Amărăciuni din copilărie

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Amărăciuni din copilărie jpeg

● Florin Irimia, Misterul maşinuţelor chinezeşti, Editura Polirom, 2017. 

Dacă ar fi să fac un Top 10 al celor mai bune cărţi de ficţiune de la noi despre copilărie (în sensul larg, inclusiv al adolescenţei şi formării), îmi dau seama că n aş avea cine ştie ce dificultăţi de selecţie, întrucît cam atîtea sînt cu totul. Impresia e că s-a scris mult despre copilărie, mai ales din 2004 încoace, odată cu generaţia lansată de colecţia „Ego Proză“ a Editurii Polirom, dar în afara unor povestiri (scrise de Florin Lăzărescu şi de ceilalţi colegi de generaţie antologaţi de mine în Best of. Proza scurtă a anilor 2000) şi a textelor răzleţe publicate prin varii volume tematice colective (de la Cartea roz a comunismului la Primul meu porno), într-o listă a noilor cărţi ale copilăriei aş pune, cronologic şi la o primă strigare (deci e posibil să fi lăsat ceva pe dinafară), aceste titluri: Exuvii de Simona Popescu (1997), Muzici și faze de Ovidiu Verdeş (2000), Dincolo de frontiere de Sorin Stoica (2002), Tinereţile lui Daniel Abagiu de Cezar Paul-Bădescu (2004), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară de T.O. Bobe (2004), Băiuţeii de Filip Florian şi Matei Florian (2006), Fata din casa vagon de Ana Maria Sandu (2006), Caiet de desen de Adrian Chivu (2008), În spatele blocului de Mara Wagner (2017) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (2017). Cărţi, din fericire, foarte diferite între ele – ca perspectivă, stil, ton şi, fireşte, valoare –, care ar merita cîndva să inspire un studiu critic mai amplu.

Aflat la a patra carte, Florin Irimia (n. 1976) revine cu acest, să-i zicem, roman indirect alcătuit din patruzeci de proze / secvenţe narative, care-şi face loc cu uşurinţă în lista cărţilor de mai sus, fiind, probabil, cea mai întunecată dintre ele (deşi nici acelea nu sînt toate sau integral voioase, şi acelea conţin traume, bătăi, divorţuri, morţi). Cele patruzeci de proze ale cărţii lui Florin Irimia, deşi n au o dispunere cronologică, sînt toate la persoana întîi şi împart acelaşi narator, în vîrstă de fix patruzeci de ani, al cărui nume, Florin, îl aflăm abia la finalul cărţii. Identitatea de nume a naratorului şi a autorului are schepsisul ei, dar este, în opinia mea, un procedeu mult prea bătut (cumva nu mai are „haz“) şi care necesită din partea autorului – altfel, în mod inutil şi naiv –, un preambul/avertisment plictisitor (al cîtelea?) despre relaţia de infidelitate dintre ficţiune şi biografie. (O construcţie, încă şi mai vanitoasă auctorial, în care să se fi jucat puţin cu perspectivele – deopotrivă narative şi temporale – aşa cum a făcut-o, de pildă, David Vann în splendida şi totodată insuportabila Legendă a unei sinucideri, ar fi fost mult mai interesantă şi ar fi scăpat de prezumţia de biografism.)

Protagonistul, tizul autorului, aşadar, se află la un prag critic, vîrstă rotundă la care simte nevoia acută de a se întoarce în trecut, la locul „crimei“. Cum scrie şi Mircea Cărtărescu pe coperta a patra a cărţii, e vorba de căutarea obsedantă a traumelor originare, „a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie“, nu o căutare a copilăriei pierdute, ci perdante, nu o întoarcere nostalgică la vîrsta inocenţei şi beatitudinii, ci într-un trecut traumatizant. Rememorarea, tristă şi întristătoare, e o întoarcere la prima vîrstă a frustrărilor şi a confuziei („încîlceala aceea din interior“), a singurătăţii şi abandonului, a abuzului emoţional, a violenţei uneori stropite cu alcool a tatălui şi a multiplelor despărţiri de mamă (vezi şi fragmentul de mai jos). Băiatul, eroul supravieţuitor al copilăriei, creşte şi se (de)formează în preajma divorţului părinţilor săi mai mult absenţi, decît veghind asupra propriului copil afectat pe viaţă („o mare şi grăbită amputare“, „o viaţă emoţională de ciung“, spune el).

