⬆
La zi în cultură
Pagina 40
După Tîrgul de Carte de la Leipzig
Absența inexplicabilă a înalților demnitari români și relativ slaba mediatizare a acestui succes cultural. Suporterii autorilor români au fost în schimb domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București, și doamna Evelin Hust, directoarea Institutului Goethe.
„Un proiect de ţară invitată se face pe două planuri: extern şi intern“ – interviu cu Oana GRUENWALD
Am ajuns în punctul cel mai sensibil: traducerile. Ai traduceri bune, ai șanse mari să fii luat de o editură și să devii vizibil.
Singur pe front
Nuvela lui Eugen Negrici are de toate: atmosfera decorului hibernal pe timp de război (citind, simţi şi frigul, simţi şi foamea resimţită de protagonist), grotescul condiţiilor de încarcerare, suspansul evadării, al confruntării cu natura şi al situaţiilor de luptă (camuflaje, ambuscade, acte de sabotaj), delicateţea relaţiei cu cîinele, umorul şi absurdul de situaţie de la final.
Corpul 3D
Cu excepția primului poem, „Sînt o poetă minoră“, al cărui final mi se pare ratat, volumul este unitar, cursiv, cu un concept ce devine din ce în ce mai limpede pe măsură ce se înaintează în lectură.
Fructele mîniei
O mamă urlînd de durere mută, Mildred Haynes (Frances McDormand), își creează din cele trei panouri publicitare pe care le închiriază perfect legal, la marginea orașului, un topos al furiei și revoltei, un sanctuar public al propriei dureri.
Afro-futurism
Cu acest grup, Joshua Abrams țintește să fie menționat în aceleași enumerări cu Philip Glass ori Terry Riley, oferind totuși o găselniță care să-l distingă – elementele world music
Timp şi timpuri
În realitatea cotidiană, clone epigonice ale dictatorilor est-europeni au început să apară prin fostele ţări comuniste, semn că situaţiile istorice se pot repeta. Depinde (şi) de noi dacă le permitem să aibă acelaşi deznodămînt.
La Voce del Leone – interviu cu baritonul Alexandru AGHENIE
Un străin nu te uită dacă ai deșteptat ceva în el… Cu aceste amintiri emoționante am rămas de la audiția de la Iași, și bineînțeles cu clasicul și românescul „stai acasă că te contactăm noi”.
20 de minute cu îngerul, Despre imunitate, Forma ruinelor
● Un scriitor columbian, Juan Gabriel Vásquez, și un roman, Forma ruinelor, apărut la Editura Polirom în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Pentru că e un amestec de policier și de realism magic care te ia pe sus și te ține cu sufletul la gură. Documentar și ficțiune, într-o țesătură fină. (Ana Maria Sandu)
Socoteala din tîrg
Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Dana Grigorcea (poate au mai fost și alții) au purtat, la evenimentele la care au participat, insigne cu #REZIST. Nu e neapărat o surpriză: ei protestează oricum sub această deviză și în țară. Iar „exportul“ acestui mesaj, la un tîrg de carte, e un gest tot atît de firesc ca a vorbi despre literatură.
„Poezia care mă ascunde, mă divulgă“ – interviu cu Nora IUGA
Poezia te ia prin surprindere. Începe să-ți cînte singură în cap, nu trebuie să faci nici măcar un efort să-ți pui într-o ordine, cît de cît logică, o amintire sau un vis, cum crezi tu că-ți impune proza.
Portretul lui Ivan Ilici ca Dasein
Dar oare cum a murit? A scăpat măcar cu acest prilej de impersonalul „se“?
Pe moarte
Neurochirurgia m-a atras atît pentru relaţia îngemănată dintre creier şi conştient, cît şi pentru relaţia intimă dintre viaţă şi moarte. Crezusem că viaţa petrecută în spaţiul dintre cele două îmi va dărui nu numai o scenă pentru acţiunea plină de compasiune, ci şi înălţarea propriei fiinţe.
Viaţa şi opiniile lui Yunior, Esq.
Nișa lui Díaz este, însă, alta: fie că e vorba despre comunitățile hispanice din New Jersey, fie că povestirile sînt situate în Republica Dominicană, naratorul lor e un copil ori un adolescent/tînăr ce resimte absența paternă, dar și prezența sufocantă, presiunea unei Americi ce pare a fi pretutindeni și nicăieri, substitut fantomatic al tatălui real.
Fără iubire şi fără nuanţe
Fără iubire nu este însă despre dispariția lui Alioșa (jucat de Matvei Novikov) – ci despre felul în care cei doi părinți ai săi, surprinși în plin divorț, încearcă să coopereze spre soluționarea incidentului.
