interveni asupra conţinutului editorial, la doar o lună de la cumpărarea cotidianului, Lebedev l-a înlocuit pe fostul şef, Roger Alton. Fostul agent KGB are însă planuri şi mai mari de viitor. El vrea să pună bazele unei organizaţii non-profit, Novaya Independent Media Foundation, care să „finanţeze proiecte media la nivel global“.

Magnaţii ruşi apropiaţi de Kremlin îşi anunţaseră dorinţa de a investi şi pe piaţa media franceză, ţinta fiind, şi în acest caz, cotidianul simbol al stîngii moderate, Le Monde. Jurnaliştii, care deţineau 90% din acţiuni, au refuzat însă oferta ruşilor şi au preferat să vîndă unui consorţiu francez din care face parte şi controversatul Xavier Niel, care s-a îmbogăţit din pornografie.

Newsweek, povestea unui eşec

The Washington Post Company a refuzat oferta unui consorţiu de presă chinez, China’s Southern Media Group, care îşi arătase disponibilitatea de a cumpăra Newsweek. Publicaţia e aproape de faliment, ca urmare a unor decizii editoriale şocante. În 1997, vînzările scăzuseră deja cu 52 de procente, în comparaţie cu 1990. La sfîrşitul anului 1997, Newsweek şi-a redus base rate-ul (numărul de cititori garantaţi publicitarilor), de la 3,1 milioane la 2,6 milioane. În 2010, The Washington Post Company mai are doar două opţiuni: vînzarea sau falimentul. Cauzele eşecului sînt multiple, însă acesta nu poate fi explicat decît prin virusarea editorilor cu principalele maladii ale mediei occidentale în secolul al XXI-lea: elitismul şi progresismul. Newsweek şi-a renegat tradiţia moderată şi a întors spatele cititorilor. A încetat să mai fie una din marile news magazines americane. Ca urmare, scădererea tirajului a fost invers proporţională cu dublarea sau chiar triplarea numărului editorialelor de orientare ultra-liberală.

Cîteva decizii editoriale au îndepărtat publicul, care nu se mai regăsea în noua orientare de stînga generată de editorii Jon Meacham şi Fareed Zakaria. În 2009, Newsweek a deschis săptămîna Sărbătorilor Pascale cu titlul „The end of Christian America“. Mesajul pascal al Newsweek venea la cîteva luni după ce Sărbătorile Crăciunului fuseseră întîmpinate cu un alt titlu şocant pentru piaţa media americană: „Religious case for gay marriage?“. Mai are rost să spunem că, în 2009 în SUA, 173,4 milioane de persoane se declarau creştini, în creştere cu 22 de milioane faţă de 1990?

Politica editorială anti-creştină a devenit tot mai virulentă odată cu schimbarea tonului faţă de islamismul radical. „Islamul radical este o realitate. Cum să învăţăm să trăim cu el“, ne explica Fareed Zakaria, în aprilie 2009. Discursul elitist şi anti-creştin a transformat Newsweek într-o fiţuică în derivă.

Vînzarea către chinezi ar fi transformat Newsweek într-o publicaţie de PR a statului comunist. De altfel, chinezii anunţaseră public că doresc publicaţia pentru a îmbunătăţi imaginea ţării lor peste hotare. China’s Southern Media Group este considerată una dintre „oazele de libertate“ din presa chineză. Tocmai de aceea, Barack Obama a ales să acorde un interviu unei publicaţii din „trust“. Jurnalistul care a realizat interviul a fost dat afară pentru că a realizat un „interviu politic“ fără acordul Biroului Propagandei.

„Cumpără influenţă cu bani“

Ideea de a cumpăra instituţii media occidentale a prins contur abia în ultimii ani. Primele încercări de influenţare a guvernelor occidentale prin intermediul media au avut loc la mijlocul deceniului trecut, însă indirect, prin finanţarea think-tank-urilor americane. Steve Clemons, expert al New American Foundation, a fost unul dintre primii analişti care au atras atenţia asupra acestui fenomen. „Intrăm într-o perioadă marcată de un nou tip de corupţie, cînd guvernele şi companiile străine finanţează într-un mod foarte neclar think-tank-urile americane“, explica Clemons, în urmă cu cinci ani. Nici măcar institutele liberale nu sînt foarte încîntate de perspective influenţei ruseşti în această zonă. „Sînt şocat de faptul că anumiţi oameni încearcă să cumpere cu bani influenţă la Washington“, afirma Anatol Lieven, expert la New American Foundation. Lieven vorbea chiar şi despre conflicte care apar între grupările străine care finanţează institutele de cercetări şi cercetători.

Deocamdată asistăm la doar primul val de „investitori strategici“ în media occidentală. În curînd, s-ar putea să vedem că şi alţi lideri urmează modelul Putin – Hu Jintao şi că finanţează de la bugetul statului (direct sau prin moguli apropiaţi puterii) astfel de operaţiuni. Putem deja bănui ce abordare vor avea anumite instituţii media faţă de subiecte precum execuţiile jurnaliştilor din Rusia sau respectarea drepturilor omului în China.