Confesive şi introspective, prozele au ca pretext decupaje din viaţa standard a unei familii (călătorii, vizite, sărbători, întîmplări aproape insignifiante în sine), dar nu se povesteşte prea mult, nu există propriu-zis un epic, episoade narative în sensul anecdotic, ci mai mult o atmosferă interioară, o oglindă plimbată de-a lungul unor stări afective. În acest sens, Florin Irimia este mai aproape de Blecher, copilăria fiind o formă de irealitate („realitate amăgitoare“, „încrengătură de iluzii şi mistificări, ajustări şi proiecţii“) populată cu multe obiecte şi personaje spectrale în felul lor, un spaţiu plin de locuri rele explorat cu stări şi simţuri exacerbate – rememorarea oferă multe proiecţii, impresii şi coşmaruri („o mare FARSĂ, grotescă, nebănuită şi cumplită“). Tînjind după afecţiunea părinţilor şi după armonia căminului, înregistrînd distanţe, indiferenţe şi abandonuri („mereu singur“), ignorat şi uneori bătut, băiatul pare lăsat pe dinafara propriei copilării, pare un figurant al propriei familii, pare orfan între părinţi.

Scrisă atent, fluent şi cu naturaleţe, uneori cu fraze lungi şi elegante (unele pasaje introspective au ceva din „aşezarea“ epistolelor), cu episoade relativ omogene şi apropiate ca valoare, unele insuportabile emoţional (tripticul de proze „Mama“, „Borcanul cu ulei“ şi „La mama acasă“ sînt centrul de greutate al cărţii), motiv pentru care nu i-ar fi prisosit ceva mai mult umor (fie şi negru), cartea de povestiri consanguine a lui Florin Irimia (ar fi meritat şi un titlu mai inspirat, apropo) este una dintre cele mai bune cărţi ale copilăriei de la noi. Una amară.

***

Florin IRIMIA
Mama (fragment)

Am pierdut-o de atîta ori pe mama, încît atunci cînd am pierdut-o de tot n-am avut deloc impresia că am pierdut-o. Chiar şi acum, cînd scriu aceste rînduri, am sentimentul că e încă aici, în dimensiunea asta a timpului, undeva prin Italia sau Elveţia, încercînd să se simtă bine sau să-i facă pe alţii să se simtă aşa. Şi dacă există o Italie sau o Elveţie pe lumea cealaltă, acum cu siguranţă hălăduieşte pe acolo. Pe acolo şi peste tot pe unde mai pofteşte, cocoţată pe o motocicletă ca aceea a lui Costin Măslin, rockerul cu nume de manelist care a iubit-o pînă au operat-o de cancer, moment în care n a mai vrut să audă de ea şi m-a sunat pe mine să vin să i-o iau de pe cap, iar eu, ca un fraier, m-am dus.

Prima dată am pierdut-o pe mama la mare, cînd aveam şapte ani. Ea susţinea taman invers, că eu mă pierdusem de ea, că eram un copil împrăştiat, uşor de distras, şi că atunci cînd, într-un tîrziu, m-a găsit, eram pe pătura unor gagici care-mi prinseseră părul în coadă, iar eu le povesteam nu ştiu ce.

A doua oară am pierdut-o cînd a divorţat de taică-meu, doi ani mai tîrziu, dar de data asta despărţirea a fost mai lungă, iar cînd am văzut-o după aceea era să n-o mai recunosc pentru că se îngrăşase, iar gura, cînd s-a întins să mă pupe, avea un miros ciudat, înţepător. Imediat după divorţ, taică-meu mi a interzis s-o mai văd, spunea că şi aşa o văzusem suficient cît să-mi ajungă pentru două vieţi, el unul aşa simţea. Eu însă am văzut-o, nu des, ce i drept, de fapt, cred că de vreo două ori numai, cînd m-a sunat acasă, unde, pînă mai ieri, fusese şi casa ei, şi m-a întrebat dacă eram singur şi dacă putea să-mi facă o vizită. „Normal că poţi să-mi faci o vizită“, ţin minte că i-am zis, „nu trebuie să mă întrebi înainte.“ Dar ea ştia mai bine. Cînd a venit, părea stingheră şi n-a stat mult, deşi o asigurasem solemn că tata nu avea să se întoarcă mai devreme de 8 sau 9 seara. Se purta de parcă s-ar fi întîlnit pe ascuns cu un iubit, cum făcuse înainte de divorţ, sau cel puţin aşa îmi spusese mie tata. La vreo două săptămîni după aceea am primit un alt telefon de la ea prin care mă anunţa că pleacă din oraş şi că „n-o să ne mai vorbim o vreme“ – nu că „n-o să ne mai vedem“, cum ar fi fost, poate, mai firesc, dat fiind contextul… N-am întrebat-o unde se duce, am uitat, cred, şi nici ea n-a catadicsit să-mi spună, dar ţin minte că, într-un fel, chiar m-am bucurat că pleca, pentru că mi se părea ciudat să ne vedem atît de rar, dar să stăm atît de aproape unul de celălalt.

Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.