Pe moarte

Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Pe moarte jpeg

● Paul Kalanithi, Cu ultima suflare, traducere de Monica Şerban, Editura Nemira, 2017. 

Memoriile neurochirurgului Paul Kalanithi încheie, deocamdată, seria de cărţi de non-ficţiune recenzate aici despre experienţele din preajma morţii: Joan Didion, Anul gîndirii magice (Pandora M), Oliver Sacks, Recunoștință & În mișcare. O viaţă (Humanitas), cu referinţe mai vechi la Julian Barnes, Nimicul de temut & Niveluri de viaţă (Nemira). Dintre toate acestea, mărturia neurochirurgului american Paul Kalanithi (1977-2015) este, de departe, cea mai emoţionantă şi se apropie, ca nivel al introspecţiei, de eseurile lui Barnes. Un detaliu care te marchează încă de la început este faptul că, spre deosebire de Sacks, John Gregory Dunne (soţul lui Didion) şi Pat Kavanagh (soţia lui Barnes), care au murit la vîrste înaintate, Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămîni la doar 36 de ani. Ca şi Sacks, şi-a anunţat boala/moartea într-un eseu confesiv din The New York Times intitulat „Cît timp mai am?“.

Kalanithi reuşise să fie privit ca o personalitate ce avea să marcheze neurochirurgia: pînă la treizeci de ani obţinuse diplome de masterat, doctorat şi post-doctorat în literatura engleză, biologia umană, istoria şi filozofia ştiinţei şi a medicinei şi neuroştiinţă la universităţi precum Stanford, Cambridge şi Yale, iar Academia Americană de Chirurgie Neurologică îl premiase pentru cercetările sale. Cînd a aflat că are cancer, trecea printr-un moment de criză în căsnicie şi n-avea copii. Ce-i rămînea de făcut?

Confesiunea lui este impresionantă de la un capăt la altul. Ca şi Sacks, care, cu cîteva luni înainte să moară, îşi propunea să studieze şi să scrie „mai mult“, Kalanithi dovedeşte o devoţiune uluitoare faţă de neurochirurgie, egalată, poate, doar de efortul de a-şi salva căsnicia. Iminenţa morţii resetează datele mariajului („diagnosticul de cancer ne-a aruncat înapoi, în carnea moale şi hrănitoare a căsniciei noastre“, scrie soţia lui în epilogul cărţii) şi împreună cu soţia sa decide să facă un copil, cea mai mare speranţă a lor fiind ca moartea tatălui să nu survină înainte de naşterea copilului; astfel că, odată rezolvate problemele fertilităţii & inseminării, sarcina devine un proces contra-cronometru. În tot acest timp, Kalanithi trece el însuşi prin toate procedurile luptei cu cancerul (operaţie, iradiaţie, medicamentaţie) şi, în cele cîteva luni în care-şi cîştigă siguranţa în mîini, se întoarce în clinică şi continuă să opereze pe creier. Practic, pentru o vreme, un om pe moarte opera oameni pe moarte într-o competiţie cu soarta şi inevitabilul. În tot acest timp, se pune pe scris – fără pic de tragism – aceste memorii care vor rămîne, fatalmente, cumva neterminate.

Studiile literare îl ajută pe Kalanithi să-şi presare memoriile cu multe referinţe literare (de la Biblie, prin Montaigne şi Tolstoi, la Beckett, Hemingway şi Nabokov), cartea sa avînd, în mod declarat, şi ambiţii literare („Vestea bună e că deja am trăit mai mult decît surorile Brontë, decît Keats şi Stephen Crane. Vestea proastă e că nu am scris nimic pînă acum“); partea cu adevărat esenţială din scrisul său rămîne însă meditaţia constantă asupra idealului, sensului, moralităţii meseriei sale. De fapt, a renunţat să studieze literatura doar pentru a se dedica neuroştiinţei, căreia i-a găsit un scop mai înalt. În felul lui, Kalanithi este un chirurg-filozof („orice operaţie pe creier este o manipulare a substanţei sinelui“, „durerea eşecului m-a ajutat să înţeleg că excelenţa tehnică reprezenta o cerinţă morală“) care, confruntat cu fragilitatea corpului uman, caută permanent sensul existenţei, punîndu-şi întrebări fundamentale pentru un om de ştiinţă: Ce înseamnă o viaţă suficient de semnificativă, încît să merite salvată / să o continui? Cum să îndrumi pacientul sau familia către o înţelegere mai bună a bolii sau a morţii? (Vezi şi fragmentul de mai jos.) Ca şi la Sacks, pregătirea în neurologie îi oferă lui Kalanithi o privire copleşitoare asupra „bizareriei suplimentare“ a suferinţei umane. Dar şi a propriului destin. Căci, confruntat la început cu abstracţiunea iminenţei propriei morţi („viitorul meu atent planificat şi cîştigat cu sudoare nu mai exista“), apoi cu decăderea fizică radicală a propriului corp, Kalanithi spune că, deşi îl interesează valorile creştinismului, nu are nici o revelaţie şi încearcă doar să-şi facă povara morţii „mai familiară“. De la un punct încolo, singurul lui scop este să trăiască suficient de mult încît copilul lui să şi-l amintească.

Paul Kalanithi a murit în martie 2015, la opt luni după naşterea fiicei sale, botezată Candy, care, în mod sigur, nu-şi va aminti de tatăl ei. (Dacă veţi căuta pe Google Images, veţi găsi fotografii cu Kalanithi ţinîndu-şi în braţe fetiţa.) „Cuvintele au o longevitate pe care eu nu o deţin“, i-a scris el pe ultima pagină a manuscrisului său, intitulat în original When Breath Becomes Air – o carte emoţionantă, inteligentă, lucidă, profund umană, fără bla-bla-uri despre spiritualitatea şi misticismul religios care ar da sens vieţii. Kalanithi arată că sensul e în altă parte.