O revoltă calmă, cu puţin distors
Cine știe cîte ceva despre Yo La Tengo, formația din Hoboken, New Jersey, înființată de cuplul Ira Kaplan & Georgia Hubley, ar putea să admită faptul că a existat întotdeauna o afinitate a trupei pentru cover-uri, de la balade funk precum „I Can Feel the Ice Melting“ (The Parliaments) la imnuri pop goth ca „Friday I’m in Love“ (The Cure), culminînd cu faimoasa bacanală din 2006, Yo La Tengo Is Murdering the Classics
Papucii lui Procust
Corpuri şi identităţi care nu-şi corespund. Corpuri şi identităţi atipice. Corpuri şi identităţi fluide, care refuză să fie prizoniere în tiparele acceptabile social, fragilizate de judecata publică, mute într-o lume care îşi afirmă zgomotos modelele restrictive de reprezentare.
„Cicatrice“, Strigă-mă pe numele tău, România neîmblînzită
● Strigă-mă pe numele tău (regia Luca Guadagnino) mai e în cinematografe. O poveste despre tinerețe, de-o senzualitate incredibilă. (Ana Maria Sandu)
Paşaport cu GPS
Cecuri în valoare de 500 de euro fiecare pentru a achiziţiona cărţi şi bilete la evenimente culturale.
Un deceniu de traduceri din română în franceză
Multă vreme, cînd venea vorba în Franţa despre scriitorii români, erau spontan citate numele lui Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade.
„Animal cu raţiune“
Oliver Sacks fiind, în fond, un savant atipic (și nu mă refer la faptul că era un neurolog gay ateu, ci la abordările sale medicale neconvenționale pentru vremea lor) –, nici una dintre pagini nu respiră altceva decît modestie, curiozitate și dedicație.
„Cred că viaţa reală e plină de mister“ – interviu cu Mariana ENRIQUEZ
Eram copil în timpul dictaturii militare, cînd foloseau această metodă de a anihila oamenii, o metodă fantasmagorică.
Egali în faţa foametei
„Tata a început să mă convingă să accept să-l tai pe fiul meu Nicolai şi să-l întrebuinţăm pentru mîncare.“
Tatăl meu şi Tatăl nostru
Un preot de provincie şi preoteasa strîng semnături pentru modificarea Constituţiei în sensul instituirii familiei tradiţionale ca unic model, în timp ce fiul lor, student la Bucureşti, are o relaţie cu un băiat.
Să fie lumină, Centenarul femeilor în arta românească, Orchestra Titanic
● Pe unde să ieşiţi din casă zilele astea: la Apollo 111 se joacă spectacolul Tatăl meu, preotul (r. Elena Morar), la TNB e de neratat Orchestra Titanic (r. Felix Alexa), în cinema-uri rulează Fotbal infinit (r. Corneliu Porumboiu), Scurtcircuit (r. Cătălin Saizescu) şi Loveless (r. Andrei Zviaghinţev), în 16 martie va avea loc un concert The Boxer Rebellion, All We Are şi Golan în Fratelli, iar pe 21 martie, Ada Milea şi Bobo Burlăcianu cîntă în Green Hours. Aveţi de unde alege. (Cristina Ştefa
Cetăţeni sau consumatori?
Care e misiunea audiovizualului public? Cum ar trebui să funcționeze? Cine trebuie să plătească factura? Asemenea dezbateri animă, periodic, spațiul public european. S-a întîmplat, cel mai recent, în Elveția.
Amărăciuni din copilărie
Am pierdut-o de atîta ori pe mama, încît atunci cînd am pierdut-o de tot n-am avut deloc impresia că am pierdut-o. Chiar şi acum, cînd scriu aceste rînduri, am sentimentul că e încă aici, în dimensiunea asta a timpului, undeva prin Italia sau Elveţia.
La sfîrşitul lecturii
Nu concluzia e cea care-l preocupă pe Gabriel Liiceanu, ci pliurile înșelătoare sub învelișul cărora aceasta a stat pînă spre final.
Fotbal şi filozofie
Nu ideea de fotbal-ca-marfă-expozabilă primează în Fotbal infinit, ci dezvăluirea unei noi gramatici a jocului: „Se poate juca fotbal după alte reguli?“
Reaşezare tactică
Veteranii Oregon împlinesc cu Lantern treizeci de albume și mai au puțin pînă să sărbătorească o jumătate de secol de activitate.
Despre noi, în mai multe feluri
Plex, o adaptare după textul Sex, Drugs, Rock and Roll de Eric Bogosian, producţie creată iniţial în zona independentă şi preluată ulterior de Teatrul Municipal din Baia Mare.
Suprarealismul şi forţa spirituală a contrapunctului
Aceasta este atitudinea spirituală din care se poate naște, chiar și azi, o artă rebelă – o artă suprarealistă.
„Rezistenţa culturală a devenit o misiune“ – interviu cu Dragoş BÂSCĂ
Sîntem orașul care investește în statui. Sîntem concurați direct de un stat care toacă banii publici pe evenimente culturale îndoielnice.
„Documentarul ne ajută să ne uităm mai atent la realitatea noastră“ – interviu cu Mona NICOARĂ
Formidabilul I Am Not Your Negro / Nu sînt negrul vostru, nominalizat la Oscar anul trecut și un succes enorm de box office în ciuda structurii lui oarecum experimentale.
