Ce au în comun Cuza şi Ceauşescu (şi alţii)

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

În ciuda aparenţelor – care nu le sînt întotdeauna favorabile – românii nu-s un popor uşor de condus. Chiar dacă îndeobşte ei se mulţumesc cu puţin – şi par a fi iremediabil convinşi de justeţea apocaliptică a vorbei că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere –, atunci cînd e vorba despre conducătorii lor, românii mai cu seamă mîrîie şi sînt (deseori pe bună dreptate) de-a dreptul cusurgii.

Cum oare, stimabile cititor, să se explice aceste perene frustrări? Pesemne printr-o trăsătură ce ne-o fi proprie: cu excepţiile de rigoare, mai că fiecare român ar vrea (sau, în orice caz, se consideră potrivit pentru ca) să-i conducă pe ceilalţi. Este ceva ce trece dincolo de politică şi politicieni: de la medicii din spitale şi pînă la profesorii din şcoli, de la artiştii dintr-un teatru şi pînă la cei cîţiva ziarişti nemercenarizaţi care-au mai rămas, mulţi dintre aceşti distinşi concetăţeni sînt cu totul convinşi, în sinea lor, că ei – şi nu şefii lor – ar trebui să ţină pîinea şi cuţitul.

Ei bine, probabil că din acest motiv de (aproape) plenară insatisfacţie pleacă un detaliu al istoriei noastre despre care aproape că mi-e teamă să scriu – şi teamă nu mi-e de reacţiile propriu-zise ale vreunui conducător/lider/şef, ci de faptul că supoziţia mea, odată pusă pe hîrtie, s-ar putea verifica pe mai departe. Pe scurt: un ciudat echilibru pare a tutela istoria noastră modernă, ca un făcut – acei conducători care au început prost au terminat bine, iar cei care au început bine au terminat prost.

Exemple, berechet (a nu se înţelege că institui vreo similitudine între personaje). Să-l luăm pe Carol I-ul, marele nostru rege. Ei bine, marele nostru rege a început dramatic, cîţiva ani fiind constant pe marginea prăpastiei. Cota lui iniţială de popularitate? Să fim serioşi – puţini conducători de-ai noştri au fost mai contestaţi la începuturi! Şi, personal, nu am nici o îndoială că, dacă Franţa ar fi învins Prusia în 1870 (şi nu invers), bravul Carol ar fi ajuns la rubrica „şi alţii“, din manualele noastre de istorie. Ei bine, acest iniţial aprig contestat suveran a domnit 48 de ani şi a murit în patul lui, în ţara lui (ceva rar la liderii noştri moderni!), slăvit de mai toţi românii.

Aşijderea Ferdinand, urmaşul său: a luat sceptrul în timp de război, în 1914... soarta lui şi-a ţării atîrna de-un fir de păr... germanii şi austriecii îi căutau înlocuitor... revoluţia bolşevică nu-l iubea nici ea.... numai că, în 1918, o conjuncţie geopolitică a făcut din el regele României Mari, şi aşa a rămas în istorie. Comunistul Gheorghiu-Dej intră în acelaşi calapod: vicleana marionetă stalinistă din ’45 -’48 a devenit ulterior lider naţional, prin ’63-’65. Şi, cu voia dvs., ultimul pe lista norocoşilor, dl Ion Iliescu: contestat prin ’91 ca neocomunist şi gorbaciovist retardat, respectivul a terminat seniorial în 2004, invitîndu-şi admiratorii şi contestatarii la un concert Carreras, la Ateneu.


Acum, să-i vedem şi pe ceilalţi. Mă gîndesc, bunăoară, la domnul Cuza: mari aşteptări la început... unirea cea mică... reforme cît cuprinde... după care se cearta cu Biserica, cu Kogălniceanu şi cu Parlamentul vremii; adversarii au pus de-o cabală, şi dus a fost. Mai apoi, regele Carol al II-lea: în 1930, rar fu românul care-i contesta dreptul la tron, în ciuda tuturor daravelilor. Apoi, cel ce-a început ca o speranţă a terminat ca un fugar; iar legendele sale depreciative, lansate de legionari şi preluate de comunişti, mai persistă şi azi – vezi detaliile despre amorurile sau despre viciile sale (francezii, dac-ar număra amantele regilor lor, ar face o listă lungă cît Zidul chinezesc; englezii, dacă ar calcula cît blended whisky a băut Churchill, ar mai pune de-o Tamisă!). Urmează Conducătorul Antonescu: cel ce-a reuşit să obţină un 99,9% la un referendum din martie ’41 a sfîrşit cu doar cîteva gloanţe în piept şi-n ţeastă, în iunie ’46. În fine, inconturnabilul N. Ceauşescu: cel mai tînăr lider comunist est-european în 1965... cel mai popular român în august ’68... primul şef comunist vizitat de Nixon, în ’69... propus la şefie pe viaţă, de un compars, în ’74... plimbat cu trăsura number one a Albionului, în ’78... şi a sfîrşit (cum probabil vă mai amintiţi) hăituit, abandonat, minţit şi beştelit ca un cîine de pripas, în ’89.

Bun. Acestea-s faptele. Luaţi ce vă spun drept ipoteză de lucru (istoria serioasă nu se ocupă de aşa ceva) şi veţi vedea că, de aici, două căi explicative se deschid în faţa noastră: fie punem totul în seama contextului extern (ceea ce n-ar fi chiar o premieră), fie medităm mai serios la acest straniu paradox al leadership-ului autohton – cum anume se face că e aşa de riscant să fii simpatic întru început românilor, după care...

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. La Bookfest 2010 va lansa volumul Visul lui Machiavelli. Scrie pe blogul Geopolitikon.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.