***

Paul KALANITHI 
Cu ultima suflare (fragment) 

Pe unii pacienţi nu îi poţi salva. Pe alţii, da. Prima dată cînd am mutat un pacient comatos de la Urgenţe în sala de operaţii, unde i-am drenat sîngele din craniu şi apoi l-am văzut trezindu-se, vorbind cu rudele sale şi plîngîndu-se de incizia din cap, m-am lăsat cuprins de un val euforic şi am tot dat roată spitalului pînă la două dimineaţă, cînd mi-am dat seama că nu ştiu unde mă aflu. Am avut nevoie de 45 de minute ca să găsesc drumul înapoi.

Pe măsură ce deprinderile mele s-au îmbunătăţit, responsabilităţile au crescut şi ele. Să înveţi cum să judeci care dintre vieţi pot fi salvate, care nu şi care ar trebui să nu, asta necesită o capacitate de prognosticare supremă. Şi eu am făcut greşeli. Am dus rapid un pacient în sala de operaţii ca să îi salvez suficient creier cît să îi bată inima, dar el nu mai poate vorbi, mănîncă printr un tub şi este condamnat la o existenţă pe care nu şi-ar fi dorit-o niciodată… Am ajuns să consider asemenea erori mai greu de iertat decît moartea unui pacient. Existenţa întunecată a metabolismului inconştient devine o povară insuportabilă, iar pacientul ajunge, de obicei, într-o instituţie specială, unde familia, incapabilă să-şi găsească alinare, îşi răreşte din ce în ce vizitele. În final, intervine escara fatală provocată de şederea în pat timp îndelungat sau pneumonia.

Unii insistă să trăiască şi o asemenea viaţă, îmbrăţişînd posibilităţile limitate cu ochii deschişi. Dar mulţi nu sînt în stare sau nu pot şi neurochirurgul trebuie să înveţe să dea o sentinţă. Începusem această carieră, în mare parte, ca să caut moartea: să pun mîna pe ea, să o despoi, să o privesc în ochi fără să clipesc. Neurochirurgia m-a atras atît pentru relaţia îngemănată dintre creier şi conştient, cît şi pentru relaţia intimă dintre viaţă şi moarte. Crezusem că viaţa petrecută în spaţiul dintre cele două îmi va dărui nu numai o scenă pentru acţiunea plină de compasiune, ci şi înălţarea propriei fiinţe. Dacă respingeam orice formă de materialism meschin, dacă renunţam la fleacurile personale şi ajungeam chiar acolo, în inima materiei, în lumea deciziilor de viaţă şi de moarte şi în lumea bătăliilor, sigur găseam un fel de transcendenţă.

Însă, pe parcursul rezidenţiatului, altceva mi s-a dezvăluit treptat. Confruntat cu un şir nesfîrşit de traumatisme craniene, am început să bănuiesc că apropierea de lumina crudă a unor astfel de momente mă orbea, împiedicîndu-mă să le văd adevărata natură. Parcă încercam să învăţ astronomie uitîndu-mă fix în soare. Încă nu eram alături de pacienţi în momentele lor de cumpănă, ci doar mă aflam acolo în momentele lor de cumpănă. Am observat multă suferinţă. Ba mai rău, m-am obişnuit cu ea. Atunci cînd te îneci chiar şi în sînge, omul se adaptează, învaţă să plutească, să înoate, ba chiar să se bucure de viaţă, întărindu-şi relaţiile cu asistentele, cu medicii şi cu alţii care se caţără pe aceeaşi plută, prinşi de acelaşi val.

5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.
969 15 Banu1 jpg
„Eu, eu, eu… ce plictis” (Cioran)
Eul e pernicios cînd se constituie în focar prioritar al artei, dar el nu intervine monoton, căci manifestările îi sînt multiple și ele reclamă evaluări diverse.
969 16 sus coperta Romila jpg
Bacovia, prima „viață”
Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.
969 16 jos coperta Marius jpg
Riscul de a citi
Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.
p 17 jpg
Dubla doi
Regizorul Michel Hazanavicius și-a făcut o reputație (pompată, trebuie spus) din voluptatea cu care pastișează mituri ale cinema-ului.
969 17 Breazu jpg
Forme și fonduri
Foarte probabil că acesta este motivul pentru care Stumpwork poate fi tot ceea ce a fost anul trecut New Long Leg, dar este încărcat, pe fond, cu mai multă autonomie, cu mai mult spațiu, cu mai multă atmosferă.

Adevarul.ro

horoscop financiar 1 webp
Horoscop 30 noiembrie. Zodia care se concentrează pe bani și-i ignoră pe cei dragi
Citește horoscopul zilnic din 28 noiembrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele ziua de marți, 30 noiembrie.
proteste violente china covid noiembrie 2022 jpg
Scânteia care a declanșat furia chinezilor sătui de dictatura lui Xi Jinping: proteste violente în China
În timp ce mii de oameni au ieșit în stradă în orașe pentru a protesta față de restricțiile Covid, o națiune epuizată s-a întrebat cât de mult mai trebuie să suporte politica „zero COVID” a președintelui Xi Jinping.
Bloc aida szilagyi FOTO renasterea banateana
O consilieră USR din Timișoara a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței
Consiliera USR Aida Szilagyi din Timișoara a construit ilegal un bloc într-o zonă de case. Verdictul dat de Curtea de Apel Timișoara este definitiv în procesul deschis de vecinii familiei Szilagyi.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.