Săptămîna Sunetului, Sufocare, „Cutremurele vrîncene“
● Masivul album Hurezi Monastery, de Corina Popa şi Ioana Iancovescu (Editura Institutului Cultural Român), face dreptate prin fotografiile sale (şi prin textul explicativ în engleză) acestei capodopere arhitecturale a stilului brâncovenesc. Iar Crucile de la Săpînţa de Roxana Mihalcea (Editura ALL), o colecţie comentată de epitafuri din celebrul cimitir, este o radiografie completă a satului maramureşean şi a tradiţiilor sale funerare care celebrează viaţa neluînd moartea în serios. (Marius Chi
„Era o epocă oarecare“ sau „plutirea prin TOT“
Cu gesturi de scamator, Gheorghe Rasovszky te conduce pe un drum alunecos autobiografic și, în același timp, perfect fals autobiografic. Și, din fericire, adaug, un drum care își păstrează prospețimea, nu cade grosolan în păcatul comercialului.
Dezlegarea de Macbeth
Cum să nu-mi revină în minte Ionescu şi straniul sau Macbett? De ce i-a fost necesar? O nouă întrebare.
Lumea literaturii
Prin întîmplările lor comice cu scriitori dintre care mulţi nu mai sînt printre noi, Ioan Groşan a dat două cărţi triste pline de umor, ca să mă exprim astfel.
Procesorul Suprem
Dacă Arthur Rimbaud ar fi fost român, cu siguranță că Andrei Dósa nu ar mai fi avut cu ce să-i completeze acestuia „Vocalele“. Dar a fost francez, așa că autorul adevăratului băiat de aur a putut valorifica vocalele Ă și Î.
Urzeala vieţii
În Firul-Fantomă, secretul cuturierului Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis), designerul preferat de înalta societate londoneză a anilor ’50, sînt mesajele cusute în tivul sau dublura unei rochii,
Proporţii & dozaje
Americanii Kneebody fac parte din valul de jazz milenial care a pășit decisiv înspre lumea pop-rock și spre ascultătorul de radio pe mașină – un val de trupe îndeobște tinere care ne-au vizitat des în ultimii ani, și pe noi, și alte meleaguri pe care clasicii și sacrii mai rar riscă să vină. P
Între noi e doar mîncarea
Eat me adună mai multe direcţii de cercetare asupra problematicii alimentaţiei, pe care le tratează prin diferite filtre, perspective şi stilistici. Personajele au fiecare cîte o bază: supraponderala (Irina-Maria Barbir), femeia perfectă (Diana Buluga), atletul (Emanuel Cifor), balerinul gay (Sergiu Diță).
Voyeur, Iubirea din oglindă, Horia Damian
● În plină epocă „#metoo“, O istorie culturală a penisului a lui David M. Friedman (Editura Humanitas, 2001) poate fi o lectură utilă. Și o bună reamintire că lumea nu a început cu noi. (Ana Maria Sandu)
„Cultiv, sper, un anarhism sănătos“ – interviu cu Cosmina MOROŞAN
Trecem prin cea mai lungă perioadă de pace, deși există conflicte foarte grave (să nu sară stîngiștii că idealizez aiuristic), dar, pe de altă parte, survine și această bogăție tehnologică, ce are nevoie de o etică.
„Poezia este o chestie prin care trăiesc“ – interviu cu Livia ŞTEFAN
Responsabilitatea socială nu înseamnă numai imaginea ta de om responsabil. Responsabilitatea socială înseamă să trăiești așa, să fie un lucru natural dat. Mi se pare că ar trebui restructurat totul, clasele sociale, totul, refăcut de la zero.
Debutul anului
Cartea lui Bogdan Răileanu nu este doar cel mai bun debut din 2017, dar este un volum de proză scurtă mai solid decît debuturile Laviniei Branişte (Cinci minute pe zi) şi al lui Mihai Mateiu (Oameni), care au făcut vîlvă la apariţia lor în 2011.
Pe corăbii de vis
Meet Sebastian Dangerfield, american de origine irlandeză, alcoolic de renume local și extravilan, fustangiu fermecător. Orașul este Dublin, anul 1947, iar tînărul roșcat student la Trinity College (fără nici o aplecare spre studiu) are pe cap o nevastă pe care și-a dorit-o pentru că spera să se aleagă cu o zestre considerabilă (speranțe năruite iute, de unde și resentimentele lui),
Poezia rutinei
Jarmusch cultivă competent repetiția unor situații (zilnic, Paterson îndreaptă căsuța poștală din fața casei, pentru ca a doua zi să o găsească din nou strîmbă), șarmul filmului constînd în dejucarea așteptărilor. Spectatorului îi revine sarcina de a observa reacțiile subtile ale personajelor (de pildă, Paterson se arată dibaci cînd vine vorba de a dezarma un bărbat vădit tulburat, care flutură un pistol prin aer, comportament justificat ulterior de un cadru cu o fotografie din vremea cînd era î