Slujbe, funcţii şi hatîruri
Procesul de modernizare presupune şi crearea unui aparat birocratic capabil şi eficient în adunarea taxelor, dar şi în serviciile oferite. Regulamentele Organice (1831) pun bazele unui aparat funcţionăresc şi a unui sistem de selecţie. Slujbaşii publici trebuie să aibă „însuşirile cerşute pentru dregătoriile ce li se vor încredinţa“. Aceste însuşiri sînt mai mult sau mai puţin precizate, aşa că portiţe de promovare se găsesc mai totdeauna. Apoi, în funcţie de nevoi şi de clienţi aparatul creşte şi creşte, iar cele cîteva avantaje oferite de slujba la stat (un loc călduţ şi sigur, o leafă aferentă, mică, dar constantă, o pensie, o uniformă etc.) fac ca tot românul să nu viseze/vizeze altceva. Educaţia nu prea poate să susţină creşterea birocraţiei, întrucît se află mai tot secolul ineficientă şi insuficient susţinută pentru a produce calităţile „cerşute“ pentru exercitarea unei slujbe. Deşi se cere şi se ameninţă deseori că posturile vor fi ocupate prin „concurs şi examinare naţională“, ele ajung pînă la urmă tot pe mîinile cui trebuie. Cei cu putere şi influenţă îşi răsplătesc prietenii, amicii, rudele, clienţii, amantele, amanţii cu slujbe la stat că, dacă tot aparţin tuturor şi sînt gratis, atunci de ce să nu ajungă la popor. La poporul lor, bineînţeles. Iată o hartă a diferitelor „servicii“ recompensate cu funcţii în aparatul statului, aşa cum ne este ea trasată de Constantin Sion.
„Cînd s-au pus în lucrare Regulamentul şi s-au înfiinţat mulţime de judecătorii şi divanuri“, mulţi „s-au procopsit“, scrie Sion la mijlocul secolului al XIX-lea. Gheorghe Ciurea nu este decît un „răzeş prost“ de la Scheia; ajuns în anturajul logofătului Costache Ghica, reuşeşte prin mijlocirea boierilor Ghiculeşti să fie mai întîi paharnic, apoi sameş, cu toate că „nu ştia carte nici a scrie“, ceea ce nu-l împiedică „să sămişească nouă ani“, timp în care „au furat şaizeci mii lei din haznea“. Domnul Grigore Ghica, „de multe strigări, l-au dat afară“, dar sub presiunea familiei „l-au făcut spătar şi i-au iertat din bani şi după patru luni l-au făcut agă şi ispravnic la Vaslui şi-au prădat fără nici o sfială“. Bucurîndu-se de protecţia lui vodă şi a surorii acestuia, aga Ciurea are grijă să-şi pricopsească cu slujbe şi funcţii fraţii şi fiii. Hristache şi Iancu Adamache „umblau cu boccele cu marfă pe la casele boiereşti“, slujba asta îi ajută să obţină, prin influenţă, mai întîi cinuri boiereşti, astfel încît să „nu mai vîndă în dugheană“ şi mai apoi dregătorii în administraţia lui Mihai vodă Sturdza. Hristache este ridicat la rangul de agă şi cu slujbă de cilen în Divanul apelativ, iar Iancu primeşte titlul de spătar, pe lîngă ei aciuindu-se şi cel mic frate, Vasile, cu rang de comis. Fraţii Strat ştiu foarte bine să-şi construiască cariera, plecînd din postura de „slugi la coconaşii logofătului Sturdza“.
La 1835, ajungînd Toderaşcu Sturdza logofăt al dreptăţii, pe Dumitrache „l-au făcut cilen la judecătoria de Roman“, apoi comis, prezident, spătar şi iarăşi prezident, pînă pe la 1847, cînd intră sub protecţia beizadelei Grigore Ghica care „l-au făcut agă şi ispravnic de Roman“, împreună „jefuind biata Moldovă“. Costache este numit de acelaşi logofăt samiş la „casa pavelilor Eşului“, unde „mulţi bani strecurîndu-se mulţi au furat şi el“. La fel de bine se descurcă şi fraţii Sireacu, „pripăşiţi“ pe lîngă vornicul Alecu Sturdza care, ori de cîte ori a fost ispravnic, şi a tot fost, „i-au pus în canţelaria isprăvnicie“, deşi „toţi erau buni dezbrăcători“, dar protectorul, „crezînd că-şi face pomană a îmbogăţit nişte tîlhari“. Cel mai mare „tîlhar“ pare a fi Gheorghe care, numit cinovnic la departamentul lucrărilor publice a ştiut să-şi facă stare bună „jăfuind pă locuitorii ce era rînduiţi în lucrarea şoselelor din Iaşi“. Pentru asemenea „vrednicii“, vodă Sturdza îi „răsplăteşte“ şi cu diferite ranguri boiereşti.
Citii mai zilele trecute că „reformarea“ aparatului birocratic contemporan a avut drept prim efect umflarea organigramei cu peste 60.000 de slujbe noi. Nu e greu de ghicit pentru cine fură create. Dregătorii de ieri şi miniştrii de astăzi sînt şi ei oameni cu clientele, amiciţii, cuscri, cuscre, nepoţi, nepoate, fini, fine, naşi, naşe care trebuie căpătuiţi/căpătuite într-un fel sau altul. La ce bun competenţe, şcoli, grade, concursuri sau examene naţionale şi pe bune, cînd voinţa, puterea şi favoritismul fac cu adevărat jocul. Şi apoi ce, poate spune cineva că cei rămaşi afară sînt mai buni decît cei „aleşi“?!
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.
